AVOCAT TV: De frica falimentului, tot mai multe companii s-au pus sub protectia legii insolventei

Statistic, cand o companie se naste, o alta intra in stare de insolventa. Tot mai multe firme incearca sa evite falimentul si sa beneficieze de protectia legii insolventei, sperand la o revenire miraculoasa! Numai in luna octombrie a anului trecut s-a inregistrat o crestere de 2,5 ori a cererilor de intrare in insolventa fata de […]

180 de firme intrate în insolvență în primele șase luni

Un număr de 180 de societăți comerciale din județul Bistrița-Năsăud au intrat în insolvență în primele șase luni ale acestui an, față de 129 în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor afișate pe site-ul Registrului Comerțului. Creșterea numărului de societăți comerciale aflate în incapacitate de plată este cu 40% în 2011 față de 2010, […]

Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis cererea de intrare în insolvență a SC Casa8Tima SRL

După o relansare intens mediatizată a apartamentelor din zona Kaufland aparținând ansamblului rezidențial Casa8Tima, reacțiile bistrițenilor nu au întârziat să apară. Un cititor al ziarului Bistrița Online a trimis pe adresa redacției un e-mail, prin care preciza că, actualmente, SC. Casa8Tima SRL este în insolvență. Conform informațiilor postate pe site-ul Tribunalului Bistrița-Năsăud, la data de […]

Peste 250 de societăți bistrițene, în prag de faliment

În primele cinci luni ale acestui an, recesiunea economică a pus stăpânire pe mai mulți agenți economici din județul Bistrița-Năsăud. Numărul firmelor care au început procedura de faliment depășește pragul de 250. Imposibilitatea de a mai plăti creditele contractate pentru dezvoltare sau acoperirea unor nevoi, scăderea comenzilor și implicit a vânzărilor, reducerea pieței de desfacere […]