Categories
Accident Bistrita

Doi danezi, răniți într-un accident după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod

Doi danezi au fost răniți, duminică dimineață, într-un accident rutier petrecut pe DN 17, după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod în dreptul localității Șieu Măgheruș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud Antonela Gorgan a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut în jurul orei 10.00, pe DN 17, în dreptul localității Șieu Măgheruș.

“Mașina în care se aflau doi cetățeni străini a intrat într-un cap de pod și ei au rămas încarcerați. La locului accidentului s-a deplasat mașina de descarcerare și ei au fost transportați la spital. Nu cunoaștem, deocamdată, cauzele accidentului. Acolo este o porțiune de drum drept”, a declarat Antonela Gorgan.

Potrivit dispecerului de serviciu de la Inspectoratul Județean de Poliție, în mașină erau doi cetățeni danezi.

“Mașina este înmatriculată în Danemarca și cei doi sunt cetățeni danezi”, a declarat dispecerul de serviciu.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, a declarat corespondentului MEDIAFAX că pompierii au tăiat doar ușile autoturismului pentru a-i scoate pe cei doi dintre fiarele contorsionate ale mașinii.

“Ambii au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița cu diverse leziuni”, a declarat Marius Rus.

DN 17 face legătura între Transilvania și Moldova, fiind unul dintre cele mai circulate drumuri din Bistrița-Năsăud.

FOTO: arhivă

Categories
Accident Bistrita

Patru mașini au derapat pe DN 17 D din cauza poleiului, o persoană a fost grav rănită

Două microbuze și o autoutilitară în care erau 14 muncitori au ieșit în decor în urma unui carambol produs, luni, din cauza poleiului, pe DN 17 D, în Bistrița-Năsăud, o persoană fiind rănită ușor, pe același drum având loc și un alt accident în urma căruia un tânăr a fost grav rănit.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Antonela Gorgan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că primul accident s-a petrecut, luni dimineața, în jurul orei 5.50, când un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani din Sângeorz-Băi a derapat și s-a răsturnat pe malul râului Someș.

“Șoferul a spus că a pierdut controlul volanului din cauza poleiului. Un pasager din mașină, un alt tânăr de 22 de ani de data aceasta, tot din Sângeorz-Băi, a fost grav rănit și transportat la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița. Acesta nu purta centura de siguranță și a fost prins sub mașină”, a declarat Gorgan.

Potrivit paramedicilor SMURD, atunci când a fost preluat tânărul era în stare de inconștiență și avea multiple leziuni.

Șoferul nu a fost rănit în urma accidentului.

Tot pe același drum, DN 17 D, două microbuze și o autotutilitară au ieșit în decor în urma unui carambol produs la intrarea în Ilva Mică dinspre Sângeorz-Băi.

Potrivit unor surse locale, cele trei mașini conduse de șoferi din Sângeorz-Băi, Maieru și Poiana Ilvei transportau în total 14 muncitori care mergeau la lucru. Unul dintre ei a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat de SMURD la Spitalul Orășenesc din Năsăud.

Poliția face cercetări în ambele cazuri pentru a afla cauzele accidentelor și vinovații de producerea lor.

Șeful Secției Bistrița a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj, Alexandru Slavita, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că între Ilva Mică și Rodna, pe DN 17, luni dimineață a fost ceață și polei.

“De îndată ce am aflat că e polei pe DN 17 de la Ilva Mică în sus spre Rodna, am trimis două mașini cu sare, una care a plecat din Năsăud, alta din Rodna. Au împrăștiat pe dum peste patru tone de sare. Probabil că accidentele s-au produs înainte să ajungă mașinile noastre în zonele respective. Era și ceață, șoferii aveau obligația să adapteze viteza la condițiile de drum”, a declarat Slavita.

DN 17 D face legătura între Beclean și Pasul Rotunda din Munții Rodnei.

 

Categories
Accident Bistrita

Tânăr băut și fără permis de conducere care a provocat un accident, reținut

Un tânăr de 24 de ani din județul Bistrița-Năsăud, care a condus beat și fără permis auto provocând, miercuri seară, un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, a fost reținut de polițiști după ce, inițial, acesta a fugit de la locul faptei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat tranmis joi de Inpectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, miercuri, în jurul orei 21.13, polițiștii au fost sesizați prin 112 de un șofer că, pe DN 17 D în localitatea Feldru, un autoturism în care se află doi tineri este răsturnat pe marginea drumului.

La fața locului a fost găsit un autoturism răsturnat în șanțul de colectare a apei pluviale, iar în interior se afla încarcerat și accidentat ușor un tânăr de 22 ani din Coșbuc, sub influența băuturilor alcoolice (0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat). În urma cercetărilor a rezultat că autoturismul în cauză a fost condus de o altă persoană, care a părăsit locul accidentului. Acesta a fost identificat ca fiind un tânăr de 24 ani din Feldru. Acesta a fost depistat ulterior la domiciliul său, stabilindu-se că era sub influența băuturilor alcoolice (0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat), iar permisul de conducere îi fusese reținut din luna ianuarie“, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, tânărul de 24 ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

El este cercetat penal pentru conducerea pe drumurile publice unui autovehicul având o îmbibație alcoolică peste limita legală și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Categories
Accident Bistrita

Cei doi elevi implicați în accidentul de la Suplai au fugit de la ore pentru a asista la slujba de la Mănăstirea Bichigiu

În data de 12 noiembrie, un copil de 12 ani din comuna bistrițeană Zagra a murit, iar altul de 13 ani este grav rănit după ce au căzut cu bicicleta într-o râpă. Cei doi mergeau spre Mănăstirea Bichigiu, unde voiau să ajungă la slujbă. Inspectoratul Școlar a declanșat o anchetă întrucat cei doi plecaseră de la cursuri.

Comisia de cercetare din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud care s-a ocupat de accident a prezentat raportul în urma desfășurării anchetei la școala din localitate.

Discuțiile cu directorul unității de învățământ, cu profesorii, elevii și părinții au concluzionat că cei doi copii au plecat de la școală fără acordul cadrelor didactice. În urma verificării catalogului, s-a constatat că cei doi elevi au fost puși absenți la orele din ziua respectivă.

Echipa de cercetare a trecut la discuții cu fiecare clasă, elevii fiind sfătuiți să fie  disciplinați, să-și respecte profesorii și să se supună regulamentului școlar.

În urma nefericitului accident, ISJ BN a luat o serie de măsuri. Astfel, directorul unității de învățământ va elabora și va desfășura un plan de măsuri, având ca rol îmbunătățirea frecvenței elevilor la ore. Profesorii se vor implica în acțiuni de integrare și educare a elevilor romi, iar Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud va face demersuri  pentru obținerea unui post de mediator școlar.

Sursa foto: www.inbanat.ro

Categories
Accident Bistrita

Un om a murit și alți doi au fost răniți,după ce mașina în care erau a căzut într-o groapă

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, duminică seară, pe DN 15 A, în satul bistrițean Herina, după ce mașina în care se aflau a căzut într-o groapă adâncă de peste doi metri, săpată pentru construcția unui podeț de către cei care lucrează la reabilitarea drumului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, a declarat corespondentului MEDIAFAX că mașina în care se aflau trei persoane a căzut, duminică seară, într-o groapă adâncă de doi sau doi metri jumătate, săpată de cei care lucrează la reabilitarea drumului din satul Herina.

Șoferul a murit, iar o femeie și un bărbat care se aflau în mașină au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița, a spus Rus.

Contactat telefonic, șeful Secției Bistrița a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj, Alexandru Slavita, a declarat corespondentului MEDIAFAX că responsabilitatea pentru semnalizarea drumului în lucru revine constructorului.

“Firma Strabag, cea care lucrează la reabilitarea DN 15 A, are și responsabilitatea semnalizării corespunzătoare a drumului. Până acum nu au fost probleme. Sunt balize, lumini intermitente în zonele periculoase. Nu știu ce s-a întâmplat de s-a ajuns la un accident. Mașina aceasta a intrat într-o groapă săpată pentru amenajarea unui podeț”, a declarat Slavita.

Circulația se desfășoară cu dificultate pe DN 15 A, între satul Sărățel din Bistrița-Năsăud și orașul Reghin din Mureș. Pe mai multe tronsoane este deschis un singur sens, iar timpii de așteptare la semafoare sunt destul de mari.

Lucrările de reabilitare a DN 15 A sunt executate de firma Strabag.

DN 15 A leagă Bistrița-Năsăud de județul Mureș.

Categories
Accident Bistrita

FOTO: Copil de patru ani lovit de o mașină pe strada Cerbului

În această dimineață, un apel sosit la numărul unic de urgențe 112 anunța producerea unui accident rutier în municipiul Bistrița, pe strada Cerbului.

O femeie care se afla la volanul unui autoturism marca FORD a accidentat un copil care i-a ieșit pur și simplu în fața mașinii.

Șoferița povestește că circula pe strada Cerbului fără să aibă viteză, însă, la un moment dat s-a trezit cu un copil în fața autoturismului. Impactul nu a mai putut fi evitat, astfel că l-a accidentat pe copilul de patru ani. Din fericire acesta nu a suferit răni grave, însă, cu toate acestea a fost transporatt la Spitalul Județean de Urgențe pentru investigații amănunțite.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Categories
Accident Bistrita

FOTO: Accident rutier pe Valea Jelnei. O șoferiță a intrat cu BMW-ul în gardul unei gospodării

În această dimineață, un apel sosit l anumărul unic de urgențe 112 anunța producerea unui accident rutier pe Valea Jelnei.

Din primele informații se pare că șoferului unui autoturism a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina în gardul unei locuințe. Primele date indică faptul că o persoană a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale mașinii.

Un echipaj de descarcerare al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud dar și echipaje medicale s-au deplasat la locul accidentului pentru a acorda primul ajutor victimelor.

Polițiștii bistrițeni se află și ei în zonă și efectuează cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

ACTUALIZARE

O tânără de 21 de ani care se afla la volanul unui autoturism marca BMW a pierdut controlul volanului și a provocat un accident rutier. Aceasta a ajuns cu mașina în gardul unei case de pe Valea Jelnei.

Șoferița a scăpat ca prin urechile acului, cu câteva răni, starea sa fiind stabilă. Ea a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud pentru investigații amănunțite.

Circulatia în zonă a fost blocată preț de câteva zeci de minute. 

Categories
Accident Bistrita

S-au urcat beți la volan și au provocat accidente rutiere

La finele acestei săptămâni, polițiștii rutieri au intervenit pe șoselele din județ, depistând astfel șoferi care s-au urcat băuți la volan și care au fost implicați și în accidente rutiere.

Un astfel de caz a fost identificat pe DN 17, în zona cunoscută drept Groapa Sărății, unde un conducător auto de 20 ani din Bistrița s-a angajat în depășirea neregulamentară a unui alt autoturism, iar la revenirea pe sensul său de mers, a pierdut controlul volanului a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în dreapta direcției sale de mers. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,45mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.

De asemenea, tot în acest weekend, pe DC 31, un bărbat din satul Caila, comuna Șintereag, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice (1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat) și cu permisul de conducere anulat, a acroșat un moped parcat în fața magazinului din localitate. Sus-numitului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu permis de conducere anulat și cu alcoolemie peste limita legală, cercetările fiind continuate de către Postul de Poliție Șintereag.

Categories
Accident Bistrita

Bărbatul care săptămâna trecută a provocat un accident cu patru victime a fost reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor polițiștilor, bărbatul de 44 ani din Sărățel, care săptămâna trecută, mai precis pe 12 octombrie a provocat un accident rutier fără să dețină permis de conducere, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și a consumului de alcool, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean în vederea luării măsurii arestării preventive, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Cercetările continuă de către Poliția Oraș Beclean.

Accidentul s-a produs între localitățile Herina și Lechința, unde, într-o curbă șoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul și a intrat cu autoturismul într-un capăt de pod din beton.

Din accident a rezultat rănirea gravă a unui pasager de 22 ani din Domnești, și rănirea ușoară a trei pasageri, toți din Sărățel.

Sursa foto: www.foto-press24.com

Categories
Accident Bistrita

Nu a acordat prioritate în intersecție și a provocat un accident rutier

În acest final de săptămână, un bărbat de 43 ani din Bistrița, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 154, pe direcția Sărata – Monariu a provocat un accident rutier.

“În momentul în care a ajuns la intersecția cu DJ 172 G, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un bărbat de 51 ani, din Reghin, a intrat în coliziune cu acesta și l-a proiectat în șanțul din partea stângă a DJ 154, în sensul de mers Sărata ! Monariu” se arată într-un comunicat remis presei de către Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma impactului șoferul din cel de-al doilea autoturism a fost rănit grav și transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative și le-au fost recoltate probe biologice. Cercetările continuă de Biroul Rutier.