Categories
Inedit Recomandate Timp liber

CENTRUL CULTURAL BISTRIȚA PRIMEȘTE SALUTĂRI DIN PARTEA CONSULUI GENERAL AL ROMÂNIEI ÎN UNGARIA

Festivalul Pogăcițelor de la Chitighaz a fost o oportunitate deosebită de a ne cunoaște și de a fi împreuna!
Vă mulțumesc pentru aportul adus de ansamblul dumneavostră la acest festival, menit să ajute la păstrarea identității etnice, lingvistice și culturale a românilor din Ungaria!
Vă asigur pe toți de toată considerația și respectul meu! Vă rog să transmiteți acest mesaj tuturor membrilor ansamblului dumneavoastră!
Sper să vă mai avem oaspeți și la alte evenimente de pe agenda comunității românești de aici!
Vă doresc tuturor tot binele!

 

Florin Vasiloni
Consul general al Romaniei la Gyula- Ungaria
Festival-pogaci-31 Festival-pogaci-41-655x360
Categories
Inedit Recomandate

PĂMÂNTUL STRĂVECHI AL ROMÂNIEI “VORBEȘTE”

1. Cel mai vechi schelet, la ora actuală, de umanoid a fost găsit în Râmnicu Vâlcea, poreclit „pescarul de la lacul Getic”, fiind datat la 1 milion de ani

2. Civilizația străveche, mai veche cu 1000 de ani decât cea sumeriană, este localizată în estul țării, la Cucuteni
3. Tăblițele de la Tărtăria , sânt cu 1000 de ani mai vechi decât cele Sumeriene
4. Tăblițele din Munții Neamțului, tot mai vechi decât tăblițele sumeriene cu 1000 de ani
5. Descoperirea din Masivul Bucegi, din anul 2003 ! 11 August 2003: americanii și românii pătrund sub masivul Bucegi și descoperă o sală a proiecțiilor cu holograme care au arătat istoria adevărată a Terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic, care duce la longevitate, adică o persoană poate trăi mii de ani în același corp fizic, dacă ar consuma așa ceva în anumite perioade stabilite
                                    
                
6. Descoperirea din Masivul Șureanu din 1990 ! când au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planetă, căci aurul se găsește numai în formă de minereu combinat cu alte nemetale, nu și în formă pură desăvârșită; se pare că dacii cunoașteau taina spirituală a aurului, care este de fapt o lumină condensată
7. Cel mai vechi cuptor, de pe această planetă, de topit metale s-a găsit la Câmpeni; a fost atestat la aproximativ 6000 de ani î.Ch.
8. Sarmizegetusa ! alt loc special conform celor de la BBC : s-ar afla niște artefacte fabuloase sub acest loc (arhiva atlanților)
     
9. Artefactul de sub Masivul Ceahlău. Conform lui Radu Cinamar, sub Ceahlău se află un artefact sinonimic cu cel din Bucegi
10. Pădurea Baciu, din Cluj Napoca, considerată „cea mai paranormală
       
Două citate a unor personalități străine din lumea cercetării istorice despre neamul românesc!
“Civilizația s-a născut acolo unde trăiește astăzi poporul român!.. răspândindu-se apoi atât spre răsărit cât și spre apus! (…) Acum 13-15 mii de ani” – WILLIAM SCHILLER (arheolog american)

“Carpații sunt într-o regiune a lumii unde este situat centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute la ora actuală”- DANIEL RUZO

Încet, încet, cercetătorii istorici mondiali recunosc, mulți chiar fățis, că primele ființe umane au fost în Transilvania, sau mai exact în Ardeal, cum susține un document din Biblioteca de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spatiul Carpato-Danubiano- Pontic!
Să mai reamintim câteva lucruri uimitoare despre România:
zonă de pe planetă”, conform celor de la Discovery, unii considerând-o o zona atemporală, adică un fel de spărtură în continumuul spațiu-timp din acea zonă!
Cam acestea reprezintă topul celor 10 lucruri fantastice despre România, unele reale fizic, altele nedemonstrate oficial!
Dar cine ar avea interes să le demonstreze?

 

Categories
Lifestyle Recomandate

VARA LITERATURII ȘI LITERATURA DE VARĂ

Este știut faptul că vara nu este un anotimp cu precădere al scrisului, dar poate deveni unul al lecturii. Preferatele acestui timp sunt cărțile de dragoste, de suspans, de călătorie.
Întâlnirea Societății Scriitorilor Bistrițeni „Conexiuni”, la Palatul Culturii din Bistrița, a creat posibilitatea unui simpozion deschis pe această temă. De la listele cu lecturi suplimentare care se mai dau în școli, până la clasamente realizate de edituri sau site-uri de promovare, cărțile sunt aranjate într-o ierarhie a preferințelor, atât din literatura autohtonă, cât și din cea universală.
Moderatorii evenimentului, Dorel Cosma și Elena M. Cîmpan, au condus discuțiile, după un plan bine stabilit, lăsând libertate de exprimare, alternând lectura publică și informațiile cu numeroase gânduri și idei, potrivite să sensibilizeze atmosfera unui astfel de cadru literar.
Astfel, parcursul a fost stabilit din prezent spre trecut, dinspre tânăra generație către înaintași. În acest sens, Diana Vasiluț, o prietenă a Societății „Conexiuni”, proaspăt absolventă a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, a rostit un text, deosebit de actual, modern, îndrăzneț, despre condiția scriitorului, astăzi, așa cum o percepe ea: „sunt două vârste ale scriitorului: scriitorul tânăr ca vârstă, dar care scrie ca un bătrân, și scriitorul bătrân care emană o aură tânără, iar în timp ce-i citești opera, nu îi poți ghici vârsta.”
Dorel Cosma a prezentat o serie de cărți nou apărute ale membrilor „Conexiuni”, prezenți în sală, care au citit apoi din rândurile alese. Astfel, Maria Ujică a dat glas unor versuri de simțire a naturii, Pompei Ștefănescu a lecturat din jurnalul său bistrițean.
Prezentă la simpozion, Christine Köhler, din Germania, a manifestat interes pentru a sprijini proiectul de traducere a cinci poeți germani contemporani în limba română. Antologia germano-română se află în lucru, în traducere de Elena M. Cîmpan, și cuprinde următorii autori: Ula Hahn, Helmuth Opitz, Barbara Köhler, Volker Zumbrink și Nora Gomringer.
Alexandru Cristian Miloș a citit două poezii, despre elefanții mov, ca simboluri ale gândurilor grele, bucurându-se și de o traducere a poeziilor proprii în limba albaneză, de Baki Imeri, Ioan Cioba a lecturat un poem despre vârste, durere și destin, Ovidiu Pojar a adus cu sine poezie inspirată dintr-o călătorie în Turcia, Victoria Fătu- Nalațiu a recitat din Nikolas Lenau și din Eminescu, Rodica Fercana a transmis versuri din registru clasic, Iulia Pațiu, cu o trăire aparte, a invocat motive existențiale, Menuț Maximinian și-a prezentat „Dosar 35”, o sumă a activității literare, cu multiple pagini care fac trimitere la „Conexiuni”, Dorel Cosma a citit două poezii din volumul „Fligt”, Elena M. Cîmpan a redat un text publicistic despre flori de tei, cireșe, sânziene.
Anticipând ziua de 15 iunie, când Eminescu este comemorat de fiecare iubitor sau slujitor al versului, Dorel Cosma a vorbit despre Dicționarul Scriitorilor Români, în coordonarea lui Aurel Ștefanachi, ce va fi lansat și la Bistrița, chiar în această zi, pentru că din cuprins fac parte și membri ai Societății „Conexiuni”.
La o asemenea temă, ca „Vara literaturii” nu putea să lipsească tocmai poezia „Vara”, de George Coșbuc, în ton cu discuțiile și cu anotimpul invocat, care a fost ascultată cu multă atenție, oferind posibilitatea imaginării unei veri din ținutul năsăudean.
Simpozionul a constituit un prilej de-a redescoperi frumusețea literaturii și de-a ține cont mai mult de lucrurile care ne unesc. În acest sens, decalogul lui Gabriel Chifu, publicat în România literară, nr. 24, despre ce-aș face dacă aș mai fi încă o dată tânăr scriitor, a sunat ca un jurământ peste atmosfera de liniște și pace de la „Conexiuni”: 1. „Aș citi mult,…”, 2. „Aș avea umilitate,…”, 3. „M-aș feri din răsputeri să redescopăr roata sau chibritul”…, 4. „N-aș da vina pe alții pentru neîmplinirile mele.” 5. „… i-aș susține necondiționat pe oamenii de talent”…, 6. „N-aș fi dependent de public…”, 7.”Aș ști că, în poezie, în literatură, …doar revoltele, reforma, inovația de la nivelul expresivității verbale contează”, 8. „Aș căuta să mă apropii de generațiile mai noi, dar, mai cu seamă, de cele de dinainte, conștient că … literatura este un continuum”, 9 „Aș căuta să-mi așez existența în expresie verbală cu toată onestitatea și cu toată îndrăzneala”, 10. „N-aș crede că lumea începe cu mine.”

Eduard Călinescu

08092016082311dscn5198

Categories
Lifestyle Recomandate

SCRIITORII ZILELOR NOASTRE

Când auzim termenul „scriitor”, ne gândim, în general, la o persoană care scrie din două motive: pentru faimă sau pentru a-și împrăștia gândurile pe o foaie.

Un scriitor contemporan este, pentru mine, o persoană obsedată de cana lui de cafea și de țigara de dimineață. Sau o persoană căreia îi vine inspirația în cele mai nepotrivite momente: când primește o amendă, când cel mai bun prieten, adică singurul ce rezistă atacurilor verbale aspre, în general, din partea tânărului scriitor, are o problemă și așa mai departe.

L-am introdus pe scriitor în categoria tânără, deoarece, în principiu, sunt două vârste ale scriitorului, luate în considerare: scriitorul tânăr ca vârstă, dar care scrie ca un bătrân, încercând din răsputeri să-și demonstreze maturitatea, și scriitorul bătrân, care emană o aură tânără, iar în timp ce-i citești opera nu-i poți ghici vârsta. Mai există, bineînțeles, și scriitori care suferă de criza vârstei mijlocii, care își lasă amprenta într-un mod diferit, parcă neintegrându-se în niciuna din categoriile menționate mai sus. Acești scriitori, cel puțin unii dintre ei, îmi dau impresia că sunt înafara timpului și a moralității, că nu țin cont de impresia pe care trebuie să o lase opera lor și-i marchează pe cititorii textului lor prin neclaritatea, dar totuși maturitatea pronunțată a acestuia.

Scriitorii își pun pâinea pe hârtie, își varsă cafeaua sau ceaiul verde pe pantaloni, după care adună firimiturile , așteaptă să se usuce petele și se apucă de mâzgălit, de cele mai multe ori fără sens, dar e o capodoperă, oricum.

În principiu, aceștia scriu noaptea, când oboseala și liniștea aceea înfricoșătoare îi inspiră sau pur și simplu le amintește de „momentul acela fain” sau de „ce nașpa a fost atunci”!… Alții, ca mine, de exemplu, scriu în timp ce proful de istorie predă sau sunt pe autobuz și încerc să ignor muzica fără sens de la radio.

Un scriitor e un hibrid între om și extraterestru, pentru că, dacă scriitorii ar putea merge pe altă planetă să scrie, ar face-o, dar acolo n-ar fi nimeni să le citească magnificele opere.

Nu am un sfârșit pe care să-l pun aici, dar mai mult ca sigur veți găsi unul pentru mine.

DIANA VASILUÅ¢

08092016081958scriitor

Categories
Agenda News Recomandate

SERBIA PREZENTĂ LA ”NUNTA ZAMFIREI” PRIN GRUPUL ”DOKA PAVLOVIC” DIN BELGRAD

Ansamblul folcloric ”Doka Pavlović” din Belgrad ! Serbia a fost fondat în 1945 permițându-le tinerilor să se angajeze în diverse activități de muzică și dans cu scopul de promova frumusețea folclorului sârb. Ân mai bine de 7 decenii de existență, ”Doka Pavlović” a câștigat numeroase premii prestigioase pentru contribuția lor la folclorul național ajutând la promovarea Belgradului și Serbia, peste tot în lume. Ansamblul este condus de Janko Dimitrijevic.

 13620293_995596960536973_1428420776800628545_n

Categories
Recomandate

DUS ! ÎNTORS; CASTANUL CU PIRAMIDE

E vremea castanilor în floare. Nu sunt atât de mulți precum teii. Nici cât să dea imaginea unui oraș, ca Brăila, evocată de Mihail Sebastian în romanul „Orașul cu salcâmi”, „dar nu vezi că au înflorit salcâmii”?  Dar sunt magnifici.

De câte ori privesc la castanul înflorit de la fereastra mea, cu mici piramide perfecte, nenumărate, de flori albe, ca de nisip, pornesc într-o călătorie imaginară prin Egiptul antic, prin Egiptul meu. Și prin cel al lui Eminescu: „Nilul mișcă valuri blonde pe/ câmpii cuprinși de maur/ Peste el cerul d- Egipet,/ desfăcut în foc și aur.”

Ce arhitect iscusit e copacul de-a construit atâtea piramide prin frunzele lui!…

Fiecare dintre flori e o mică Piramidă a lui Keops. Baza pătrată cu patru laturi care se unesc într-un punct se rotunjește în forma florii de castan, pentru a face loc celeilalte asemănări, cu o lumânare, neaprinsă, veșnic în așteptare, gata să se ofilească degrabă.

E atâta bucurie în imaginea unui castan înflorit, încât aș deschide brațele să-l îmbrățișez, uitând că fiecare piramidă îngroapă un faraon.

Noaptea, în castanul meu se reflectă luna, iar ziua, soarele, zeul Ra, se așează blând, probând razele primăverii. Când plouă, stropii alunecă peste piramidele albe, făcând mai ușoară, mai lină, călătoria mea cu ochii deschiși. Sau „larg- închiși”.

Atât mi-e de drag castanul meu, încât aș dori, ca-ntr-un „Vis vegetal”, de Magda Isanos”, să înflorească și iarna, ca să mă bucur, ca să te bucuri.

N-aș crede precum cântă Tudor Gheorghe, pe versuri de Arhip Ciubotaru: „Au înnebunit salcâmii/ de atâta primăvară”. Eu cred că a venit primăvara, de atâția salcâmi înfloriți.

Și declar castanul de la fereastră una dintre cele șapte minuni ale lumii mele.

 

ELENA M. CÎMPAN

21-5-floriinfloritedecastanresize

Categories
Recomandate

SE ÎNTORC TEXTELE ACASĂ

      „Dosar” nu este doar cel de la securitate, pe care și-l publică unii scriitori în semn de dovadă a implicării sau a neimplicării lor în (ne)rânduiala vremilor trecute, ci și cel de existențe, așa cum a fost la noi introdus de către Camil Petrescu.

       Menuț Maximinian publică „Dosar 35”, care cuprinde tot ce s-a scris despre cărțile lui, despre activitățile lui, despre călătoriile lui, despre emisiunile lui, din ultimii cincisprezece ani, ca o reflectare înaltă a unui segment important de viață și de creație. Astfel scrie autorul în „Argument” !ul cărții: „Convins fiind că ordinea în propria ogradă este foarte importantă, am pornit în acest demers de a pune în linia firescului lucrurile la punct. Că tot sunt la modă dosarele, am și eu unul, cel al gândurilor adunate despre cărțile pe care le-am scris.”

      Gestul prin care Menuț Maximinian semnează această lucrare colectivă reprezintă asumarea celor scrise de alții, punerea de acord cu aprecierile și relatările din domenii diferite, pentru că nu se scrie doar despre cărți aici, și din partea unor semnatari diferiți ca formare, pentru că nu toți sunt scriitori. Chiar dacă nu este o carte doar de scriitori, ea se adresează acestora, ca un mod loial de a prezenta lucrurile în orice situație.

       Apariția cărții reprezintă o împăcare cu sine și generează o liniște ce urmează acestei stări.

      Menuț Maximinian este personajul central al cărții lui, prin ochii celorlalți. Mulți dintre confrații de litere semnează texte, adevărate „rapoarte pe față”, despre ce a creat autorul „Muchiei malului”. El este colecționar al propriei imagini, oglindă spartă într-o mulțime de cioburi. Fără să le număr, ele depășesc orice altă contribuție la un profil din viața culturală bistrițeană. S-a scris despre Menuț Maximinian mai mult decât despre oricare dintre colegii ziariști, scriitori, din literatura de azi, de aici. Cu tot ce s-a scris Menuț Maximinian este de acord și nu omite nicio informație, nu are preferințe, nu este subiectiv cu imaginea lui, așa cum o văd ceilalți.

      Numai respectul față de textul scris l-a făcut poate să adune cu atâta sârg orice însemnare despre prezențele lui în sfera publică, fără să piardă vreo piesă din puzzle-ul ce are ca imagine finală un autoportret.

      Menuț Maximinian a fost personaj în multe întâlniri, luări în discuție, recenzii, lansări, prezentări și devine, acum, personaj al cărții sale, ca un fiu ce se întoarce la momentul potrivit, cât să mai aibă vreme pentru o privire spre interior. Deși cantitatea cărții este impresionantă, 400 de pagini de mărturii, fotografii, am vaga și romantica bănuială că o întrebare nu-i dă pace încă autorului acestei cărți: „Cine sunt?” În căutarea identității, încă, el apelează la această metodă de (re)construire a imaginii personale din ideile celorlalți.

      Chiar dacă împăcat, n-aș îndrăzni să spun că Menuț Maximinian este mulțumit cu tot și cu toate. Gândul lui în alcătuirea acestei cărți a fost, cred, acela de a trage linie, ca un prag binevenit la momentul 35.

      Astfel, chiar dacă Dosarul nu este unul de idei, de literatură, el trădează o stare, anunță o criză, ce așteaptă  soluția cu rigoare jurnalistică. Lucrul acesta nu știrbește valoarea intrinsecă a corpului de texte. Ca-n cubul lui Nichita Stănescu, prin care perfecțiunea se regăsește în imperfecțiune. Și ca în retorica lui Eminescu, din „Scrisoarea I”: „Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost,/ O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?”

 

EDUARD CĂLINESCU

12310591102080814323776747930307990650635168n_3

Categories
Agenda News Recomandate

PREȘEDINTELE UNIUNII MONDIALE DE FOLCLOR – PROF.DR. DOREL COSMA – PREZENT LA ZALĂU, UNDE A AVUT LOC ȘEDINȚA ASOCIAȚIEI NAȚIONALE DE FOLCLOR

Președintele Uniunii Mondiale de Folclor I.G.F. ! Prof.Dr. Dorel Cosma – a fost prezent la finalul săptămânii trecute la Zalău în cadrul Adunării Generale convocate de Asociația Națională de Folclor.

La această întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai 14 ansambluri de prestigiu din întreaga țară iar ședința a fost condusă de președintele Uniunii Mondiale de Folclor prof.dr. Dorel Cosma – directorul Centrului Municipal de Cultură ”George Coșbuc” – avându-i alături de el pe președintele executiv al Asociației Naționale de Folclor Ioan Simionca, pe vice-președinții Pahone Pop, Teodor Pușcaș, pe trezorierul Asociației, Mărioara Sigheartău dar și gazdele  Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultura si Artă Salaj și Paula Taloș ! directorul ansamblului ”Meseșul”.

În cadrul întâlnirii, delegațiile au prezentat un scurt bilanț al activității întreprinse în anul 2015, precum și obiectivele pentru anul 2016.

Referitor la principalele obiective pentru anul 2016 ale Asociației, prof dr. Dorel Cosma a precizat că asigurarea unei mai bune reprezentări a României la festivalurile internaționale este esențială.

Un alt eveniment important este turneul cu caracter religios din Grecia și din Italia, respectiv organizarea unor concerte la mănăstirile ortodoxe din Meteora până la bisericile catolice din San Giovanni Rotondo, localitate a Sfântul Padre Pio.

De asemenea, delegațiile prezente la întâlnire au felicitat Ansamblul Folcloric ”Meseșul” pentru aniversarea a 20 de ani de activitate.

După participarea la această întâlnire, toți membri prezenți au asistat la Spectacolul Aniversar al Ansamblului Folcloric ”Meseșul”, spectacol care a fost un adevărat regal folcloric.

Ansamblul folcloric „Meseșul” s-a înființat în primăvara anului 1996, la inițiativa dirijorului Ioan Iluț, cu sprijinul conducerii Consiliului Județean Sălaj, în cadrul fostului centru județean al creației populare. De-a lungul timpului, Ansamblul folcloric „Meseșul” a prezentat mii de spectacole în județ, în țară și în străinătate, a înregistrat 20 de albume discografice, fiind prezent în numeroase emisiuni de radio și de televiziune, la posturi locale, regionale și naționale.

Pentru întreaga activitate ansamblul ”Meseșul” a primit din partea Uniunii Mondiale de Folclor ! Distincția specială 2016.

03092016143314be6a0508 03092016143353be6a0874 03092016143413be6a0843 03092016143437be6a0832 03092016143456be6a0827 03092016143754be6a0777

 

Categories
Recomandate

ELOGIUL UNUI CITITOR

Cititorul se numește Horia Petrean și este în clasa a IV-a. Tocmai a câștigat un concurs de lectură și se mândrește cu acest fapt. În câteva minute, înainte de începerea lansării de carte, la care am stat unul lângă celălalt, mi-a spus ce conțin revistele ce urmau să fie prezentate, despre ce este cartea nou apărută și date despre autorul prezent. L-am ascultat cu atenție, cu uimire și cu admirație. Era uluitor cum se exprima, corect și convingător, documentat și atrăgător, serios și accentuat, pasionat și curios în continuare.

Sosită la Bistrița cu autorul ei, Marian Coman ( un alt Marian Coman, prozator din tânăra generație, a publicat până acum, la Editura „Tritonic”, volumele „Nopți albe, zile negre”, „Testament de ciocolată” și „Teoria flegmei. Apel la mitocănie” ), cartea „Haiganu, Fluviul Șoaptelor”, Editura „HAC!BD” ( editor, Mihai Ionașcu ), se prezintă a fi prima dintr-o  serie de trei romane fantasy, care-l au ca personaj pe  Haiganu, un zeu decăzut, pedepsit să trăiască pe pământ. Ilustratorul cărții -  Andrei Moldovan ( alt Andrei Moldovan ). Haiganu este un personaj de basm, redimensionat, pornind de la profilul lui Ochilă din „Harap-Alb”, de Ion Creangă, într-o acțiune ce are loc  cu opt secole înainte de poveștile scriitorului de la Humulești.

Marian Coman mai scrie și scenarii la două reviste de benzi desenate, cu un tiraj fericit. Revistele se numără printre puținele autohtone  și se numesc „HAC”, adică „Harap Alb Continuă” și „TFB”, adică „Tinerețe Fără Bătrânețe”. Astfel, basmul lui Ion Creangă și al lui Petre Ispirescu rămân temelie în construirea de texte actuale, chiar dacă eroi, precum Amateo, au păr albastru și aleargă pe o super motocicletă.

Toate aceste detalii și dezvăluiri ale unei literaturi în afirmare în spațiul românesc nu erau necunoscute pentru Horia Petrean, care a purtat cu autorul un dialog în cunoștință de cauză, din lumea lui, din lumea lor. Și care, drept recompensă, a primit în dar câteva recente numere din „HAC” și „TFB”, menite să le amintească  celor prezenți de faima revistei „PIF” de altădată.

În ceea ce-l privește pe scriitorul de carte fantasy, comics și benzi desenate, cred că și-ar dori la fiecare lansare câte un admirator ca Horia Petrean. Ce scriitor n-ar fi bucuros dacă este așteptat de cititorii lui, pe gustul lor?!… Și Marian Coman se află într-un proiect de promovare a cărții lui, de unul singur, prin orașele patriei. Circulă și el, ca un profet care anunță venirea zeului Haiganu, din noua lui carte. Carte ce are ca subtitlu „Fluviu șoaptelor”, metaforă inepuizabilă, de timp și de spațiu, care nu știu în ce măsură va putea fi acoperită în paginile promise. Dar sunt sigură că nu i-ar fi de-ajuns „un fluviu de șoapte” lui Horia Petrean pentru câte ar avea el de spus despre cele citite. Acesta este frumosul joc al lecturii.

ELENA M. CÎMPAN

12062015221647foto

Categories
Cultura Recomandate

ELENA M. CÎMPAN ȘI ”DULCELE (SĂU) AMAR”

Cândva spuneam și scriam că Elena M Cîmpan scrie ca un elev care așteaptă să primească nota 10. Se pare că poetei i-a plăcut remarca și a așezat-o drept motto la unul dintre poemele sale, poeme care compun volumul întitulat DULCELE MEU AMAR.
Am recitit de curând cartea, care a apărut la Editura Eikon în 2009. De atunci, de la apariția cărții acesteia, Elena M Cîmpan a mai adăugat destule alte volume de poezie pe raftul din biblioteca sa personală, și totuși, a rămas fidelă crezului său poetic, pe care, la pagina 146 , îl găsim în poemul intitulat chiar așa: elena m.cîmpan. Iată mărturisirea-i, una de credință: ,,elena m. Cîmpan scrie, când scrie/ ca un orb/ grăbit să nu se ia lumina…/ . Eu aș adăuga, ,,grăbit să nu i se ia lumina,,/ și cred că nu greșesc prea tare când spun că Elena M.Cîmpan scrie grăbit ca și cum lumina sa lăuntrică este măsurată de o Divnitate a Poemului și ea știe că timpul nostru pe pământ este dăruit cu parcimonie.
În acest comtext, cel al prețuirii fiecărei secunde ce ne-a fost dată, poeta este o pantagruelică a timpului său liric; scrie mult, scrie foarte bine și, ceea ce o deosebește de multi alți confrați de contigent, ea scrie doar ceea ce simte, ceea ce trăiește.
Nimic din forma-i poetică nu este de fațadă, nu scrie pentru a deveni poetă, ea scrie pentru că este Poetă.
,,Scriu / din milocul inimii/ ca dintr-o biserică/ așezată pe deal”, mărturisește pe o altă pagina din cartea la care fac acum și aici referință.
Pentru Elena M. Cîmpan, poezia este viață și religie, sacru și profan, un conglomerat organic parcă , în care strălucește praf de stele.
,,Dulcele meu amar,, este o poezie de dragoste evidentă, dar dincolo de declarații poetice definitorii unei relații (intuitive) bărbat-femeie, există acea dragoste pentru Cuvinte, pentru poemul pe care Elena M. Cîmpan îl slujește ca o vestală în templul antic.
Livrescul intervine necăutat în scrisul Elenei, asta pentru că livrescul face parte din viața sa profesională și din cotidianul cu care se confundă adesea.
Temele sunt preluate din peisajul unui timp prezent dar care are trimiteri spre rădăcini și cu un bagaj estetic și cultural de mare frumusețe, ea transcede zone de interferență a sentimentelor.
Poezia este cea care salvează lumea! Pare să ne spună Elena M.Cîmpan și ne aduce și argumente care susțin teza despre Iubire, Poezie, Carte.
,,Acolo opreau toate mașinile/ Și invitau la o plimbare pe jos” ( Strada cu flori), scrie Elena M.Cîmpan și de acolo încolo , poemul său devin un fluviu de informație, nu peisagistică, ci un soi de tablou impresionist și peste care cad ploile timpului. Este remarcabilă prezența poetei în centrul evenimentelor. Aproape tot ce se întâmplă i se întâmplă ( și) ei, de aici, cred eu, rezultă acea credibilitatea a versului, pe care îl citești și crezi până la capăt în destinul celui care l-a scris.
În profunziumea lucrurilor și dincolo de aparența relațiilor personale, poeta privește și scrie cu convingere: ,,poeții stau cu chirie/ unii la alții. / Poeții se împrumută/ și rămân datori/ unii altora (…) se împing de pe scări/ și în sus și în jos…” .
Are curaj, are dreptate în ceea ce spune și o face atât de frumos încât nici un poet de pe lumea asta nu ar putea să-i poarte ranchiună pentru ,,chirurgia lirică,, pe care o face, critic, pe cord deschis, aș putea spune. Realistă, visătoare și nu o dată cu aripile tăiate, poeta renaște în poeme din ce în ce mai frumoase, mai consistente și purtând acea aură căreia noi îi spunem: talent.
Nu toate poeziile din această carte sunt lin curgătoare, multe dintre ele te atrag într-un soi de cataracte, te ridică și te aruncă de pe val, apoi … simți cum în jurul tău se lasă liniștea, grea, ca de la capătul lumii poetice, și…te întrebi: ce se mai poate face?
Iată un exemplu. ,, În catedrală este un câine statuie/ se spune că dacă îl mângâi/ iti indeplinește toate dorințele/ Eu nu am mângâiat niciodată/ un câine” . Și iată cum un simbol medieval devine cheie a împlinirii dorințelor. Aici , Elena M.Cîmpan își arată din plin arta poetică. Simți tremurul din colțul buzelor, sfiala femeii care se află în mijlocul catedralei, – suiș și coborâș de piatră rece și apoi, apare ,,câinele”, semn al speranței că dorința îți va fi ascultată. Poeta transcede aparenta stare și totul devine unitar, clar – un poem de nota 10.
De nota 10 este întreaga carte întitulată „Dulcele meu amar”, Elena M.Cîmpan situându-se în eșalonul de elită al literaturii feminine de astăzi. Spun literatură feminină în sensul frumos al sintagmei, poeta oficiind cu delicatețe și bun gust în acest templu care este dulcele și amarul poeteselor, evitând din instinct tonul bolovănos, imaginile vulgare și care nu se pot conjuga cu ideea de frumos, idee clasică ce domină în stil modernist întregul lucrării.
,,Dulcele meu amar” nu este o carte de vacanță. Citind poemele, ești invitat să cauți și să găsești paradigme noi pentru a integra cenușiul vieții în textul poetic, text aducător de satisfacții estetice, culturale și chiar filosofice.
Elena M.Cîmpan scrie cu sufletul la gură, scrie abia respirând și respirând scriind. ,, Respirul tău lase semne/ pe rochia prealungă/ de nu-i mai văd capătul,,( Te auzeam plângând). Aici, textul e împregnat cu emoție și talentul , și exercițiul scriitoricesc se îngemănează ca aripile unei păsări. Despre păsări și zbor mai scrie poeta, și despre anotimpul literelor, si despre vântul care,,spulberă anii,,… Tot lumi locuite de oameni defel imaginari și printre care Elena M.Cîmpan își face meseria de credință. Scrie cu toate degetele pe tastatura unui comnputer din ale cărui circuite integrate , mulți dintre noi am vrea să pricepem esența, dar nu îndrăznim. Elena M.Cîmpan îndrăznește, și așa cum se spune, cucerește pas cu pas lumea, lumea poeziei adevărate.

Melania Cuc

646x404 (1) 20090325135631