Categories
Agenda Bistrita News Stirea Zilei

Cele șase case construite în zona Valea Rusului pot intra în legalitate – PUZ-ul a fost modificat

La mijlocul lunii iunie a acestui an, inspectorii Disciplinei în Construcții din cadrul Poliției Locale a municipiului Bistrița au aplicat șase amenzi întrucât au depistat că pe raza municipiului a început construcția a șase case pentru care nu existau emise autorizațiile necesare din partea Primăriei Bistrița. La acea vreme, amenzile au fost aplicate proprietarului terenului pe care s-au construit casele.

Șeful Poliției Locale Bistrița, Florin Frandeș, explică atunci pentru Bistrița Online că: „inspectorii Disciplinei în Construcții au efectuat mai multe verificări în teren, prilej cu care au depistat că în municipiul Bistrița a început construcția a șase case însă, fără a exista autorizațiile necesare pentru acestea. Casele se construiau la ieșire din oraș spre Năsăud, pe o stradă care încă nu a primit denumire, fiind o stradă nouă, care trece prin spatele firmei Politub. Terenul pe care se construiau cele șase case este, în acte, a lui Marius Negrea”.

Florin Frandeș mai completa atunci că „inspectorii au constatat că s-a început efectiv procesul de construcție a celor șase case fără autorizații, motiv pentru care au fost aplicate amenzi. Este vorba de sancțiuni contravenționale de 5.000 de lei pentru fiecare casă și, în plus, s-a dispus și o măsură complemetară, cea de desființare a lucrărilor întrucât nu se poate intra în legalitate”.

Arhitectul șef al Primăriei Bistrița, Monica Pop, explica la acea vreme pentru Bistrița Online de ce în acea zonă nu se poate intra în legalitate. Aceasta spune că „noi avem un plan urbanistic zonal (PUZ) aprobat pentru această zonă, cunoscută ca fiind Valea Rusului. Aceasta are destinația de locuințe colective, adică blocuri. În aceste condiții în acea zonă nu se poate autoriza construcția unor locuințe individuale. Conform hotărârii 208/2008 PUZ-ul prevede doar locuințe colective”.

De asemenea, șeful Poliției Locale mai spune că „amenzile au fost aplicate pe numele lui Marius Negrea, el figurând în acte și ca proprietar al terenului. Însă, cele șase case urmau a fi vândute lui Komlosy Coloman (n.r. ! zis Calman)”.

Între timp s-a schimbat proprietarul terenului și s-a modificat și planul urbanistic zonal

Acum însă, polițiștii locali au mai efectuat o vizită în teren pentru a vedea cum decurg lucrurile în acea zonă, pentru că, cele șase amenzi de 5.000 de lei aplicate lui Marius Negrea au fost contestate. Polițiștii locali care au efectuat verificările au constatat că Marius Negrea nu mai este proprietarul acelui teren.

Șeful biroului Disciplină în Construcții, Adrian Turcu, a declarat pentru Bistrița Online că “luna trecută am fost în control iarăși și am descoperit că între timp s-a schimbat și proprietarul terenului pe care sunt construite cele șase case. Acesta a fost vândut de Marius Negrea către Komlosy Coloman”.

De asemenea, între timp s-au făcut și demersurile necesare pentru a putea să se intre în legalitate și s-a cerut Primăriei Bistrița să aprobe modificarea PUZ-ului din acea zonă, solicitare care a fost aprobată într-o ședință a Consiliului Local Bistrița din 28 iulie 2011. Acum rămâne doar să fie emise și autorizațiile de construcție.

Polițiștii locali care au constatat luna trecută că nu s-a intrat încă în legalitate, mai precis că nu există autorizațiile au întocmit noi procese verbale, de această dată noului proprietar.

Adrian Turcu mai spune că “acesta a fost sancționat contravențional cu șase amenzi în valoare de 10.000 de lei fiecare, adică în total 60.000 de lei. S-a dispus ca măsură complementară intrarea în legalitate, acum fiind doar o chestiune de timp până când vor fi obținute autorizațiile”.

Tot Adrian Turcu a mai precizat pentru Bistrița Online că “amenzile în valoare totală de 60.000 de lei, aplicate lui Komlosy Coloman au fost achitate în totalitate în data de 3 octombrie. Acum mai rămâne doar să intre în legalitate și să obțină de la Primăria Bistrița avizele necesare”.

De asemenea, contactat telefonic din nou în legătură cu aceste aspecte, Marius Negrea a declarat pentru Bistrița Online că “eu am vândut terenul respectiv și nu mai sunt proprietar. Cele șase amenzi care mi-au fost aplicate pentru cele șase case, de 5.000 de lei fiecare le-am contestat întrucât eu eram doar proprietarul terenului și  nu al caselor și consider că e normal să le contest”.

Așadar, cele șase case, care la ora actuală sunt aproape finalizate vor primi în curând și autorizațiile din partea Primăriei Bistrița.

FOTO: Poliția Locală Bistrița