Categories
Alegeri Bistrita

Aproximativ 5.500 de bistrițeni candidează la alegerile locale

Aproximativ 5.500 de bistrițeni candidează la alegerile locale din 10 iunie din partea a 20 de partide, alianțe politice sau alianțe electorale, ceea ce reprezintă circa 2% din populația județului calculată la recensământul de anul trecut.

Potrivit statisticii comunicate joi de Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud, partidul cu cei mai mulți candidați, 1.059 persoane, este PDL, iar cel cu cei mai puțini candidați, doar trei persoane, este Partidul Socialist Român.

După PDL, PP-DD are cei mai mulți candidați, 721 persoane, urmat de PSD (565 candidați), PNL (526 candidați) și USL (526 candidați).

Pentru cele 62 de funcții de primar au fost depuse 242 candidaturi, dintre care zece sunt pentru funcția de primar al municipiului Bistrița. În schimb, în comunele Runcu Salvei și Salva au fost depuse doar câte două candidaturi pentru funcția de primar, din partea PDL, respectiv USL.

În județul Bistrița-Năsăud sunt așteptați la urne, în 10 iunie, 261.813 alegători, dintre care 272 sunt cetățeni din alte state membre ale Uniunii Europene. AGERPRES

Sursa foto: www.ziarelive.ro

Categories
Alegeri Bistrita

Primarii opoziției se plâng că nu au bani pentru organizarea alegerilor locale

Primarii opoziției din județul Bistrița-Năsăud s-au plâns marți, la ședința de instruire privind organizarea alegerilor locale din 10 iunie, că nu au fonduri pentru a suporta cheltuielile legate de acest scrutin, cei mai vehemenți fiind edilii social-democrați care nu au primit niciun ban la ultima alocare din fondul de rezervă al guvernului.

Primarul comunei Coșbuc, Niculaie Anghel (PSD), a spus că a sesizat problema lipsei fondurilor pentru organizarea alegerilor locale și Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, însă nu a primit niciun răspuns.

‘Eu am o propunere: rămânem în continuare primari până ne dați bani. Ce ziceți?’, a spus primarul din Coșbuc.

La rândul său, edilul stațiunii Sângeorz-Băi, Roland Venig (PSD), a ținut să sublinieze că aceste alegeri sunt ‘primele organizate ilegal din punctul de vedere al legii bugetului’, deoarece la momentul fundamentării bugetului pentru 2012 se afla în vigoare o hotărâre prin care alegerile locale și cele parlamentare urmau să fie comasate, iar data exactă a acestora nu era cunoscută.

Nicolae Lupșan, primarul social-democrat al comunei Leșu, a propus ca la prima ședință de Consiliu Județean să fie alocate fonduri către unitățile teritorial-administrative din cele două milioane de lei primite de consiliu din fondul de rezervă al guvernului, astfel încât primarii să poată achita toate cheltuielile necesare alegerilor.

Un număr de 39 de primării din județ, dar și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud au primit din fondul de rezervă al guvernului aproape 16 milioane de lei. Printre aceste 39 de primării s-au numărat toate cele 22 conduse de edili membi PDL, șapte de la PNL și zece de la PSD. AGERPRES

Categories
Alegeri Bistrita

Primarii din Bistrița-Năsăud vor fi instruiți cu privire la alegerile locale

Primarii din județul Bistrița-Năsăud sunt invitați mâine să participe la o ședință prin intermediul căreia vor primi o serie de informații în ceea ce privește buna desfășurare a alegerilor locale care vor avea loc în luna iunie.

La inițiativa Prefecturii Bistrița-Năsăud aceștia vor fi instuiți cu privire la organizarea alegerilor locale, programate pe data de 10 iunie.

Până la această oră, în majoritatea comunelor din județ, partidele politice și-au stabilit candidații. Mai exte doar o lună până când va începe și campania electorală, prilej cu care candidații vor ieși în față pentru a își face publice proiectele pentru mandatele care urmează.

Categories
Alegeri Bistrita

Pregătirile pentru alegerile locale au intrat în linie dreaptă

La începutul acestei săptămâni, la sediul Institutiei Prefectului județului Bistrița-Năsăud,  a avut loc prima sedință de lucru a Comisiei Tehnice Județene Bistrița-Năsăud, în care au fost prezentate măsurile organiztorice privind desfășurarea alegerilor locale din 10 iunie 2012.

Astfel, la nivelul județului au fost numerotate cele 62 de circumscripții electorale din județul nostru și s-a stabilit numărul membrilor consiliului județean precum și numărul membrilor ce compun consiliile locale, comunale, orășenești și consiliul municipal.

Totodată, s-au stabilit dimensiunile ștampilelor care se folosesc la alegerile locale.

Prefectul județului, domnul Cristian Daniel Florian, a mai informat  comisia, că până la data de 15 aprilie 2012, se vor constitui, Biroul Electoral de Circumscripție Județeană, precum și Birourile Electorale de circumscripție comunală, orășenească și municipală.

Sursa foto: www.rfi.ro

Categories
Agenda Bistrita News Politică

(PROpolitica) Radu Moldovan: USL nu este de acord cu comasarea alegerilor locale

USL nu este de acord cu comasarea alegerilor locale și parlamentare și organizarea lor în toamna anului viitor iar Uniunea va spijini orice demers care poate duce la alegeri parlamentare anticipate, a declarat luni copreședintele Uniunii Social Liberale (USL) Victor Ponta, citat de purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan.
‘Să duci alegerile locale, așa cum vrea PDL, până în luna octombrie sau noiembrie înseamnă că toate actele emise de primari, de consiliul județean sau de consiliul local, după expirarea celor patru ani de mandat, pot fi atacate în instanță de orice persoană interesată și justiția va spune că dacă nu mai ești primar, nu mai ești președinte de consiliu județean, după ce ți-a expirat mandatul, nu ai voie să mai semnezi acte. Vom sta șase luni cu niște structuri locale care nu pot funcționa și un an întreg, 2012, vom vorbi numai de partidul de guvernământ și ce mai dă el’, a spus Moldovan, la finalul ședinței săptămânale a USL.
Liderul PSD BN  a adăugat că alegerile anticipate pe care USL le dorește există în toată lumea, în schimb de ‘alegerile posticipate’, care sunt o nouă creație a premierului Emil Boc, nu a auzit nimeni.
‘Întâi trebuie să vedem ce vor să facă cei de la guvernare, mandatul este de patru ani, legea și Constituția sunt foarte clare. Să vedem ce modalitate folosesc, dau o lovitură de stat sau altceva. Părerea mea juridică este că nu poți să prelungești mandatele în aplicare așa cum nu s-a prelungit niciodată un mandat, nici al președitelui României, decât în cazuri de război sau catastrofă naturală’mai precizat Radu Moldovan. El a mai adăugat că dacă Guvernul își angajează răspunderea în Parlament pentru comasarea alegerilor, USL va depune moțiune de cenzură, va contesta acțiunea coaliției de guvernare la Curtea Constituțională și va folosi toate instrumentele pe care le are de protest și contracarare a acestui demers.
mai multe puteti citi pe http://politicabn.blogspot.com/2011/09/radu-moldovan-usl-nu-este-de-acord-cu.html#more
Categories
Bistrita Politică

Primar Sângeorz-Băi: Alegerea primarilor dintr-un singur tur este dezavantajoasă

Primarul orașului Sângeorz-Băi, Roland Venig (PSD), care a obținut funcția după turul al doilea, a declarat că alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin este dezavantajoasă chiar și pentru edilii în funcție, mai ales în situația în care aceștia îi au ca și contracandidați pe viceprimari.

“Se spune că primarii în funcție sunt cei avantajați de această schimbare a legii. Eu nu sunt convins că lucrurile stau așa. Eu, de exemplu, voi avea contracandidat viceprimarul (Maxim Pop, PNL – n.r.). Va fi greu pentru oameni să facă diferența între mine și el. Dacă am făcut lucruri bune, vom fi favorizați amândoi, dacă am făcut lucruri mai puțin bune, se va spune despre noi că nu suntem buni. Nu mă avantajează deloc această lege pe mine, ca primar în funcție”, a declarat, miercuri, Venig, citat de corespondentul MEDIAFAX.

El a spus că o altă problemă care ar putea apărea este cea legată de prezența la vot și legitimitatea primarului ales.

“În primul tur, de regulă, sunt mulți candidați, iar lumea nu prea vine la vot. Așteaptă confruntarea finaliștilor. Acum probabil că primarul va fi ales cu un număr mic de voturi și va avea o problemă de legitimitate”, a declarat Roland Venig.

În 2008, aproape 60% din primăriile din Bistrița-Năsăud, 37 din 62, au fost câștigate din primul tur de PSD, PDL și PNL, în 23 de comune și două orașe, Bistrița și Sângeorz-Băi, fiind organizat turul al doilea.

Președintele Traian Băsescu a anunțat că a promulgat, miercuri, Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin, deși a avut “unele semne de întrebare”, dar că toate partidele, inclusiv USL, au cerut promulgarea acestei legi.

Legea privind alegerea primarilor într-un tur de scrutin a fost adoptată, la finele lunii mai, de Camera Deputaților, forul decizional, cu 174 de voturi “pentru”, 110 voturi “împotrivă” și trei abțineri.

Potrivit legii adoptate, primarii vor fi aleși într-un tur de scrutin, cu excepția situațiilor de balotaj. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților după ce Senatul l-a respins anterior.

Mai mulți reprezentanți ai partidelor politice, inclusiv PDL, la fel ca și o serie de ONG-uri, i-au cerut șefului statului să nu promulge legea.