22/09/2017

Vezi fetele de la Miss Bistrița. Cine crezi că va câștiga?

La concursul Miss Bistrița din acest an vor participa nouă fete. De această dată concursul nu a stârnit prea mare interes și practic nu a mai fost nevoie de o preselecție în acest sens iar fetele au fost calificate din start. Organizatorii consideră că prezența a fost slabă deoarece examenul de BAC abia s-a terminat, dar și datorită celelalte concursuri de Miss din ultima perioadă, respectiv cel organizat de Radio Someș și cel al Loredanei Sălanță (ambele au avut loc în ultimele două săptămâni).

Concurentele se vor lupta pentru un colier de aur de 18 K placat cu diamante naturale, în valoare de 1.000 de euro. Pentru celelalte locuri se vor oferi premii în abonamente de fitness, de înfrumusețare, dar și bijuterii de argint oferite de sponsori. Din juriu vor face parte reprezentanți ai presei locale, ai Primăriei Bistrița, designeri și creatori de modă.

Pe scena de pe Pietonal, fetele vor defila în ținute casual, rochii de seară și în costum de baie. Nici de această dată, aspirantele titlului de Miss nu vor susține teste de cultură generală, pentru a nu fi luate la mișto de publicul prezent la Zilele Bistriței, susțin organizatorii.

Pentru Miss Bistrița participă: Monica Ioana Conea (18 ani), Mirela Conea (22 ani), Ancuța Florina Rusu (17 ani), Cristina Terea (16 ani), Alexandra Cioban (17 ani),  Ruxandra Isabella Echim (20 ani), Alexandra Loredana Saltan (19 ani), Roberta Opre (15 ani), Alina Maria Forogău (17 ani).

Finala concursului Miss Bistrița va avea loc duminică, 15 iulie pe scena de pe Pietonal.

Cosmin Botezat

FOTO: Miss Bistriţa: Numai 10 au fost norocoase!

În această după-amiază, Centrul Cultural Municipal George Coşbuc din Bistriţa a găzduit preselecţia pentru concursul Miss Bistriţa.

Deşi în această dimineaţă erau doar 16 tinere înscrise în competiţie, pe ultima sută de metri, alte şapte s-au înscris. Astfel, în final, la preselecţie au fost înscrise 23 de concurente. Una dintre acestea nu s-a mai prezentat aşa că au rămas doar 22.

După ce au urcat pe scenă, fiecare dintre tinere, care aveau vârsta cuprinsă între 14 şi 23 de ani au defilat şi s-au prezentat în faţa juriului format din Mihai Berbunschi şi designerul Tina Olari. Aceştia au deloberat şi, în urma notelor acordate fiecărei participante au ales şi cele 10 semifinaliste pentru concursul Miss Bistriţa.

Cele 10 tinere care vor urca pe scenă în cea de-a treia zi a evenimentului “Zilele Bistriţei” sunt:

1.Andreea Andrecuţ

2. Nicole Coman

3. Andrada Dohotar

4. Andrada Buta

5. Darisia Creţa

6. Iulia Moroşan

7. Alexandra Cordoş

8. Roberta Meinhardt

9. Laura Naşca

10. Roberta Nechita

Tinerele vor defila în faţa publicului, duminică, 17 iulie, pe scena special amenajată de pe pietonalul Livu Rebreanu.

Mai multe fotografii găsiţi aici.

16 tinere râvnesc la titlul de Miss Bistriţa

Bătălie mare în această seară pe scena Centrului Cultural Municipal George Coşbuc din Bistriţa. Astăzi va avea loc preselecţia pentru concursul Miss Bistriţa care se va desfăşura în cea de-a treia zi în care se va sărbători evenimentul “Zilele Bistriţei”.

Deşi săptămâna trecută erau înscrise doar 8 tinere în competiţie, astăzi, numărul acestora s-a dublat, ajungând la 16.

Însă, doar 10 dintre ele vor avea şi ocazia să urce pe scenă de Zilele Bistriţei, întrucât, în urma preselecţiei doar 10 vor fi alese.

Concursul propriu-zis va avea loc duminică, 17 iulie, de la ora 18:00, pe scena special amenajată de pe pietonalul Liviu Rebreanu.

Juriul, care va fi alcătuit din mai multe persoane din presa locală, administraţia locală, sponsori, designeri, stilişti sau make-up artişti, va avea cea mai gra misiune şi anume aceea de a stabili care dintre participante va pleca acasă cu titlul “Miss Bistriţa”. Notele acordate de juriu (între 5 şi 10) vor fi centralizate de un secretariat format din două persoane, urmând ca acesta să facă mediile şi ierarhizarea lor.

Concurentele care se vor clasa pe primele trei locuri vor câştiga premii substanţiale în bani.

Opt bistriţence s-au înscris deja în competiţia pentru titlul de Miss Bistriţa

În primele trei zile de când s-a dat startul pentru înscrierea la concursul Miss Bistriţa, la Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” s-au prezentat deja opt domnişoare, cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, pregătite pentru a se lupta pentru titlul de Miss Bistriţa.

Perioada de înscriere în concurs a debutat pe data de 4 iulie şi se va încheia pe data de 10 iulie, aşa că, până la această dată, fetele care încă nu s-au înscris mai au posibilitatea să o facă.

După înscrieri va avea loc o preselecţie, în urma căreia vor fi selectat 10 tinere care vor defila în faţa bistriţenilor în seara zilei de 17 iulie.

Juriul, care va fi alcătuit din mai multe persoane din presa locală, administraţia locală, sponsori, designeri, stilişti sau make-up artişti, va avea cea mai gra misiune şi anume aceea de a stabili care dintre participante va pleca acasă cu titlul “Miss Bistriţa”. Notele acordate de juriu (între 5 şi 10) vor fi centralizate de un secretariat format din două persoane, urmând ca acesta să facă mediile şi ierarhizarea lor.

Concurentele care se vor clasa pe primele trei locuri vor câştiga premii substanţiale în bani.

De astăzi, frumoasele Bistriţei se pot înscrie în competiţia pentru titlul de Miss Bistriţa

Mai sunt aproximativ două săptămâni până când la Bistriţa va debuta o nouă ediţie a zilelor oraşului, prilej cu care, pe lângă concerte şi alte suprize pregătite de organizatori va avea loc şi mult aşteptatul concurs Miss Bistriţa.

Fetele interesate să intre în competiţia pentru titlul de Miss Bistriţa pot să se înscrie în concurs încă de astăzi. Organizatorii, Primăria Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal George Coşbuc au dat startul înscrierilor.

Tinerele au posibilitatea să se înscrie până pe data de 10 iulie, după care va avea loc o preselcţie, în urma căreia vor fi alese 10 participante. Înscrierile se fac la Centrul Cultural Municipal George Coşbuc, între orele 09.00-13.00 şi 17.00-20.00.

Preselecţia finală va avea loc pe data de 11 iulie, iar fetele care vor rămâne în concurs vor urca pe scenă în ultima zi a ediţiei din acest an a Zilelor Bistriţei, mai precis pe 17 iulie.