150 de voluntari din Budești au participat sâmbătă la lucrările de întreținere a zonelor împădurite anii trecuți la Budești Fânațe

  Administrația locală din Budești și locuitorii din zonă sunt cu adevărat preocupați de zonele care au fost împădurite până acum pe raza comunei. Așa se explică prezența destul de numeroasă a oamenilor la o acțiune derulată sâmbătă la Budești Fânațe. La doar o săptămână de la acțiunea derulată cu Tășuleasa Social la Budești, unde […]

Multă veselie la Balul însuraților de la Budești! Peste 300 de persoane au uitat de grijile zilnice și s-au bucurat de evenimentul organizat!

Administrația locală din comuna Budești și-a propus să-i apropie pe oameni, deoarece uniți și implicați în viața comunității există șanse mult mai mari ca proiectele gândite pentru zonă să aibă un alt impact. Astfel putem spune că anul 2014 adebutat la Budești cu un eveniment care a strâns sub acoperișul căminului cultural peste 300 de […]

Împădurire de toamnă cu Tășuleasa Social la Budești

Peste 300 de voluntari au participat la o acțiune de împădurire în Comuna Budești, localitatea Budești Fânațe. Două hectare de păsune degradată au primit o nouă utilitate datorită participării localnicilor și a voluntarilor din Bistrița, Cluj, Vatra Dornei, Piatra Neamț, Oradea, București și Petroșani.   S-au plantat 10.000 de salcâmi pe 2 hectare de teren […]

Vasile Codrea își dorește de ziua sa: „ sănătate și putere, dar și înțelepciune să putem găsi rezolvare la toate problemele”

Vasile Codrea, primarul comunei Budești iși aniversează ziua de naștere, cu această ocazie îi urăm un sincer „La mulți ani!”, multă sănătate, putere de muncă și împliniri pe toate planurile. Aflat deja la cel de-al patrulea mandat de primar, Vasile Codrea a reușit să ducă la finalizare o serie de proiecte importante pentru comunitate. Acesta […]

FOTO/VIDEO: INVESTITII FARA NUMAR! Lucrari de peste 9 milioane de lei receptionate la Budesti

  Lucrările realizate la Budești, pe măsura 322, au fost recepționate, vorbim despre cele mai importante lucrări din ultimii 100 de ani.   Comuna Budești are în componență patru sate: Budești ( satul de reședință), Budești-Fânațe, Å¢agu și Å¢ăgșoru, iar în ultimul timp administrația locală a demarat proiecte îndrăznețe menite să schimbe fața comunei și […]

FOTO/VIDEO: Comuna Budești, în sărbătoare! Localnicii au avut parte de evenimente organizate cu mare fast

În acest final de săptămână, comuna Budești i-a atras acasă pe toți fiii comunei, reușitele administrației locale din ultima perioadă au fost celebrate cu fast. Și cum se cade la români, sărbătoarea satului, a comunității, a început cu cele sfinte. Încă de la prima oră a dimineții Vasile Codrea, primarul comunei Budești, i-a întâmpinat pe […]

Duminică, localnicii din Susenii Bârgăului și Budești vor avea parte de distracție și spectacole folclorice

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud prin Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud va organiza la finele acestei săptămâni două evenimente importante pentru comunitatea locală din Budești și Susenii Bârgăului. Ambele evenimente vor avea loc duminică, 11 noiembrie 2012. În ceea ce privește Festivalul interjudetean “Lăsatu’ Secului”, care se va desfășura la Susenii Bârgăului, acesta va debuta la ora […]