25/09/2017

Vila DICTATORULUI Ceaușescu devine restaurant DE LUX. Vezi când deschide “Van Damme” Ogâgău cel mai FIȚOS local!

Traian Ogâgău a pus mâna pe casa lui Ceaușescu și o va transforma în restaurant DE LUX. Afaceristul a cumpărat imobilul de la moștenitorii de drept, puși în posesia clădirii după o serie de procese.

Locuința de protocol a soților Ceaușescu este situată pe strada Crinilor, în apropierea Prefecturii. Deși a fost achiziționată în urmă cu doi ani, modernizarea a fost amânată, dar ACUM afaceristul trage tare și vrea să deschidă restaurantul până de Paști. În spatele clădirii se va amenaja o grădină de vară unde vor fi expuse lucrări ale artiștilor locali.

Traian Ogâgău este implicat în mai multe afaceri: deține Radio Someș și două pizzerii, una în Bistrița și una în Cluj. Retras din viața politică, acesta se axează pe afacerile care i-au adus faimă și glorie. Tocmai de aceea,  ”Van Damme” Ogâgău vine adesea în inspecție, supraveghează lucrările și e convins că va avea cel mai FIȚOS restaurant din Bistrița, cândva VILĂ de protocol a celui mai iubit fiu al poporului…

Cosmin Botezat

Românul singur cu ecranul

Ecranul este un element esențial în viața românului. De pe ecran a aflat, într-o zi de decembrie, că din acel moment era slobod să-i spună ălui mare: dictatorule,  că nu mai era obligat să se declare comunist cu orice prilej și că îl aștepta un viitor fericit. Tot de pe ecran află românul din zilele noastre că nu e chiar atât de fericit. Ecranul îi spune pe cine trebuie să iubească și cine-i sunt dușmanii.

O pauză de curent de câteva zile, așa cum s-a produs în niște  state americane, ar fi devastatoare pentru România. Coeziunea socială s-ar prăbuși iar oamenii ar începe să tragă concluzii personale nepermise, greu de combătut după aceea. Ce ne-am face fără mediul online, că nu ne-ar doborâ foamea de informații, ci absența unui loc de descărcare a comentariilor de genul „bă, ești varză” și altele, cu conotații mult mai sexuale, procedură prin care scăpăm atât de simplu de constipația intelectuală continuă. Unde ne-am mai ușura, anonim, dacă nu pe FB sau în subsolul blogurilor și al saiturilor neprotejate corespunzător.

De unde să mai știm noi pe cine l-a incinerat familia, rușine să le fie, că groparii, paznicii de cimitire și atâția alții rămîn fără o bucată de pâine. Fără declarații importante și breaking news viața noastră amenință să se transforme într-un ritual satanic, în care să nu mai știm decât că ne e foame, frig sau că iar ne-au mărit ăștia impozitele.

Pe vremea lui Ceaușescu ecranul era ca mort și noi consumam vodcă în draci și făceam depresii. Oameni buni, fie criza cât de rea, nu ne lăsați fără ecran, că noi nu mai răspundem de nimic.

Zorin Diaconescu

Vino, Doamne, sa vezi ce a mai ramas din oameni…

E decembrie 2011… sunt 22 de ani de la faimoasa revolutie din ’89 ce avea sa ne scape de comunism, de regimul Ceausescu. In aceasta perioada, in toate orasele unde oamenii au decis sa puna punct dictaturii, se comemoreaza evenimentele de atunci, se amintesc si se aprind lumanari pentru cei care s-au jertfit pentru libertatea tarii.

Eu nu imi amintesc prea multe de atunci, aveam 4 ani. Singura amintire e ca stateam cu mama mea in pat si ne uitam la tv alb negru la niste oameni dezlantuiti pe strazi, dar nu intelegeam ce se intampla. Si sincer, nici acum nu imi dau seama prea bine ce s-a intamplat atunci. Se spune ca am scapat de un regim comunist foarte rau si ca ne-am castigat dreptul la libertate. Dar tind sa cred ca nu e asa. S-a vrut aceasta fapta, dar cred ca a fost in zadar. Si spun asta pentru ca suntem o tara condusa de alti comunisti…toti cei de la putere fac parte din vechiul regim si toti au fost turnatori la Securitate.

Suntem condusi de niste hoti care au facut din Romania, o tara saraca si fara valori. Au furat tot ce s-a putut fura. Poate am castigat doar o libertate partiala, olibertatea care ofera romanului dreptul de a pleca din tara sa in alta parte,unde este mai bine. Daca cei de la putere ar fi  fost niste patrioti si niste oameni carora le pasa de popor, niste oameni cinstiti si cu frica de Dumnezeu, tara noastra ar fi fost una bogata, iar romanii nu ar fi fost nevoiti sa plece cu milioanele din tarisoara lor, atunci revolutia din 89 nu ar fi fost in zadar. Sunt multi cei pe care ii aud ca pe vremea lui Ceausescu era mai bine, aveai un servici sigur si o casa si ca daca ar fi avut de ales dintre doua rele, regimul de acum sau cel de atunci, ar alege pe cel de atunci. Poate ca Romania a ajuns mult mai rau decat cum a fost in regimul precedent, iar vina o au acesti oameni falsi, ce isi spun politicieni, si care au furat si au vandut tara timp de 22 de ani,si-au urmarit propriul scop,acela de a le fi lor bine.

Pana nu se schimba total mentalitatea oamenilor si pana nu scapam de lichelele care conduc aceasta tara, care are toate resursele pentru a fi una dintre cele mai puternice si bogate tari din Europa, Romania va fi aceaasi: va fi o tara comunista, un comunism modern si mascat, in care libertatea nu exista asa cum ar trebui…in ’89 ne-am castigat dreptul la libertate, o libertate partiala doar… si acum ma intreb, oare cei care au murit in evenimentele din decembrie 1989, nu au murit degeaba? Oare nu privesc de acolo de sus si plang cu lacrimi de sange cand vad ce a ajuns tara lor?  Cand tot sacrificiul lor a fost in zadar si ca idealurile lor nu au fost inca atinse? Varsarea de sange de atunci nu a avut nici un efect, am ajuns bataia de joc a Europei, din pacate.

La final inchei cu o piesa ce te cutremura cand o asculti… Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe cei cazuti in decembrie ’89 si poate, intr-o zi, sacrifiiciul  lor va fi rasplatit cum trebuie si Romania va fi tara care ei au visat-o si pentru care ei au luptat…si au murit…

Alina Moldovan