Categories
Destinatii Lifestyle Monden News Timp liber

Patronii (tineri) de la LORDINU in vacanta la Londra. Loredana sarbatorita la Hard Rock Cafe London

Cine-i harnic si munceste… merge in concediu. Sau, cel putin asta si-au zis mezinii familiei Cioata (patronatul restaurantelor Lordinu).

Dupa o iarna lunga in care au pus umarul la afacerile familiei, Dinu si Loredana (cu sotul) s-au hotarat ca e timpul sa faca o pauza si si-au luat o mica vacanta si au plecat pt cateva zile in Londra, la invitatia unor prieteni.

Sejurul i-a fascinat pe tineri, Dinu afirmand la un moment dat ca s-a indragostit de orasul care are o foarte mare incarcatura istorica.

Desi timpul a fost scurt au vizitat tot ce se putea vizita in cele cinci zile cat a durat concediul : National Gallery, Science Museum, British Museum, St. Paul’s Cathedral, Big Ben Tower, Tower Bridge, Madame Tussauds London, acestea fiind doar cateva din stationarile unde s-au pozat si au admirat arhitectura.

Si dupa multe plimbari si atata minunatie, bistritenii s-au oprit si la cafenele renumite, cum ar fi Starbucks sau Hard Rock Cafe London. La aceasta din urma, tot localul arhiplin i-a cantat Loredanei ” La multi ani “(varianta englezeasca) , vineri, cand aceasta a implinit o frumoasa varsta.

Si asa sa iti tot petreci ziua de nastere in Londra. Si cum cafelele si celebrele ceaiuri nu tin de foame, bistritenii s-au delectat din bucataria englezeasca in cele mai populare restaurante.

Vacanta au incheiat-o cu un musical despre viata lui Michael Jackson… Dar cum orice minune tine 3 zile, in cazul de fata 5 zile, excursionistii s-au intors pe meleagurile mioritice (se apropie vara si au mult de munca) incantati de ceea ce au vazut si gata oricand sa reia aceasta escapada.

foto FB

Aida Marin

Categories
Comunitate Lifestyle News

Loly… o grasuta moderna

Traim intr-o lume plina de prejudecati si stereotipuri, intr-o lume in care toata lumea judeca pe toata lumea, intr-o lume in care e mult mai usor sa barfesti decat sa te uiti in gradina ta si sa iti vezi de treaba. Intr-o astfel de lume, pentru unii e mai greu sa faci fata rautatilor.
Pentru cei care Dumnezeu nu i-a inzestrat cu o frumusete izbitoare, pentru cei care s-au nascut in familii modeste, pentru cei care s-au nascut altfel decat noi, cu mici anomalii, pentru toti acestia viata pare sa fie mai grea. Si spun pare deoarece multi astfel de oameni ne dau lectii de viata si demonstreaza ca pot fi fericiti cu adevarat, chiar daca sunt diferiti.
Astazi voi incepe cu oamenii supraponderali. Acesti oameni, care au fost candva copii, au trecut si au auzit multe apelative si nu de putine ori au fost marginalizati de cei din jur, doar pentru simplul fapt ca nu sunt ca restul. Oamenii sunt rai si majoritatea te judeca dupa cum arati, ci nu dupa cum gandesti sau dupa felul tau de a fi. De fapt, oamenii nu ar trebui sa judece deloc alti oameni, acest drept il are doar Dumnezeu, El ne judeca pe toti.

Acum, in anul de gratie 2012, observam ca gandirea oamenilor s-a emancipat, acestia incepand sa priveasca altfel lucrurile. Astfel ca se organizeaza tot mai multe concursuri de miss pentru femei de 100 + kg, marile case de moda au inceput sa scoata colectii XXL, iar la interviuri, angajatorii nu mai cauta doar femei 90-60-90. Si asta e un lucru foarte bun. Pentru ca toti suntem egali, indiferent de frumuste, de kg sau de IQ-ul ce il detinem.

Recunosc, ca in urma cu ceva timp, poate priveam cu mila la o femeie supraponderala. Asta pana in momentul ce am cunoscut-o pe Loredana, ulterior am aflat ca suntem si verisoare, ceva mai indepartate. Loly este o grasuta lipsita de inhibitii si fara prejudecati, care poate da o lectie de viata si celor mai frumoase manechine. “Mi gordita bella”, cum ii spun eu, a avut probleme cu greutatea inca de mica, dar asta nu a impiedicat-o sa duca o viata cat se poate de normala, simtindu-se foarte bine in pielea ei.

Nu mare mi-a fost mirarea cand in discoteca dansa si parea ca toata lumea e a ei, face plaja, merge la terase si are activitati ca toate femeile slabanoage (ca mine), si care, poate sunt mult mai complexate, decat este frumoasa Loredana. Loly este o fire joviala, pana in momentul in care ii pui nervii la incercare, mereu cu zambetul pe buze si cu o pofta de viata de nedescris. Desi a trecut printr-o operatie foarte dificila anul acesta, nu si-a pierdut speranta si a invins glanda tiroida, din cauza careia a devenit supraponderala. Si ea, la fel ca si mine, are o stea norocoasa sus, in ceruri, care ii poarta noroc si o calauzeste. Si soarta a rasplatit-o pe masura. In urma cu cateva zile, Loly s-a pus la casa ei si a inceput o viata noua alaturi de sotul ei. Cand am vazut-o mireasa, mi-au dat lacrimile vazand cat de frumoasa poate fi o mireasa grasuta, Loly a mea.

Cu o nunta ca in povesti, cu prietenii si familia care o iubesc mult, Loredana a demonstrat inca o data ca nu conteaza cum arati pentru a putea fi fericit. Fericirea nu tine de contul din banca, de intelect, de frumusete sau de kg, fericirea tine de sufletul omului si de frumusetea interioara, iar Loly este un exemplu demn de urmat.

Alina Moldovan

Categories
Bistrita Info-box Monden Stirea Zilei

POVESTE de dragoste: Noi doi, mereu în aceeași barcă sau Loredana & Bobo

Nu cu multe zile in urma a fost nunta lor frumoasa si spectaculoasa si atent regizata minunt cu minut, mai intai la Primarie, apoi la Biserica si mai apoi la Metropolis, unde impreuna cu cei 500 de invitati s-au petrecut si distrat pana spre ziua.

Totul a fost bine pus la punct si cu minutiozitate de catre specialistii in marketing si economie ! Loredana & Bobo, cu o exactitate matematica. Au renuntat chiar si la echipa venita de la Kanal D (condusa de Cove) de frica ca le-ar putea tulbura ordinea si dragostea, gandite pentru noaptea magica a nuntii.

Atmosfera de petrecere a fost intretinuta de Angela Rusu, Balada, echipa de dans modern coordonata de Mihai Rosu, formatia Autentic si de starostele ! cantaret Ovidiu Turca (sper ca nu am uitat pe nimeni).

Meniul ales a fost unul traditional romanesc, ca sa fie pe placul tuturor. S-au mancat inclusiv vestitele sarmale cu mamaliguta si ciolan afumat si ardei iute, dar si somonul a fost o pata de culoare in farfuriile invitatilor. Aranjamentele florale au fost din trandafiri, orhidee si cale mov dar s-a apelat si la modernele pene, toate puse la dispozitie de floraria Ariana.

Dar poate cel mai spectaculos act al momentului a fost o scrisoare de suflet, tiparita pe coala de hartie mov, care a putut fi citita de toti invitatii, ca o marturisire a dragostei dintre Loredana si Bobo si care a ajuns si in redactia noastra.

Dupa mai multe zile hotaram sa o publicam integral pentru a demonstra ca exista si o parte frumoasa a lumii, dar mai ales sa confirmam… ca dragostea este in siguranta si in aceste vremuri si ea nu va apune niciodata …

Noi doi, mereu în aceeași barcă

Singura poveste pescărească adevarată

Am văzut mulți pești la viața mea, dar unul de aur nu. Până să o văd pe ea. Loredana e zodia Peștilor și coincidența asta a fost prima care mi-a spus că ea e femeia potrivită, pe lângă faptul că o cheamă Loredana și numele ăsta parcă îmi sună în urechi de când sunt mic.

Așa că nu o să se supere dacă îi spun peștișorul meu de aur. Nu e limitată la trei dorințe, poate respira pe uscat și arată ca o sirenă. Și acum spune DA, ca să îmi mai îndeplinească o dorință.

Sfat de la un bărbat pățit pentru restul bărbaților: peștele de aur nu există, dar femeia potrivită se prinde cu dragoste.

Intâlnirea noastră din al 9-lea cer

Bobo spune povestea incepând cu partea lui preferată. E puțin mistică, dar nu îl contrazic când spune că sunt singurul peștișor de aur, așa cum nici el nu mă contrazice când îi spun să mai îndeplinească și el dorințe. Dar povestea noastră nu începe pe lac, pe ocean sau pe altă apă, ci undeva mai aproape de cer. Anul 2007, anul 4 de facultate pentru mine. Și nu era chiar al 9-lea cer, ci etajul 9 din căminul Universității Tehnice din Cluj Napoca, dar, pentru noi rămâne chiar așa: un al 9-lea cer.

Îmi plac cifrele. Se integrează ușor în planurile pe care le fac tot timpul, pe termen scurt sau lung. Când ești în anul 4 la Management, lumea tinde să se așeze după schițele tale, chiar și într-un cămin cu etaje săltărețe, care învață până în noapte și petrec până dimineța.

După mai multe calcule ieșite rău, am găsit necunoscuta planului ideal. Sau mai bine spus necunoscutul, Bobo. El mi-a bătut la ușa într-o dimineță la ora 4 și mi-a rezolvat planul pentru un viitor care azi devine sigur. Sigur fericit. Și lângă el cifrele abia contează, pentru că nu ne mai gândim la toamna anului 2007 în general, ci la ziua de toamnă când ne-am întâlnit destinul, când ne-am găsit jumătatea unul în celălalt și eu am făcut prima afacere cu rezultat sigur și câștig garantat: relația noastră.

Investesc de atunci intr-o afacere de viitor, care nu se măsoară in cifre, profit, ani sau foi cu planuri, ci în fericire și împliniri. Și care întotdeauna se împarte la doi. Noi doi.

Poștașul bate de două ori, destinul lasă bilete

4 dimineața este o oră ideală pentru livrat bilete și pus in mișcare viitorul. La asta mă gândeam eu când am bătut la ușa ei de cămin. Evident, ea gândea altceva, sau mai bine spus, visa, pentru că bătăile în ușă nu au impresionat pe nimeni .

Cu toate insistențele mele, cu ajutorul oferit de un coleg la fel de vizionar ca și mine, care era să îi pice în brațe când ea a deschis ușa, invitația la o petrecere matinală mi-a fost refuzată. Dar cred că am crescut in ochii ei la capitolul perseverență și nonconformism.

De la asta a pornit în mod oficial legătura noastră, de la o bătaie în plus în ușă, la o oră de ținut minte, pentru o invitație la o petrecere care, după atâta timp, nici nu mai știu dacă era reală, sau doar un pretext ca să o iau cu mine. Nu a venit la petrecerea de atunci, dar azi e sigur lângă mine.

Sfat de la un bărbat pățit pentru restul bărbaților: insistați doar la ușile care merită și la petrecerea de o viață invitați doar femeia potrivită.

Camera mea, sală de cinema

Am născocit planuri stând la țigară pe palier. Un fillm suna bine ca prim pas să mă apropii de ea, dar prea tradițională și prea liniștită e o sală de cinema. Cand m-a lovit inspirația, mi-am spus că sunt bun, când ea a acceptat, mi-am zis că sunt un geniu. Așa am adus-o în camera mea, transformată in sală de cinema doar pentru ea.

Cine cunoaște femeile știe că au mereu planuri de rezervă. Planul ei ca să nu rămână singură cu mine a luat chipul unei colege binevoitoare, care a îndurat neinteresată două ore de film alături de noi.

Oricum, ceva tot a mers bine, iar primul pas în relație s-a transformat în mers la pas, în discuții lungi și ferestre de mess aglomerate cu noi doi. Aveam același ritm și încă îl avem. Și cu toate planurile ei de rezervă, acum am prins-o singura și nu îi mai dau drumul.

Sfat de la un bărbat pățit pentru restul bărbaților: dacă vrei să îți prinzi aleasa singură, instalează-ți un cititor de amprente la intrarea în cameră… sau ia-o de nevastă.

Adio, dar te vreau cu mine

Clujul mi-a fost casă până nu a mai avut ce să mă învețe. Dar odată întoarsă la Bistrița, nu mă mai simțeam ca acasă fără Bobo.

Cum face orice femeie hotărâtă de ce vrea, care s-a săturat de vizite de weekend, la-m luat pe Nu în brațe ca să obțin un Da. Am apelat la o strategie care nu da gres, care cuprinde cuvintele „Aici, cu mine, sau deloc”. M-am tinut tare, pentru ca planul asta era totul sau nimic si m-au lasat picioarele cand el a aparut la Bistrita cu un buchet de flori su un Da horatat.

Am aflat mai târziu că m-a urmat după o scurtă analiză a situației care s-a încheiat în mintea lui cu „Ce altceva am de făcut?”. Suntem împreună pentru că eu am talent de negociator și îl iubesc și pentru că el știe ce e bine pentru noi și mă iubește. Cu așa atuuri, lucrurile nu puteau să iasă decât bine.

Cine se trezește de dimineață…

De obicei se spune că departe ajunge. Eu am ajuns odată din Cluj la Bistrița până în ora 6 dimineața și tot cu un buchet de flori. Am știut pentru ce m-am întors și ea, motivul, mă aștepta. Timpul departe ne-a adus mereu mai aproape.

Cine zice că nu se face primăvară cu o floare se înșeală, pentru că din 2009 până acum lucrurile au mers din cald în mai cald pentru noi.

Și dacă tot am văzut că statul împreună nu ne face să ne dăm în cap și, deși mai spun uneori că vreau să o trag de urechi dar o iubesc prea mult ca să o fac, am hotărât să leg nodul strâns, ca să țină

I-am zis „Vrei sau nu vrei?”, a zis că vrea și…

Sfat de la un bărbat pățit pentru restul bărbaților: un bărbat nu e bărbat până nu are curajul să își întrebe hotărât iubita „Vrei sau nu vrei?”

Întrebare cu îmbărbătare

Noi doi suntem cei mai buni prieteni. Facem aproape totul împreună și chiar când hotărâm să facem câte ceva separat – ca plecatul lui la pescuit – tot facem ore suplimentare de stat împreună înainte.

Și chiar dacă îl cunosc și mă cunoaște, reușește mereu să mă surprindă. Una caldă, una rece, ca să nu ne plictisim. Așa se face că deși de ziua mea desfăceam cadouri și așteptam să aud în loc de La mulți ani o întrebare din partea lui – da, întrebarea aia la care se răspunde cu DA – a mai trecut o lună și a trebuit să revenim la Cluj ca să o aud.

Jocul de-a „Vrei să fi soția mea?”s-a jucat și acasă și în deplasare pentru noi. A pornit cu anticiparea din 17 martie 2010, la Bistrița, de ziua mea, când mi-am ținut răsuflarea ca să pot spune un frumos Da și s-a încheiat în 17 aprilie 2010, la Cluj, când am respirat in cele din urmă după întrebarea lui.

Cred că merit un premiu pentru recordul ăsta de ținere a respirației, dar și el merită unul pentru pregătire a decorului. Am trecut de la un restaurant potrivit pentru o întrebare, dar care a servit doar de îmbărbătare pentru el – ca o notă, bărbații au mai multe emoții decât femeile în momentele legate de întrebări și dansul mirilor -, și am ajuns pe cel mai înalt loc din Cluj, Cetățuia, unde inelul s-a așezat curajos pe deget. A rămas pe deget așteptând companie și după logodna din 3 iulie 2010.

În 2011 nu mai e nevoie de curaj ca să spunem iar Da. Și de data asta merităm, amândoi premii, pentru că o nuntă se pregătește greu, iar dacă în ziua mare, deși obosit, ești tot lângă celălalt, nu mai te aștepți la surprize sau la îmbărbătări. Doar la felicitări și la o lună dulce de miere.

O declarație „doi în unu”

Peștișor am facut-o, soție o fac… ultimul meu Sfat de la un bărbat pățit pentru restul bărbaților trebuia să fie: Numa’ nevasta să nu îți fie șef. Dar renunț la el, pentru că nu poți câștiga în fața unei femei. Chiar dacă în acte sunteți egali, o femeie îți este șef și dacă nu ea semnează statele de plată.

Ea te suportă, ea zice Da când vrei să te duci la pescuit, ea se arde la mâini când îți face de mâncare și tot ea te roagă frumos să ieși la o plimbarică. Degeaba, noi bărbații nu suntem făcuți să spunem nu unei femei. Eu în mod sigur nu.

Recunosc, dau cu subsemnatul și parafez declarația că ea e șefa mea. Mă conduce spre un loc bun, îmi spune Da atunci când contează și îmi e și cea mai bună prietenă. Așa că nu aș alege pe nimeni altcineva. Iar eu sunt pentru ea, așa cum spune uneori, de parcă nu ar fi mare lucru, exact ce a căutat de când a înțeles ce merită cu adevărat în viață. Și asta nu e puțin lucru.

La urmă, am spus Da la tot

Chiar dacă îl vreau mereu cu mine, îi spun Da când vrea să plece la pescuit.

Ei i-am zis Da când m-a vrut aproape și am urmat-o la Bistrița.

Îi spun Da, de fiecare dată când vrea să meargă la un meci de fotbal cu baieții.

Sesiunile lungi de shopping nu am cum să i le refuz… ci îi spun mereu DAAAA.

DA, NE IUBIM ȘI SUNTEM FERICIÅ¢I ÎMPREUNĂ !!!

Poate in aceste momente Loredana si Bobo sunt in drum spre Barcelona, de unde, dupa doua zile de vis, se vor imbarca pe un vas de croaziera care-i va purta 10 zile in largul si porturile insoritei si miraculoasei Mediterane.

bistritaonline.ro va doreste o viata de vis!

foto: facebook

v. m. bratfalean