Categories
Bistrita News

3300 de bistrițeni sunt în plus pe listele permanente

Și în municipiu au fost verificate listele eletorale permanente,nu doar în județ. Astfel, au fost identitificate 52 de persoane decedate care erau menționate pe liste, alte peste 2300 de persoane care aveau actul de identitate expirat  și alte  418 persoane cu reședința în străinătate. Astfel, din totatlul alegătorilor, adică din cei peste 75.600 de persoane, peste 3300 nu ar fi trebuit să apară pe listele permanente.

Potrivit primarului Ovidiu Teodor Crețu, 4,46% din numărul total al alegătorilor  înscriși pe listele electorale permanente nu ar fi trebuit incluși pe listele electorale de la referendum.

În municipiu Bistrița pe listele electorale permanente am avut 75,692 de persoane, numărul  de persoane decedate care apar în listele elecorale este  52, e vorba de persoane decedate în 2012, care au decedat în municipiu sau în afara municipiului și nu au fost înregistrate, nu este vorba de o situație cu un număr mare, care să se fi adunat în timp. De asemenea numărul de persoane a căror act de identitate a expirat este de 2327 de persoane. Numărul persoanelor care se identifică la un domiciliu, într-un număr ce nu se corelează cu suprafața locuibilă și numărul de camere a imobilului este de 577 de persoane și aici am luat în calcul locuințe la care locuiesc cel puțin 20 de persoane. Numărul de persoane cu reședința sau domiciliul în străinătate este de 418 persoane, aici fiind solicitați administratorii asociațiilor de locatari din blocuri pentru a ne pune la dispoziție tabele nominale cu cei care au cerut să fie scoși din lista de plată de la utilități comune. Pe baza listelor respective am întocmit un tabel cu 418 persoane care au fost scoși de mai multă vreme de la cheltuielile amintite… Am ajuns la un total der 3374 de persoane, care se înscriu în criteriile date de Guvern prin cele 9 tabele, ceea ce reprezintă un procent de 4,46% din numărul electorilor înscriși în listele electorale permanente.”a explicat edilul orașului, Ovidiu Teodor Crețu.

Primarul Bistriței a ținut să precizeze faptul că nu administrația locală va modifica listele electorale permanente. Prin acel memorandum s-a cerut o situație reală a persoanelor care din diferite motive nu ar mai trebui să figureze pe listele electorale permanente. Dacă datele din teritoriu vor sta la baza actualizării listelor electorale, toate aceste persoane vor fi scoase de pe listele electorale, dar asta nu înseamnă că li se anulează dreptul de a vota, cei în cauză vor fi trecuți pe listele suplimentare.

Categories
Bistrita News

Peste 8.600 de persoane nu ar fi trebuit incluse în listele electorale la referendum

Peste 8.600 de persoane din județul Bistrița-Năsăud nu ar fi trebuit incluse în listele electorale la referendum, potrivit datelor trimise de Prefectura Bistrița-Năsăud către MAI, majoritatea fiind persoane cu acte de identitate expirate sau cu reședința ori domiciliul în străinătate.

Potrivit criteriilor stabilite în memorandumul transmis de MAI către Prefecturile din țară, în județul Bistrița-Năsăud un număr de 8.646 de persoane nu ar fi trebuit să se regăsească pe listele electorale la referendumul pentru demiterea președintelui României, din 29 iulie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Nastasia Ani Bob, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că cele mai multe, 5.838 reprezintă persoane ale căror acte de identitate au expirat și nu au mai fost reînnoite.

Pe listele electorale permanente au fost identificate 197 de persoane decedate, 961 de persoane se încadrează la punctul persoane care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafața locuibilă și numărul de camere ale imobilului, 5.838 de persoane cu actele de identitate expirate, una care și-a pierdut dreptul de vot prin decizii judecătorești. Mai avem 1.580 de persoane cu reședința sau domiciliul în străinătate, 19 care și-au schimbat numele prin căsătorie/divorț pe cale administrativă, 49 care și-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localității rezidenței anterioare și încă o persoană care domiciliul în străinătate“, a declarat prefectul Nastasia Ani Bob.

Toate aceste informații le avem de la primari, iar unii, în special cei de la PDL, au scris zero în dreptul fiecărei rubrici pe care i-am rugat să o completeze“, a spus ea.

Datele centralizate la nivelul Prefecturii au fost transmise Ministerului Administrației și Internelor.

Ministrul delegat al Administrației, Radu Stroe, a declarat, duminică, referitor la actualizarea listelor electorale, că s-au primit toate datele din teritoriu și că acestea sunt de natură să răstoarne situația de la Curtea Constituțională (CC) în legătură cu referendumul din 29 iulie.

Tot duminică, ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a afirmat datele sunt în curs de centralizare și că nu își permite să facă aprecieri privind decizia pe care ar urma să o ia Curtea Constituțională în legătură cu referendumul.

Curtea Constituțională a admis, în 14 august, solicitarea formulată de președintele suspendat, Traian Băsescu, de preschimbare a termenului ședinței CC la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivând instabilitarea politică și impactul asupra economiei.

Anterior, CC dăduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente.