18/08/2017

DUS- ÎNTORS

Pagini din jurnalul altuia

Citesc în „Jurnalul …” lui Marin Preda, Ed. Art, Bucureşti, 2014. Cine are urechi de auzit, de citit:

„Zaharia Stancu mi-a povestit că, într-o zi, l-a chemat Gheorghiu- Dej la o cafea şi i-a spus:

- Mă, Stancule, să-ţi povestesc ceva care nu e trecut în nici un document, dar care explică hotărâri şi evenimente din viaţa ţării. Prin 1949, am plecat la Moscova să-l văd pe Stalin. Luasem puterea, şi politică şi economică, şi ne aflam într-o situaţie în care aveam nevoie de un sprijin. Unde să ne ducem în altă parte? Ajuns la Moscova, am fost găzduit într-un hotel special şi mi s-a spus să aştept că voi fi anunţat telefonic de ora şi ziua când Stalin o să-mi dea un semn. M-am aşezat lângă telefon, crezând că în câteva ceasuri voi fi primit. Eram şeful unui stat. Am aşteptat trei zile… După trei zile, sună telefonul.

- Mâine, la ora cutare, poftiţi la tovarăşul Stalin, mi s-a spus.

La ora respectivă, Stalin m-a primit în biroul lui şi m-a întrebat cu multă căldură în glas:

-        Ce e, Gheorghe? Ce s-a întâmplat?

-        Tovarăşe Stalin, i-am spus, am venit după sprijin. Am luat puterea, dar burghezia, cu cadrele ei, e în picioare, ne pândeşte, se uită la noi cum guvernăm, cum nu ne pricepem, şi râde de noi, de nepriceperea noastră, lansează anecdote despre miniştrii noştri analfabeţi şi domină opinia publică prin toate cozile şi codiţele cu care are legături în toată ierarhia aparatului nostru de partid şi mai ales de stat. Şi, ce e mai rău, stăm prost economic.

(…)

      M-am întors la hotel şi am început să aştept. După câteva zile, mă cheamă iar Stalin şi mă duce în faţa unei hărţi a României, în relief, cu toţi munţii şi toate apele.

-         Uite, Gheorghe, m-am gândit şi iată ce-ai să faci. În chestiunea politică (şi Stalin pune mâna pe-un băţ şi îl înfige undeva pe Dunăre, pe lângă Cernavodă) cu cadrele burgheziei, care stau şi te pândesc şi râd de tine, faci un canal care să unească Dunărea cu Marea Neagră şi bagi să-l sape toate cadrele astea burgheze. (…) Până termini canalul ăsta, vezi, te întăreşti între timp şi cadrele astea burgheze o să înveţe şi ele acolo cum să se poarte cu proletariatul care conduce destinele poporului. (…) Asta în chestiunea politică. În chestiunea economică, în ce priveşte creşterea preţurilor la produsele alimentare, procedezi în felul următor. Faci o reformă monetară în care schimbi banii şi nu dai voie să se schimbe în banii noi decât un salariu, cel al muncitorului şi funcţionarului. (…) În felul ăsta te mai redresezi. Te mai ajutăm şi noi cu ce putem… (…) Ai grijă, când iei aceste măsuri, să nu provoci disensiuni. Cine nu e de acord, îl convingi de justeţea acestei măsuri; dacă nu înţelege, înseamnă că ai în conducerea partidului deviaţionişti. Ori, după cum ştii şi tu, cunoşti poziţia lui Lenin faţă de tot felul de deviaţionişti din sânul partidului.

      Gh. Gh.-Dej a mulţumit, s-a întors acasă şi prima măsură, deschiderea canalului Dunăre- Marea Neagră, s-a produs chiar în acel an. Doi ani mai târziu, în 1952 – în ianuarie – s-a făcut şi reforma monetară. În iunie în acelaşi an, au căzut Ana Pauker, V. Luca şi Teohari Georgescu, ca deviaţionişti… Erau principalii duşmani ai lui Gh. Gh.- Dej, cel care, încă de mic, copil, a declarat că el va ajunge rege. A ajuns mult mai mult decât atât… Căci niciodată un rege nu a avut în mâinile lui concentrată atâta putere…” (vol. 2, pag. 44-45-46).

ELENA M. CÎMPAN

646x404

SCRISOARE DIN PARTEA MINISTRULUI CULTURII DIN RUSIA

DRAGĂ DOMNULE COSMA,

 

Aș dori să îmi exprim aprecierile și recunoștința pentru invitația făcută ansamblului folcloric de top din sudul Uralilor - Ansamblul de dansuri de stat din Ural – pentru a participa la cea de-a XXI-a ediție a festivalului internațional ”Nunta Zamfirei”.

Organizare impecabilă și creativă a acestui festival stă mărturie asupra importanței culturii pentru comunitatea globala, pentru dezvoltarea dialogului inter-cultural și întărirea legăturilor dintre țările noastre.

Mă bucură faptul că pentru prima dată când ați fost martorul evoluției Ansamblul de dansuri de stat din Ural a fost în anul 2011 la festivalul ”V Sinegorie” a culturilor etnice din Chelyabinsk – un brand cultural al Federației Ruse.

Sperăm că dupa participarea Ansamblul de dansuri de stat din Ural la festivalul ”Nunta Zamfirei”, colaborarea noastră să continue și să devină mai puternică.

 

A.V. Betekhtin

Ministrul Culturii din Rusia (Regiunea Chelyabinsk)

08162016135912swscan000010

CENTRUL CULTURAL BISTRIȚA PRIMEȘTE SALUTĂRI DIN PARTEA CONSULUI GENERAL AL ROMÂNIEI ÎN UNGARIA

Festivalul Pogăcițelor de la Chitighaz a fost o oportunitate deosebită de a ne cunoaște și de a fi împreuna!
Vă mulțumesc pentru aportul adus de ansamblul dumneavostră la acest festival, menit să ajute la păstrarea identității etnice, lingvistice și culturale a românilor din Ungaria!
Vă asigur pe toți de toată considerația și respectul meu! Vă rog să transmiteți acest mesaj tuturor membrilor ansamblului dumneavoastră!
Sper să vă mai avem oaspeți și la alte evenimente de pe agenda comunității românești de aici!
Vă doresc tuturor tot binele!

 

Florin Vasiloni
Consul general al Romaniei la Gyula- Ungaria
Festival-pogaci-31 Festival-pogaci-41-655x360

PĂMÂNTUL STRĂVECHI AL ROMÂNIEI “VORBEȘTE”

1. Cel mai vechi schelet, la ora actuală, de umanoid a fost găsit în Râmnicu Vâlcea, poreclit “pescarul de la lacul Getic”, fiind datat la 1 milion de ani

2. Civilizaţia străveche, mai veche cu 1000 de ani decât cea sumeriană, este localizată în estul ţării, la Cucuteni
3. Tăbliţele de la Tărtăria , sânt cu 1000 de ani mai vechi decât cele Sumeriene
4. Tăbliţele din Munţii Neamţului, tot mai vechi decât tăbliţele sumeriene cu 1000 de ani
5. Descoperirea din Masivul Bucegi, din anul 2003 – 11 August 2003: americanii şi românii pătrund sub masivul Bucegi şi descoperă o sală a proiecţiilor cu holograme care au arătat istoria adevărată a Terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic, care duce la longevitate, adică o persoană poate trăi mii de ani în acelaşi corp fizic, dacă ar consuma aşa ceva în anumite perioade stabilite
                                    
                
6. Descoperirea din Masivul Şureanu din 1990 – când au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planetă, căci aurul se găseşte numai în formă de minereu combinat cu alte nemetale, nu şi în formă pură desăvârşită; se pare că dacii cunoaşteau taina spirituală a aurului, care este de fapt o lumină condensată
7. Cel mai vechi cuptor, de pe această planetă, de topit metale s-a găsit la Câmpeni; a fost atestat la aproximativ 6000 de ani î.Ch.
8. Sarmizegetusa – alt loc special conform celor de la BBC : s-ar afla nişte artefacte fabuloase sub acest loc (arhiva atlanţilor)
     
9. Artefactul de sub Masivul Ceahlău. Conform lui Radu Cinamar, sub Ceahlău se află un artefact sinonimic cu cel din Bucegi
10. Pădurea Baciu, din Cluj Napoca, considerată “cea mai paranormală
       
Două citate a unor personalităţi străine din lumea cercetării istorice despre neamul românesc!
“Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul român!.. răspândindu-se apoi atât spre răsărit cât şi spre apus! (…) Acum 13-15 mii de ani” – WILLIAM SCHILLER (arheolog american)

“Carpaţii sunt într-o regiune a lumii unde este situat centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute la ora actuală”- DANIEL RUZO

Încet, încet, cercetătorii istorici mondiali recunosc, mulţi chiar făţis, că primele fiinţe umane au fost în Transilvania, sau mai exact în Ardeal, cum susţine un document din Biblioteca de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spatiul Carpato-Danubiano- Pontic!
Să mai reamintim câteva lucruri uimitoare despre România:
zonă de pe planetă”, conform celor de la Discovery, unii considerând-o o zona atemporală, adică un fel de spărtură în continumuul spaţiu-timp din acea zonă!
Cam acestea reprezintă topul celor 10 lucruri fantastice despre România, unele reale fizic, altele nedemonstrate oficial!
Dar cine ar avea interes să le demonstreze?

 

VARA LITERATURII ȘI LITERATURA DE VARĂ

Este ştiut faptul că vara nu este un anotimp cu precădere al scrisului, dar poate deveni unul al lecturii. Preferatele acestui timp sunt cărţile de dragoste, de suspans, de călătorie.
Întâlnirea Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni”, la Palatul Culturii din Bistriţa, a creat posibilitatea unui simpozion deschis pe această temă. De la listele cu lecturi suplimentare care se mai dau în şcoli, până la clasamente realizate de edituri sau site-uri de promovare, cărţile sunt aranjate într-o ierarhie a preferinţelor, atât din literatura autohtonă, cât şi din cea universală.
Moderatorii evenimentului, Dorel Cosma şi Elena M. Cîmpan, au condus discuţiile, după un plan bine stabilit, lăsând libertate de exprimare, alternând lectura publică şi informaţiile cu numeroase gânduri şi idei, potrivite să sensibilizeze atmosfera unui astfel de cadru literar.
Astfel, parcursul a fost stabilit din prezent spre trecut, dinspre tânăra generaţie către înaintaşi. În acest sens, Diana Vasiluţ, o prietenă a Societăţii „Conexiuni”, proaspăt absolventă a Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, a rostit un text, deosebit de actual, modern, îndrăzneţ, despre condiţia scriitorului, astăzi, aşa cum o percepe ea: „sunt două vârste ale scriitorului: scriitorul tânăr ca vârstă, dar care scrie ca un bătrân, şi scriitorul bătrân care emană o aură tânără, iar în timp ce-i citeşti opera, nu îi poţi ghici vârsta.”
Dorel Cosma a prezentat o serie de cărţi nou apărute ale membrilor „Conexiuni”, prezenţi în sală, care au citit apoi din rândurile alese. Astfel, Maria Ujică a dat glas unor versuri de simţire a naturii, Pompei Ştefănescu a lecturat din jurnalul său bistriţean.
Prezentă la simpozion, Christine Köhler, din Germania, a manifestat interes pentru a sprijini proiectul de traducere a cinci poeţi germani contemporani în limba română. Antologia germano-română se află în lucru, în traducere de Elena M. Cîmpan, şi cuprinde următorii autori: Ula Hahn, Helmuth Opitz, Barbara Köhler, Volker Zumbrink şi Nora Gomringer.
Alexandru Cristian Miloş a citit două poezii, despre elefanţii mov, ca simboluri ale gândurilor grele, bucurându-se şi de o traducere a poeziilor proprii în limba albaneză, de Baki Imeri, Ioan Cioba a lecturat un poem despre vârste, durere şi destin, Ovidiu Pojar a adus cu sine poezie inspirată dintr-o călătorie în Turcia, Victoria Fătu- Nalaţiu a recitat din Nikolas Lenau şi din Eminescu, Rodica Fercana a transmis versuri din registru clasic, Iulia Paţiu, cu o trăire aparte, a invocat motive existenţiale, Menuţ Maximinian şi-a prezentat „Dosar 35”, o sumă a activităţii literare, cu multiple pagini care fac trimitere la „Conexiuni”, Dorel Cosma a citit două poezii din volumul „Fligt”, Elena M. Cîmpan a redat un text publicistic despre flori de tei, cireşe, sânziene.
Anticipând ziua de 15 iunie, când Eminescu este comemorat de fiecare iubitor sau slujitor al versului, Dorel Cosma a vorbit despre Dicţionarul Scriitorilor Români, în coordonarea lui Aurel Ştefanachi, ce va fi lansat şi la Bistriţa, chiar în această zi, pentru că din cuprins fac parte şi membri ai Societăţii „Conexiuni”.
La o asemenea temă, ca „Vara literaturii” nu putea să lipsească tocmai poezia „Vara”, de George Coşbuc, în ton cu discuţiile şi cu anotimpul invocat, care a fost ascultată cu multă atenţie, oferind posibilitatea imaginării unei veri din ţinutul năsăudean.
Simpozionul a constituit un prilej de-a redescoperi frumuseţea literaturii şi de-a ţine cont mai mult de lucrurile care ne unesc. În acest sens, decalogul lui Gabriel Chifu, publicat în România literară, nr. 24, despre ce-aş face dacă aş mai fi încă o dată tânăr scriitor, a sunat ca un jurământ peste atmosfera de linişte şi pace de la „Conexiuni”: 1. „Aş citi mult,…”, 2. „Aş avea umilitate,…”, 3. „M-aş feri din răsputeri să redescopăr roata sau chibritul”…, 4. „N-aş da vina pe alţii pentru neîmplinirile mele.” 5. „… i-aş susţine necondiţionat pe oamenii de talent”…, 6. „N-aş fi dependent de public…”, 7.”Aş şti că, în poezie, în literatură, …doar revoltele, reforma, inovaţia de la nivelul expresivităţii verbale contează”, 8. „Aş căuta să mă apropii de generaţiile mai noi, dar, mai cu seamă, de cele de dinainte, conştient că … literatura este un continuum”, 9 „Aş căuta să-mi aşez existenţa în expresie verbală cu toată onestitatea şi cu toată îndrăzneala”, 10. „N-aş crede că lumea începe cu mine.”

Eduard Călinescu

08092016082311dscn5198

SCRIITORII ZILELOR NOASTRE

Când auzim termenul „scriitor”, ne gândim, în general, la o persoană care scrie din două motive: pentru faimă sau pentru a-şi împrăştia gândurile pe o foaie.

Un scriitor contemporan este, pentru mine, o persoană obsedată de cana lui de cafea şi de ţigara de dimineaţă. Sau o persoană căreia îi vine inspiraţia în cele mai nepotrivite momente: când primeşte o amendă, când cel mai bun prieten, adică singurul ce rezistă atacurilor verbale aspre, în general, din partea tânărului scriitor, are o problemă şi aşa mai departe.

L-am introdus pe scriitor în categoria tânără, deoarece, în principiu, sunt două vârste ale scriitorului, luate în considerare: scriitorul tânăr ca vârstă, dar care scrie ca un bătrân, încercând din răsputeri să-şi demonstreze maturitatea, şi scriitorul bătrân, care emană o aură tânără, iar în timp ce-i citeşti opera nu-i poţi ghici vârsta. Mai există, bineînţeles, şi scriitori care suferă de criza vârstei mijlocii, care îşi lasă amprenta într-un mod diferit, parcă neintegrându-se în niciuna din categoriile menţionate mai sus. Aceşti scriitori, cel puţin unii dintre ei, îmi dau impresia că sunt înafara timpului şi a moralităţii, că nu ţin cont de impresia pe care trebuie să o lase opera lor şi-i marchează pe cititorii textului lor prin neclaritatea, dar totuşi maturitatea pronunţată a acestuia.

Scriitorii îşi pun pâinea pe hârtie, îşi varsă cafeaua sau ceaiul verde pe pantaloni, după care adună firimiturile , aşteaptă să se usuce petele şi se apucă de mâzgălit, de cele mai multe ori fără sens, dar e o capodoperă, oricum.

În principiu, aceştia scriu noaptea, când oboseala şi liniştea aceea înfricoşătoare îi inspiră sau pur şi simplu le aminteşte de „momentul acela fain” sau de „ce naşpa a fost atunci”!… Alţii, ca mine, de exemplu, scriu în timp ce proful de istorie predă sau sunt pe autobuz şi încerc să ignor muzica fără sens de la radio.

Un scriitor e un hibrid între om şi extraterestru, pentru că, dacă scriitorii ar putea merge pe altă planetă să scrie, ar face-o, dar acolo n-ar fi nimeni să le citească magnificele opere.

Nu am un sfârşit pe care să-l pun aici, dar mai mult ca sigur veţi găsi unul pentru mine.

DIANA VASILUŢ

08092016081958scriitor

SERBIA PREZENTĂ LA ”NUNTA ZAMFIREI” PRIN GRUPUL ”DOKA PAVLOVIC” DIN BELGRAD

Ansamblul folcloric ”Doka Pavlović” din Belgrad – Serbia a fost fondat în 1945 permițându-le tinerilor să se angajeze în diverse activități de muzică și dans cu scopul de promova frumusețea folclorului sârb. Ân mai bine de 7 decenii de existență, ”Doka Pavlović” a câștigat numeroase premii prestigioase pentru contribuția lor la folclorul național ajutând la promovarea Belgradului și Serbia, peste tot în lume. Ansamblul este condus de Janko Dimitrijevic.

 13620293_995596960536973_1428420776800628545_n

DUS – ÎNTORS; CASTANUL CU PIRAMIDE

E vremea castanilor în floare. Nu sunt atât de mulţi precum teii. Nici cât să dea imaginea unui oraş, ca Brăila, evocată de Mihail Sebastian în romanul „Oraşul cu salcâmi”, „dar nu vezi că au înflorit salcâmii”?  Dar sunt magnifici.

De câte ori privesc la castanul înflorit de la fereastra mea, cu mici piramide perfecte, nenumărate, de flori albe, ca de nisip, pornesc într-o călătorie imaginară prin Egiptul antic, prin Egiptul meu. Şi prin cel al lui Eminescu: „Nilul mişcă valuri blonde pe/ câmpii cuprinşi de maur/ Peste el cerul d- Egipet,/ desfăcut în foc şi aur.”

Ce arhitect iscusit e copacul de-a construit atâtea piramide prin frunzele lui!…

Fiecare dintre flori e o mică Piramidă a lui Keops. Baza pătrată cu patru laturi care se unesc într-un punct se rotunjeşte în forma florii de castan, pentru a face loc celeilalte asemănări, cu o lumânare, neaprinsă, veşnic în aşteptare, gata să se ofilească degrabă.

E atâta bucurie în imaginea unui castan înflorit, încât aş deschide braţele să-l îmbrăţişez, uitând că fiecare piramidă îngroapă un faraon.

Noaptea, în castanul meu se reflectă luna, iar ziua, soarele, zeul Ra, se aşează blând, probând razele primăverii. Când plouă, stropii alunecă peste piramidele albe, făcând mai uşoară, mai lină, călătoria mea cu ochii deschişi. Sau „larg- închişi”.

Atât mi-e de drag castanul meu, încât aş dori, ca-ntr-un „Vis vegetal”, de Magda Isanos”, să înflorească şi iarna, ca să mă bucur, ca să te bucuri.

N-aş crede precum cântă Tudor Gheorghe, pe versuri de Arhip Ciubotaru: „Au înnebunit salcâmii/ de atâta primăvară”. Eu cred că a venit primăvara, de atâţia salcâmi înfloriţi.

Şi declar castanul de la fereastră una dintre cele şapte minuni ale lumii mele.

 

ELENA M. CÎMPAN

21-5-floriinfloritedecastanresize

SE ÎNTORC TEXTELE ACASĂ

      „Dosar” nu este doar cel de la securitate, pe care şi-l publică unii scriitori în semn de dovadă a implicării sau a neimplicării lor în (ne)rânduiala vremilor trecute, ci şi cel de existenţe, aşa cum a fost la noi introdus de către Camil Petrescu.

       Menuţ Maximinian publică „Dosar 35”, care cuprinde tot ce s-a scris despre cărţile lui, despre activităţile lui, despre călătoriile lui, despre emisiunile lui, din ultimii cincisprezece ani, ca o reflectare înaltă a unui segment important de viaţă şi de creaţie. Astfel scrie autorul în „Argument” –ul cărţii: „Convins fiind că ordinea în propria ogradă este foarte importantă, am pornit în acest demers de a pune în linia firescului lucrurile la punct. Că tot sunt la modă dosarele, am şi eu unul, cel al gândurilor adunate despre cărţile pe care le-am scris.”

      Gestul prin care Menuţ Maximinian semnează această lucrare colectivă reprezintă asumarea celor scrise de alţii, punerea de acord cu aprecierile şi relatările din domenii diferite, pentru că nu se scrie doar despre cărţi aici, şi din partea unor semnatari diferiţi ca formare, pentru că nu toţi sunt scriitori. Chiar dacă nu este o carte doar de scriitori, ea se adresează acestora, ca un mod loial de a prezenta lucrurile în orice situaţie.

       Apariţia cărţii reprezintă o împăcare cu sine şi generează o linişte ce urmează acestei stări.

      Menuţ Maximinian este personajul central al cărţii lui, prin ochii celorlalţi. Mulţi dintre confraţii de litere semnează texte, adevărate „rapoarte pe faţă”, despre ce a creat autorul „Muchiei malului”. El este colecţionar al propriei imagini, oglindă spartă într-o mulţime de cioburi. Fără să le număr, ele depăşesc orice altă contribuţie la un profil din viaţa culturală bistriţeană. S-a scris despre Menuţ Maximinian mai mult decât despre oricare dintre colegii ziarişti, scriitori, din literatura de azi, de aici. Cu tot ce s-a scris Menuţ Maximinian este de acord şi nu omite nicio informaţie, nu are preferinţe, nu este subiectiv cu imaginea lui, aşa cum o văd ceilalţi.

      Numai respectul faţă de textul scris l-a făcut poate să adune cu atâta sârg orice însemnare despre prezenţele lui în sfera publică, fără să piardă vreo piesă din puzzle-ul ce are ca imagine finală un autoportret.

      Menuţ Maximinian a fost personaj în multe întâlniri, luări în discuţie, recenzii, lansări, prezentări şi devine, acum, personaj al cărţii sale, ca un fiu ce se întoarce la momentul potrivit, cât să mai aibă vreme pentru o privire spre interior. Deşi cantitatea cărţii este impresionantă, 400 de pagini de mărturii, fotografii, am vaga şi romantica bănuială că o întrebare nu-i dă pace încă autorului acestei cărţi: „Cine sunt?” În căutarea identităţii, încă, el apelează la această metodă de (re)construire a imaginii personale din ideile celorlalţi.

      Chiar dacă împăcat, n-aş îndrăzni să spun că Menuţ Maximinian este mulţumit cu tot şi cu toate. Gândul lui în alcătuirea acestei cărţi a fost, cred, acela de a trage linie, ca un prag binevenit la momentul 35.

      Astfel, chiar dacă Dosarul nu este unul de idei, de literatură, el trădează o stare, anunţă o criză, ce aşteaptă  soluţia cu rigoare jurnalistică. Lucrul acesta nu ştirbeşte valoarea intrinsecă a corpului de texte. Ca-n cubul lui Nichita Stănescu, prin care perfecţiunea se regăseşte în imperfecţiune. Şi ca în retorica lui Eminescu, din „Scrisoarea I”: „Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,/ O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?”

 

EDUARD CĂLINESCU

12310591102080814323776747930307990650635168n_3

PREȘEDINTELE UNIUNII MONDIALE DE FOLCLOR – PROF.DR. DOREL COSMA – PREZENT LA ZALĂU, UNDE A AVUT LOC ȘEDINȚA ASOCIAȚIEI NAȚIONALE DE FOLCLOR

Preşedintele Uniunii Mondiale de Folclor I.G.F. – Prof.Dr. Dorel Cosma – a fost prezent la finalul săptămânii trecute la Zalău în cadrul Adunării Generale convocate de Asociaţia Naţională de Folclor.

La această întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi ai 14 ansambluri de prestigiu din întreaga ţară iar ședința a fost condusă de președintele Uniunii Mondiale de Folclor prof.dr. Dorel Cosma – directorul Centrului Municipal de Cultură ”George Coșbuc” – avându-i alături de el pe președintele executiv al Asociației Naționale de Folclor Ioan Simionca, pe vice-președinții Pahone Pop, Teodor Pușcaș, pe trezorierul Asociației, Mărioara Sigheartău dar și gazdele  Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultura si Artă Salaj și Paula Taloș – directorul ansamblului ”Meseșul”.

În cadrul întâlnirii, delegaţiile au prezentat un scurt bilanţ al activităţii întreprinse în anul 2015, precum şi obiectivele pentru anul 2016.

Referitor la principalele obiective pentru anul 2016 ale Asociaţiei, prof dr. Dorel Cosma a precizat că asigurarea unei mai bune reprezentări a României la festivalurile internaţionale este esenţială.

Un alt eveniment important este turneul cu caracter religios din Grecia şi din Italia, respectiv organizarea unor concerte la mănăstirile ortodoxe din Meteora până la bisericile catolice din San Giovanni Rotondo, localitate a Sfântul Padre Pio.

De asemenea, delegaţiile prezente la întâlnire au felicitat Ansamblul Folcloric ”Meseşul” pentru aniversarea a 20 de ani de activitate.

După participarea la această întâlnire, toţi membri prezenţi au asistat la Spectacolul Aniversar al Ansamblului Folcloric ”Meseşul”, spectacol care a fost un adevărat regal folcloric.

Ansamblul folcloric “Meseșul” s-a înființat în primăvara anului 1996, la inițiativa dirijorului Ioan Iluț, cu sprijinul conducerii Consiliului Județean Sălaj, în cadrul fostului centru județean al creației populare. De-a lungul timpului, Ansamblul folcloric “Meseșul” a prezentat mii de spectacole în județ, în țară și în străinătate, a înregistrat 20 de albume discografice, fiind prezent în numeroase emisiuni de radio și de televiziune, la posturi locale, regionale și naționale.

Pentru întreaga activitate ansamblul ”Meseșul” a primit din partea Uniunii Mondiale de Folclor – Distincția specială 2016.

03092016143314be6a0508 03092016143353be6a0874 03092016143413be6a0843 03092016143437be6a0832 03092016143456be6a0827 03092016143754be6a0777