24/09/2017

Tinerii creștini ortodcși ai județului nostru s-au bucurat în acest sfârșit de săptămână de campionatul de fotbal „Mens sana in corpore sano”

Evenimentul, care a fost unul de debut pe plan sportiv, organizat de către Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși a Protopopiatelor Bistrița, Năsăud și Beclean a reunit 100 de tineri într-o frumoasă competiție de fotbal. Activitatea s-a desfășurat în condiții optime, având parte și de un timp favorabil.

Întâlnirea a avut loc în Biserica „Sfânta Treime” din Bistrița, unde, în prezența unui sobor de preoți în frunte cu părintele protopop Alexandru Vidican a fost rostită o rugăciune de binecuvântare, ulterior, fiindu-le adresate tinerilor prezenți câteva gânduri duhovnicești.

De la Biserică tinerii s-au deplasat pe terenurile de sport ale bazei sportive „Alex”, unde pentru început le-a fost prezentat regulamentul de desfășurare, urmat fiind de tragerile la sorți după care, înainte începerii meciurilor, toți cei prezenți au rostit rugăciunea Tatăl Nostru.

Toate echipele au avut o prezență bună, dar așa cum într-o competiție există învinși și învingători, campionatul a fost câștigat de către Parohia Ortodoxă Cociu, urmată fiind de Parohia Ortodoxă Căianu Mare iar pe cel de-al treilea loc fiind clasată echipa Parohiei Ortodoxe Livezile.

Organizatorii au pus la dispoziția participanților o gustare, diplome pentru toate echipele participante, iar echipelor clasate pe locurile I, II și III cupe și un mic premiu contând într-o sumă simbolică.

Campionatul s-a încheiat într-o frumoasă atmosferă, unde, echipa câștigătoare a jucat un meci amical cu o echipă formată din preoți ai celor trei protopopiate, meci care s-a terminat la egalitate.

Acest eveniment s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Bistrița – Năsăud, Emil Radu Moldovan și prin implicarea preoților din protopopiatele noastre.

DSCN0475 DSCN0495 DSCN0555 DSCN0560 DSCN0568 DSCN0607 DSCN0647

 

Inspector eparhial pentru tineret,

Pr. Tudor Mudure – Iacob

Nicholas Kazan: Este România Stat Secular? Nici Vorbă!

andrei-ponta În cei mai simpli termeni, rolul unui stat este de a asigura bunăstarea cetățenilor. Orice argument la contrariu este nu doar iresponsabil, este nelegiuit și profund neconstituțional. Statul român ar trebui să fie alcătuit din instituții și agenții care să acționeze cu profesionalism și dedicație spre un scop comun: cel de a duce la bunăstarea generală a societății, pe care să o apere la orice cost. Măsura acestei bunăstări este cuantificabilă. Dar când indicii arată că sărăcia s-a adâncit vertiginos, România ajungând să fie țara din UE cu cel mai mare procentaj al sărăciei, și unde inegalitatea dintre cei săraci și cei avuți a crescut văzând cu ochii, se impune o examinare a sufletului acestei țări. Cum se explică că o țară extrem de bogată natural este condusă spresărăcie, spre impas social și decădere morală?

Proverbul „peștele de la cap se-npute” ne direcționează imediat către clasa politică și cei care, de fapt, domnesc în România. Indiferent de orientarea sa, de stânga, de dreapta, singurul rezultat palpabil a fost că liderii politici aleși de popor și acoliții acestora au reușit nu atât în a guverna țara, ci în a instaura un regim caracterizat prin crasă lipsă de responsabilitate profesională, prin chiulangie. Rezultatul acestei degringolade nu poate fi mai bine exemplificat decât prin recenta tragedie aviatică din Munții Apuseni. Realmente, această tragedie este suferită la toate nivelele, mai mult sau mai puțin; un exemplu extrem al decăderii bunăstării generale și adâncire a tristeții naționale în care ne aflăm.Nick's Photo

Atât constituția României, cât și cerințele UE stipulează ca statul român să fie un stat de drept, dar și un stat secular. Însă orice scrutină arată că în spatele falsei fațade constituită de liderii politici ai României se află ierarhia Bisericii Ortodoxe; un colos monolitic, de fapt cel mai puternic partid politic. Scrutina ne duce la concluzii irefutabile, bine măsurate la vedere de către ochiul omenesc, însă scutite de lupa investigației și de cea a justiției, dar și de infinita tendință de aplecare a românului care nu se luptă pentru drepturile sale. Bogățiile pe care Biserica Ortodoxă le acumulează sunt scandaloase. Orice amăgire cu viață în rai, cu miracole, cu invocări de îngeri și infinitele sfințenii pronunțate cu pompă sau cu zeloșie și cu parada moaștelornu aduc bunăstare în viața cetățenilor! Dar acest agregat de amăgiri are efect palpabil. Atât preoții cât și politicienii se îmbogățesc, lucru bine știut dar puțin contestat, spre marea daună a majorității poporului. Românii au căzut în sărăcie, suferință și nefericire, din cauza uneipolitici aberanteși asalt al bisericii care promovează religiozitatea fără rost, politică care duce la prăbușirea educației și a sistemului de sănătate, acestea două fiind cei mai importanți indici de trai, bunăstare pe care o societate poate să-și clădească o economie sănătoasă, deci să prospere. Dar țara se prăbușește în ignoranță, iar modul cum domnia țării a dus poporul la acest impas nu cere analize complexe: explicația este simpla vorbă de a „crede și nu cerceta”, modul preferat de răspândire a religiozității. Produsul acestei politici nefaste atestează rușinea și cârdășia de interese a celor care țin hățurile puterii. Rezultatele nu mint. Orice proiect al politicienilor este consacrat cu alaiuri de popi, concomitent cu construcția miilor delăcașuri bisericești și a extinderii dominației preoților. Prezența fizică în tot locul a acestora indică alianța și a clarei intenții: de a capta și consolida puterea, care nu servește interesele naționale, pe care, de fapt, ei le sabotează. Cum se poate ca fondurile de urgență și discreționale ale liderilor naționali și regionali nu sunt date unde legea cere – la nevoiași – ci cu predilecție la Biserica Ortodoxă? Acest procedeu vicios bulversează principiile secularismului, fiind de fapt un  tertip depatronaj,neconstituțional, care, încă odată, caută să întărească alianța dintre liderii politici și cei bisericești, prinși într-o relație de ocrotire reciprocă șide realizare a propriilor interese. Această practică nefastă are efect invers asupra populației: cel de amăgire, de destituție, de violare a drepturilor cetățenești.bor-300x225

Redresarea acestei crize naționale nu cere revoluție. Avem o constituție care protejează drepturile cetățenești, plus că România face parte din UE care ne monitorizează și ne cere să respectăm statul de drept și să acționăm în spiritul democratic, încă slab aplicat în România. Soluția vine din însuși faptul că religia în Europa civilizată se îndreaptă spre o practică a credinței consumată acasă sau la altarul bisericilor, nu defilată cu acaparatism și pompă, imaginea curentă a României. Evoluția europeană a progresat spre rațiune și nu regres spre dogmă, spre umanism și nu control ideologic. Ca atare, toate indiciile de viață arată că în țările civilizate ale Europei oamenii se bucură de o bunăstare sporită; ei sunt conduși de guvernele statelor seculare, cu competență, cu profesionalism. De ce nu poate păși și națiunea română pe drumul democației seculare? România este țara cu cel mai bogat potențial natural, țară carepoate să se bucure de avantajele sale. Să fie din cauza acestei menghine mentale instaurate între puterea politică și a bisericii care încă ne încătușează?

Întrebați-vă, ce s-ar întâmpla dacă Europa ne-ar trimite cei mai buni conducători de stat, cei mai de seamă manageri de guvern, însă atei, și fără cost, timp de douăzeci de ani, fapt care ar ajuta la reforma instituțiilor de stat și ar duce țara la bunăstare…Ce ar zice ortodoxia? Cu siguranță i-ar huidui pe acești oameni integri, le-ar aduce acuze că sunt nevrednici, masoni, și i-ar blagoslovi cu cine știe ce alte falsități, fără  să le pese deloc că profesionalismul și competența acestora ar transforma țara și ar  garanta bunăstarea națiunii.

Democrația nu se construiește de sus în jos, ci de jos în sus.

Doar printr-un proces evolutiv și efort susținut al tot mai mulți cetățeni români în a expune și critica nedreptatea sus descrisă, poate România să oprească acest asalt prost gândit al bisericilor și regimului de religiozitate impus, care handicapeazăprincipiile democratice spre dauna bunului interes comun. Doar astfel se poate schimba o situație de prăbușire națională într-una de cunoaștere, profesionalism și competență, într-o viață cu rost și speranță, unde destinul viitorului se află în conștiința și puterea celormulți, care luptă pentru a-și garanta drepturile.

Nicholas Kazan,

Aviator, businessman, scriitor.