23/09/2017

Noi meserii vor fi accesibile în Franţa românilor şi bulgarilor: coafor, tinichigiu auto, transportator de mobilă la mutarea locuinţei

Accesul la locuri de muncă al românilor şi bulgarilor urmează să fie extins în Franţa la 291 de meserii faţă de 150 anterior, în sectoare în care angajatorii întâmpină dificultăţi la recrutare de forţă de muncă, au anunţat joi miniştrii francezi de Interne şi al Muncii, scrie Mediafax.

Între meseriile nou autorizate figurează cea de coafor, tinichigiu auto, transportator de mobilă la mutarea locuinţei, întreţinător de spaţii verzi sau manager de personal pentru bucătărie.

Lista completată acoperă majoritatea sectoarelor, inclusiv construcţii şi lucrări publice (muncitor, reparator de acoperişuri, desenator, etc.), hotelier (bucătar, ospătar, etc.), agricultură, pescuit, industrie (sudor, mecanic, etc.), comerţ şi întreţinere. Pe listă se află şi funcţii în domeniul informatic, bancar şi financiar.

Decizia semnată de miniştrii Manuel Valls şi Michel Sapin este datată la 1 octombrie şi urmează să fie publicată foarte curând în Jurnalul Oficial.

Această relaxare a fost anunţată la 22 august de către Guvern, în acelaşi timp cu suprimarea unei taxe pe care angajatorul avea obligaţia să o plătească pentru recrutarea de cetăţeni europeni din România şi Bulgaria, majoritatea romi, prezenţi în Franţa.

Românii şi bulgarii sunt supuşi până la sfârşitul lui 2013 unor restricţii. În afară de exercitarea unei meserii autorizate, ei au nevoie totodată de o autorizaţie de muncă, eliberată de către prefectură. Toate asociaţiile reclamă “anularea totală” a obligaţiilor tranzitorii impuse.

Potrivit Guvernului, această cvasidublare a listei de meserii răspunde unei “duble preocupări”. Pe de o parte este menită “să anticipeze în mod progresiv intrarea României şi Bulgariei în domeniul dreptului comun aplicabil tuturor cetăţenilor comunitari, care va interveni cel mai târziu la 31 decembrie 2013″, precizează cele două ministere într-un comunicat. Pe de altă parte ea vizează “să faciliteze” “inserţia” lor prin intermediul unor “acţiuni concrete”, accesul pe piaţa muncii fiind “una dintre cheile principale ale acestei inserţii”.

ACCIDENTUL DE AUTOCAR DIN FRANŢA: Patru dintre românii răniţi sunt în continuare la reanimare

Patru dintre cele 42 de persoane rănite după răsturnarea unui autocar cu români în Franţa sunt în continuare la reanimare, anunţă Prefectura din Var.

Cincisprezece persoane vor rămâne internate, iar pentru unele sunt necesare intervenţii chirurgicale, iar alte 15 vor fi externate curând, conform autorităţilor locale. Opt răniţi deja au părăsit spitalul.

Consulul general al României din Marsilia, Ioan Morar, a vizitat şase pasageri internaţi, printre care se numără un copil de 14 ani.

Începând de duminică seara, şase pasageri au fost repatriaţi cu un alt autocar, pus la dispoziţie de comunitatea românilor din Toulon.

Accidentul a avut loc duminică dimineaţă pe autostrada A8, în sud-estul Franţei. Autocarul a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat, probabil după explozia unei anvelope.

 

ACCIDENTUL DE AUTOCAR DIN FRANŢA: “Spaima vieţii” pentru două tinere pasagere. ” Era o imagine atroce: sânge peste tot, strigăte”

Eugenia şi Ramona, în vârstă de 31 şi respectiv 18 ani, rănite în accidentul de autocar care s-a produs duminică dimineaţa pe o autostradă din sud-estul Franţei, au povestit, de la spitalul din Draguignan, despre “spaima vieţii lor”

Eugenia, în vârstă de 31 ani, se ducea în vizită la familia sa pentru câteva zile, în timp ce Ramona, în vârstă de 18 ani, se întorcea din vacanţă. Una este de origine ucraineană, iar cealaltă este româncă, relatează cotidianul Var Matin.

“Dormeam în momentul impactului şi mi-am pierdut un pic cunoştinţa, deci, nu prea am amintiri. Îmi amintesc doar agitaţia din jurul meu înainte de a fi repede luată în îngrijire de către pompieri pentru rănile mele uşoare”, povesteşte tânăra, aflată încă în pat la spitalul din Draguignan.

Ea are doar câteva zgârieturi, în timp ce vecina sa de cameră are câteva puncte de sutură, multe hematoame şi un traumatism mare. ”Eu nu dormeam. Am văzut momentul în care şoferul a apăsat pedala de frână atunci când s-a auzit un zgomot puternic. Autocarul s-a înclinat cu totul şi a intrat pe contrasens”, a povestit ea.

“După câteva momente, era o imagine atroce: sânge peste tot, strigăte. Sunt încă sub şocul scenelor pe care le-am putut vedea, în special copii grav răniţi”, continuă ea, cu noduri în gât. Cele două tinere nu au decât o singură dorinţă: să se întoarcă “acasă” cât mai repede.

Sursa foto: www.varmatin.com

VIDEO: Circa 50 de persoane se aflau în autocarul implicat în accidentul din Franţa! Vezi lista pasagerilor

Un grav accident rutier a avut loc, ieri, în Franţa. Accidentul s-a produs la ora 9.30 (10.30, ora României) pe autostrada A8, pe sensul Nisa – Aix-en-Provence, în apropierea localităţii Vidauban.

Un copil a decedat, 12 persoane sunt în stare gravă, 30 de persoane sunt internate cu leziuni care nu pun viaţa în pericol, iar 7 persoane nu au necesitat intervenţii medicale, în urma accidentului în care a fost implicat un autocar românesc în Franţa. Autocarul apaţine firmei Roşu Tour din Bistriţa.

Ieri se anunţa că autocarul fusese închiriat unei firme din Suceava, însă, astăzi, administratorul firmei Roşu Tour, Dumitru Roşu, a declarat pentru Mediafax că autocarul nu fusese închiriat niciunei firme, ci efectua o cursă regulată Spania – România.

Dumitru Roşu a precizat că “întâmplător clienţii sunt majoritatea din Suceava şi din cauza aceasta s-a speculat. Pe linie regulată pot fi clienţii de oriunde, din Bucureşti, din Cluj, de oriunde. Asta a fost. Majoritatea erau din Suceava. Nu ştiu dacă sunt şi din Bistriţa”.

Primele date arată că accidentul s-a produs după ce un cauciuc a explodat, iar şoferul a pierdut controlul volanului.

La Bucureşti, premierul Victor Ponta a convocat, duminică după-amiază, la Guvern, o celulă de criză formată din miniştrii Internelor, Afacerilor Externe, Sănătăţii şi secretarul de stat Raed Arafat, urmare a accidentului din Franţa.

Jurnaliştii de la News Bucovina au dat publicităţii o listă a pasagerilor din autocar, pe care figurează 40 de persoane însă, fără a preciza destinaţia spre care acestea se îndreptau. Nu se ştie deocamdată dacă printre victime se numără şi persoane care ar fi trebuit să ajungă în Bistriţa-Năsăud. Tot News Bucovina relatează că majoritatea pasagerilor dormeau când s-a auzit explozia, citând una dintre victime.

Sursa foto: www.newsbucovina.ro

Sursa foto: www.youtube.com

Dumitru Roşu, administrator al firmei Roşu Tour: Nu am închiriat autocarul nimănui

Unul dintre administratorii firmei Roşu Tour Bistriţa, Dumitru Roşu, al cărei autocar a fost implicat în accidentul din Franţa, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că autocarul făcea o cursă de linie între Spania şi România, nu fusese închiriat nimănui, iar maşina nu avea probleme tehnice.

Fratele lui Dumitru Roşu, Corneliu, şi el administrator al firmei Roşu Tour Bistriţa, declara, duminică, Poliţiei, că autocarul respectiv fusese închiriat unei agenţii din Suceava.

Luni, Dumitru Roşu a declarat corespondentului MEDIAFAX că autocarul făcea o crusă de linie şi nu fusese închiriat niciunei firme.

“Nu am închiriat autocarul nimănui. Făcea o cursă de linie regulată, deci a fost totul în regulă. A fost necazul ce s-a întâmplat acolo. Nu ştim ce s-a putut întâmpla. A putut fi ceva pe autobandă sau ceva, deci încă nu ştim. Consulul nostru general de la Marsilia a declarat că, din punct de vedere tehnic, tot ce au constatat francezii a fost în regulă. Deci asta au constatat”, a declarat Dumitru Roşu.

Întrebat dacă a închiriat autocarul unei firme din Suceava, Dumitru Roşu a spus: “Nu, nu am închiriat nimic”.

“Întâmplător clienţii sunt majoritatea din Suceava şi din cauza aceasta s-a speculat. Pe linie regulată pot fi clienţii de oriunde, din Bucureşti, din Cluj, de oriunde. Asta a fost. Majoritatea erau din Suceava. Nu ştiu dacă sunt şi din Bistriţa”, a spus Roşu.

El a afirmat că la volan era un şofer al firmei Roşu Tour Bistriţa, dar cu care nu a putut lua legătura, acesta fiind internat în spital.

“Era un şofer al Roşu Tour din moment ce era autocarul firmei noastre. Nu am putut vorbi cu el. E în spital”, a spus Dumitru Roşu.

Referitor la licenţe de transport şi alte acte, Roşu a declarat: “Totul e în regulă, absolut tot numai că a fost necazul acesta cu roata”.

Luni, la sediul firmei Roşu Tour din Bistriţa erau reprezentanţi ai mai multor instituţii ale statului care făceau verificări. O maşină a Gărzii Financiare era parcată în faţa sediului firmei, iar mai mulţi angajaţi ai companiei ofereau reprezentanţilor Gărzii diverse acte.

Poliţiştii anunţau că vor face verificări, luni, la sediul firmei Roşu Tour din Bistriţa, proprietara autocarului implicat în accidentul din Franţa, fiind vizat contractul în baza căruia maşina a fost închiriată agenţiei de turism din Suceava

Duminică, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan, declara corespondentului MEDIAFAX că a stat de vorbă la telefon cu unul dintre administratorii firmei, Corneliu Roşu, care se afla în drum spre casă din Germania.

“Mi-a spus că e pe drum şi că luni dimineaţă ne va pune la dispoziţie toate actele în baza cărora a fost închiriat autocarul agenţiei din Suceava. Vom verifica legalitatea actelor, în ce bază a fost închiriată maşina, cine e partea responsabilă. Trebuie să vedem contractul. Nu putem vorbi de o anchetă în acest moment. Facem verificări. Doar dacă suntem solicitaţi de Poliţia franceză, pe baza datelor pe care le are de la locul accidentului, vom face o anchetă. Deocamdată, ne rezumăm la verificări”, spunea Ioan Ovidiu Mureşan.

El declara că, din conversaţia telefonică pe care a purtat-o cu Corneliu Roşu, acesta i-a spus că unul dintre şoferii autocarului era al firmei Roşu Tour, iar ceilalţi doi ai agenţiei de turism din Suceava.

“Mi-a spus că a explodat un cauciuc de pe faţă şi că aceasta a fost cauza accidentului. Mai multe nu ştia nici el. Venea din Germania. Toate informaţiile mi le-a furnizat prin telefon, din ce aflase şi el”, spunea Mureşan.

Întrebat dacă firma Roşu Tour a avut vreodată probleme legate de starea tehnică a maşinilor, Mureşan spunea: “De starea tehnică, nu ştiu să fi avut. Probleme a mai avut din punct de vedere economic, dar nu mai mari ca alte firme”.

De asemenea, MAE informa, duminică, la solicitarea MEDIAFAX că autocarul care transporta cetăţeni români implicat în accidentul din Franţa aparţinea unei firme din Bistriţa şi fusese închiriat unei firme din Suceava, deplasându-se din direcţia Madrid spre România.

Contactat telefonic, şeful Registrului Auto Român Bistriţa (RAR), Liviu Marica, declara corespondentului MEDIAFAX că de trei luni de când conduce instituţia, nu a verificat maşinile companiei.

“Nu au venit pentru inspecţia tehnică periodică pe la RAR de când sunt eu director, dar acest lucru nu spune nimic. Poate au făcut-o înainte, aceasta e valabilă şase luni. E la fel de posibil să o fi făcut în altă parte, la service-uri autorizate. Nicio firmă de transport internaţional nu îşi permite să circule cu cauciucuri uzate. În străinătate, amenzile sunt foarte mari”, spunea Marica.

Accidentul a avut loc la ora 9.30 (10.30, ora României) pe autostrada A8, pe sensul Nisa – Aix-en-Provence, în apropierea localităţii Vidauban.

Un copil a decedat, 12 persoane sunt în stare gravă, 30 de persoane sunt internate cu leziuni care nu pun viaţa în pericol, iar 7 persoane nu au necesitat intervenţii medicale, în urma accidentului în care a fost implicat un autocar românesc în Franţa, anunţa, duminică, premierul Victor Ponta.

“Este vorba despre un autocar care efectua o cursă de linie, o cursă obişnuită, cu cetăţeni români care veneau din Spania şi se îndreptau către România. Nu e vorba, cel puţin din datele pe care noi le avem, de ceea ce s-a comunicat iniţial, de un grup de copii. Era vorba de părinţi, unii dintre ei însoţiţi de copii”, spunea Ponta.

El afirma că în afara anchetei demarate de autorităţile franceze, autorităţile române vor analiza împrejurările şi condiţiile tehnice care au dus la producerea accidentului.

“Ministrul de Interne m-a informat despre faptul că, de azi, au început verificările referitoare la respectarea condiţiilor legale în care s-a efectuat acest transport de persoane, firmele care au fost implicate, evident respectarea condiţiilor tehnice, şi, în colaborare cu autorităţile din Franţa, urmează să stabilim în cel mai scurt timp ce a stat la baza prodeucerii acestui accident, eventuale vinovăţii, şi mai ales măsuri de luat imediat pentru a se evita pe cât posibil asemenea incidente în viitor”, a mai spunea premierul.

Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că şase dintre victimele accidentului din Franţa au fost externate, dar 12 persoane rămân încă în stare gravă.

Şi MAE a anunţat, printr-un comunicat, că, în acest moment, Consulatul General al României la Marsilia este în legătură cu reprezentanţii firmei transportatoare şi, împreună cu autorităţile locale, fac demersuri pentru repatrierea cetăţenilor români implicaţi în accident, care au fost externaţi, respectiv 6 persoane până în prezent.

http://www.varmatin.com/brignoles/accident-de-bus-sur-la8-un-nourrisson-tue-30-blesses-graves-videos.966488.html

Poliţia va face verificări la sediul firmei Roşu Tour, proprietara autocarului

Poliţiştii vor face verificări, luni, la sediul firmei Roşu Tour din Bistriţa, proprietara autocarului implicat în accidentul din Franţa, fiind vizat contractul în baza căruia maşina a fost închiriată agenţiei de turism din Suceava, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că a stat de vorbă la telefon cu unul dintre administratorii firmei, Corneliu Roşu, care se află în drum spre casă din Germania.

“Mi-a spus că e pe drum şi că luni dimineaţă ne va pune la dispoziţie toate actele în baza cărora a fost închiriat autocarul agenţiei din Suceava. Vom verifica legalitatea actelor, în ce bază a fost închiriată maşina, cine e partea responsabilă. Trebuie să vedem contractul. Nu putem vorbi de o anchetă în acest moment. Facem verificări. Doar dacă suntem solicitaţi de Poliţia franceză, pe baza datelor pe care le are de la locul accidentului, vom face o anchetă. Deocamdată, ne rezumăm la verificări”, a spus Ioan Ovidiu Mureşan.

El a declarat că, din conversaţia telefonică pe care a purtat-o cu Corneliu Roşu, acesta i-a spus că unul dintre şoferii autocarului era al firmei Roşu Tour, iar ceilalţi doi ai agenţiei de turism din Suceava.

“Mi-a spus că a explodat un cauciuc de pe faţă şi că aceasta a fost cauza accidentului. Mai multe nu ştia nici el. Venea din Germania. Toate informaţiile mi le-a furnizat prin telefon, din ce aflase şi el”, a spus Mureşan.

Întrebat dacă firma Roşu Tour a avut vreodată probleme legate de starea tehnică a maşinilor, Mureşan a spus: “De starea tehnică, nu ştiu să fi avut. Probleme a mai avut din punct de vedere economic, dar nu mai mari ca alte firme”.

Contactat telefonic, şeful Registrului Auto Român Bistriţa (RAR), Liviu Marica, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, de trei luni de când conduce instituţia, nu a verificat maşinile companiei.

“Nu au venit pentru inspecţia tehnică periodică pe la RAR de când sunt eu director, dar acest lucru nu spune nimic. Poate au făcut-o înainte, aceasta e valabilă şase luni. E la fel de posibil să o fi făcut în altă parte, la service-uri autorizate. Nicio firmă de transport internaţional nu îşi permite să circule cu cauciucuri uzate. În străinătate, amenzile sunt foarte mari”, a spus Marica.

Silvia Şulea, proprietara altei agenţii de turism din Bistriţa care face transport internaţional, a declarat corespondentului MEDIAFAX că imediat ce a auzit de accident a sunat un şofer al firmei Roşu Tour pe care îl cunoştea de teamă ca nu cumva acesta să fi fost la volan.

“Nu era el la volan. Se află acum în Slovacia, dar soţia lui mi-a spus că exact înainte să plece la drum atât el, cât şi ceilalţi, firma a schimbat cauciucurile tuturor maşinilor. Erau noi. Eu cred că e posibil ca explozia să se fi produs şi de la aceste călduri foarte mari”, a declarat Silvia Şulea.

Duminică, la sediul firmei Roşu Tour din Bistriţa nu era nimeni.

De asemenea, administratorii firmei nu au putut fi contactaţi telefonic.

Autocarul care transporta cetăţeni români implicat în accidentul din Franţa aparţinea unei firme din Bistriţa şi fusese închiriat unei firme din Suceava, deplasându-se din direcţia Madrid spre România, a informat duminică Ministerul român de Externe, la solicitarea MEDIAFAX.

Un bebeluş a murit după răsturnarea autocarului cu pasageri români în sud-estul Franţei, alte 30 de persoane fiind în stare gravă, dintre care trei în stare critică, a relatat ziarul local Var Matin, în ediţia online.

“Suntem în contact cu autorităţile franceze, ştim că s-a montat la locul accidentului un spital de campanie, au fost implicaţi 100 de pompieri, patru elicoptere. E o mobilizare extraordinară, al ajutorului medical şi logistic, autorităţile franceze sunt foarte eficiente din acest punct de vedere”, a declarat pentru MEDIAFAX, Ioan Morar, consulul general al României la Marsilia.

El a adăugat că printre pasagerii autovehiculului se aflau şi copii.

Ministerul Afacerilor Externe confirmă decesul unui cetăţean român în accidentul din Franţa, fără a preciza vârsta acestuia, la care se adaugă patru răniţi grav, 27 de răniţi cu diverse forme de traumatisme care nu pun viaţa în pericol şi opt persoane cu traumatisme uşoare.

“Conform datelor transmise de autorităţile franceze este vorba despre patru răniţi grav, 27 de persoane cu diverse forme de traumatisme, care nu pun viaţa în pericol, opt persoane cu traumatisme uşoare şi un decedat. Autorităţile franceze au intervenit prompt cu toate mijloacele necesare, în momentul de faţă toate victimele au fost evacuate şi se află sub îngrijire medicală de specialitate”, precizează un comunicat al MAE remis agenţiei MEDIAFAX.

Ambasada României la Paris va acorda sprijin pentru repatrierea persoanelor afectate de accident.

La faţa locului s-au deplasat şi sunt prezenţi atât consulul general al României la Marsilia, cât şi consulul onorific al României la Nisa.

Atât Ambasada României la Paris, cât şi Consulatul General al României la Marsilia menţin legătura permanent cu autorităţile franceze implicate.

Pentru a veni în sprijinul familiilor victimelor accidentului rutier din Franţa, Ministerul Afacerilor Externe a activat Unitatea de Alertă din cadrul Centrului Consular de Crize, existent în MAE, şi a pus la dispoziţia familiilor cetăţenilor români implicaţi în accident două linii telefonice dedicate – 0730.717.970 şi 021.431.15.98.

Potrivit MAE, accidentul rutier a avut loc în jurul orei locale 09.30, pe autostrada A8, în dreptul localităţii Vidauban (lângă Marsilia), fiind implicat un autocar transportând 40 de cetăţeni români, care se deplasa din direcţia Madrid către România.

Din datele preliminare cauza probabilă a accidentului ar fi explozia unui pneu, autocarul răsturnându-se şi intrând pe contrasens, mai precizează comunicatul MAE.

Premierul Victor Ponta a convocat, duminică după-amiază, la Guvern, o celulă de criză formată din miniştrii Internelor, Afacerilor Externe, Sănătăţii şi secretarul de stat Raed Arafat, urmare a accidentului din Franţa în care a fost implicat un autocar în care se aflau cetăţeni români.

“Având în vedere gravul accident de circulaţie înregistrat în această dimineaţă în Franţa, în care au fost implicaţi mai mulţi cetăţeni români, primul-ministru Victor Ponta a cerut autorităţilor centrale şi locale să se mobilizeze de urgenţă şi să se implice în rezolvarea acestei situaţii de criză, pentru a veni atât în sprijinul victimelor dar şi în sprijinul familiilor acestora”, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis agenţiei MEDIAFAX.

Conform sursei citate, la ora 17.00 primul ministru Victor Ponta a convocat la Guvern “o celulă de criză” formată din ministrul de Interne, Mircea Duşa, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.

Sursa foto: Var Matin

UPDATE: Accident rutier în Franţa! Un autocar din Bistriţa, plin cu turişti români, s-a răsturnat

Un autocar care transporta cetăţeni români s-a răsturnat duminică dimineaţă pe o autostradă din sud-estul Franţei, aproximativ 40 de persoane fiind rănite, conform site-ului cotidianului Var-Matin.

Potrivit ziarului Var Matin, accidentul a avut loc la ora 9.30 (10.30, ora României) pe autostrada A8, pe sensul Nisa – Aix, în apropierea localităţii Vidauban.

Autocarul care transporta turişti români s-a răsturnat cel mai probabil după explozia unei anvelope.

Acesta a pornit din România şi urma să ajungă la Madrid, în Spania. Mai multe elicoptere , circa 30 de ambulanţe şi aproximativ 100 de pompieri au ajuns la faţa locului, unde a fost declanţat planul roşu de intervenţie.

Traficul în acea zonă a fost complet blocat.

ACTUALIZARE

Un copil a decedat, 12 persoane sunt în stare gravă, 30 de persoane sunt internate cu leziuni care nu pun viaţa în pericol, iar 7 persoane nu au necesitat intervenţii medicale, în urma accidentului în care a fost implicat un autocar românesc în Franţa, a anunţat, duminică, premierul Victor Ponta.

El a precizat că pasagerii răniţi sunt internaţi în 6 spitale din regiunea în care s-a produs accidentul.

“Este vorba despre un autocar care efectua o cursă de linie, o cursă obişnuită, cu cetăţeni români care veneau din Spania şi se îndreptau către România. Nu e vorba, cel puţin din datele pe care noi le avem, de ceea ce s-a comunicat iniţial, de un grup de copii. Era vorba de părinţi, unii dintre ei însoţiţi de copii”, a spus Ponta.

El a afirmat că în afara anchetei demarate de autorităţile franceze, autorităţile române vor analiza împrejurările şi condiţiile tehnice care au dus la producerea accidentului.

“Ministrul de Interne m-a informat despre faptul că, de azi, au început verificările referitoare la respectarea condiţiilor legale în care s-a efectuat acest transport de persoane, firmele care au fost implicate, evident respectarea condiţiilor tehnice, şi, în colaborare cu autorităţile din Franţa, urmează să stabilim în cel mai scurt timp ce a stat la baza prodeucerii acestui accident, eventuale vinovăţii, şi mai ales măsuri de luat imediat pentru a se evita pe cât posibil asemenea incidente în viitor”, a mai spus premierul.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat decesul unui cetăţean român în accidentul din Franţa, fără a preciza vârsta acestuia, la care se adaugă patru răniţi grav, 27 de răniţi cu diverse forme de traumatisme care nu pun viaţa în pericol şi opt persoane cu traumatisme uşoare.

“Conform datelor transmise de autorităţile franceze este vorba despre patru răniţi grav, 27 de persoane cu diverse forme de traumatisme, care nu pun viaţa în pericol, opt persoane cu traumatisme uşoare şi un decedat. Autorităţile franceze au intervenit prompt cu toate mijloacele necesare, în momentul de faţă toate victimele au fost evacuate şi se află sub îngrijire medicală de specialitate”, precizează un comunicat al MAE remis agenţiei MEDIAFAX.

Ambasada României la Paris va acorda sprijin pentru repatrierea persoanelor afectate de accident.

La faţa locului s-au deplasat şi sunt prezenţi atât consulul general al României la Marsilia, cât şi consulul onorific al României la Nisa.

Atât Ambasada României la Paris, cât şi Consulatul General al României la Marsilia menţin legătura permanent cu autorităţile franceze implicate.

Pentru a veni în sprijinul familiilor victimelor accidentului rutier din Franţa, Ministerul Afacerilor Externe a activat Unitatea de Alertă din cadrul Centrului Consular de Crize, existent în MAE, şi a pus la dispoziţia familiilor cetăţenilor români implicaţi în accident două linii telefonice dedicate – 0730.717.970 şi 021.431.15.98.

Potrivit MAE, accidentul rutier a avut loc în jurul orei locale 09.30, pe autostrada A8, în dreptul localităţii Vidauban (lângă Marsilia), fiind implicat un autocar transportând 40 de cetăţeni români, care se deplasa din direcţia Madrid către România.

Din datele preliminare cauza probabilă a accidentului ar fi explozia unui pneu, autocarul răsturnându-se şi intrând pe contrasens, mai precizează comunicatul MAE.

Premierul Victor Ponta a convocat, duminică după-amiază, la Guvern, o celulă de criză formată din miniştrii Internelor, Afacerilor Externe, Sănătăţii şi secretarul de stat Raed Arafat, urmare a accidentului din Franţa în care a fost implicat un autocar în care se aflau cetăţeni români.

Autocarul care transporta cetăţeni români implicat în accidentul din Franţa aparţinea unei firme din Bistriţa şi fusese închiriat unei firme din Suceava, deplasându-se din direcţia Madrid spre România, a informat duminică Ministerul român de Externe, la solicitarea MEDIAFAX.

Un bebeluş a murit după răsturnarea autocarului cu pasageri români în sud-estul Franţei, alte 30 de persoane fiind în stare gravă, dintre care trei în stare critică, a relatat ziarul local Var Matin, în ediţia online.

“Suntem în contact cu autorităţile franceze, ştim că s-a montat la locul accidentului un spital de campanie, au fost implicaţi 100 de pompieri, patru elicoptere. E o mobilizare extraordinară, al ajutorului medical şi logistic, autorităţile franceze sunt foarte eficiente din acest punct de vedere”, a declarat pentru MEDIAFAX, Ioan Morar, consulul general al României la Marsilia.

El a adăugat că printre pasagerii autovehiculului se aflau şi copii.

Sursa foto: www.varmatin.com

Franţa caută specialişti IT în România

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă organizarea unei selecţii în vederea ocupării a zece posturi de dezvoltator WEB PHP şi zece de dezvoltatori Java.

Solicitanţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 28-35 de ani, cunoştinţe bune şi foarte bune de limbă franceză şi o experienţă profesională de minim 4-5 ani.

Angajarea se face pe durată nedeterminată, cu o perioadă de proba de 2 luni care poate fi prelungită cu încă 2 luni. Salariul oferit este de 25.000-35.000 euro brut pe an. Timpul de lucru este de 39 de ore pe săptămână.

Rerprezentanţii AJOFM BN spun că solicitanţii interesaţi să participe la selecţie trebuie să trimită CV-urile în limba franceză la adresa de e-mail dmm@anofm.ro până pe data de 2 martie 2012.

Solicitanţii declaraţi admişi după etapa de selecţie a CV-urilor realizată de reprezentanţa Oficiului Francez Pentru Imigrare şi Integrare (OFII) şi ANOFM vor participa la un interviu cu angajatorul sau cu cineva din cadrul Oficiului Francez pentru Imigrare şi Integrare (OFII).

Oferta locurilor de muncă este valabilă la nivel naţional, însă şi bistriţenii au şansa să participe.

Sursa foto: www.finantistii.ro