23/09/2017

FOTO: EI sunt pitbulii! Vezi sportivii din Bistrița care luptă pe reguli K – 1!

Luptătorii de kickbox din Bistrita au făcut super-show la gala desfășurată la Năsăud. Sportivii s-au mișcat bine și au arătat că au stil în ring și spirit de luptător. Participanții la gala K-1 din Năsăud și totodată cei care fac cinste orasului în competițiile din țară au avut meciuri spectaculoase.

Florin Chiș (70 kg) și-a executat adversarul cu low-kickuri teribile. I-a învinețit coapsa și sportivul a abandonat în prima repriză. Un meci rapid în care Florin a încercat serii de brațe și câteva lovituri la cap, de spectacol. Chiș  a revenit la planul inițial și a mers la sigur, finalizând lejer acest adversar prin „topoare” la nivelul coapsei.
Răzvan Nechiti (85 kg) – a dat de un sportiv din Năsăud, foarte agresiv care a mers la intimidare. Răzvan a preferat să se apere în primele asalturi, iar apoi a trecut la măcel. Nicolae Corcordea, adversarul său s-a accidentat și Răzvan nu a mai putut să-l execute ca la carte. Totuși, Răzvan a arătat o defensivă bună și o deplasare excelentă. Marele său regret este acela că nu și-a făcut K.O oponentul deși a pregătit mai multe lovituri decisive.
Andrei Vilt (65 kg) – sportiv care a fost la primul meci pe reguli K-1. „Vili” a avut lovituri excelente de picior, studiate împreună cu antrenorul său de taekwondo, Marius Muthi. De asemenea, serii de brațe foarte rapide și curaj în ring. A câștigat fără probleme prin lovituri repetate de tibie la ficat.
Paul Petrican (70 kg) a luptat cu Radu “the Dog” Burcușel și a făcut un meci-spectacol. Fost practicant de judo, Paul a avut primul meci pe reguli K-1 și a reușit să-i țină piept adversarului său, dar the Dog a mușcat mai bine și a câștigat această partidă. Un meci dur, cu serii brutale de brațe de ambele părți, care s-a terminat la puncte, în aplauzele spectatorilor.
Dragos Dobroiu (70 kg) – sportiv înalt, cu o alonjă impresionantă și tehnici excelente de genunchi. A reușit câteva execuții spectaculoase și a încercat să ducă meciul în distanță. Putea încheia partida în urma unui high-kick care i-a intrat din plin, dar nu a reușit să finalizeze și a pierdut la puncte în fața unui adversar  mult mai experimentat care a muncit din greu pentru victorie.
Flaviu Iugan (65 kg) – aflat la primul meci din carieră a avut un adversar foarte rapid, cu minim 10 meciuri la activ. Flaviu a presat în prima repriză și l-a pus în dificultate pe adversarul său, dar nu și-a gestionat “benzina” și a abandonat în partea a doua. Oricum, o prestație excelentă la primul său meci pe reguli K-1!
Călin Mărincuș – un pitbull de 90 de kg, fost practicant de kyokushin, care s-a stabilit în Cluj. A luptat pe reguli k-1 în fața propriilor suporteri. Lovituri devastatoare de tibie și torpile de braț cu care și-a rănit adversarul din primele asalturi. A câștigat lejer, prin abandonul oponentului.
Cristi Ciurar zis „Lipici” a avut un meci de box în care și-a dominat adversarul prin serii excelente de lovituri cap-corp. „Lipici” a arătat că știe box și a făcut spectacol în fața publicului. A dat impresia că-și poate face K.O oponentul, dar a preferat un meci tehnic, în distanță, alternând cu ruperi de ritm.
Ovidiu Bojor (65 kg) – luptător înalt, cu combinații frumoase de braț-picior și lovituri precise de genunchi. În gala de la Năsăud, Bojor a dat de un adversar ciolănos, cu lowkick-uri teribile. A ținut distanța și a mers pe serii de brațe pentru a intra aproape și a scăpa de loviturile la picior. Câteva lockicuri au intrat la fix și Bojor a abandonat fără a-și pune în valoare armele sale.
Kickboxerii bistrițeni au avut meciuri excelente, foarte tehnice,  pe care spectatorii le-au aplaudat frenetic. A fost un show total, iar sportivii antrenați de Cosmin Botezat au arătat că au inimă de luptători și fac spectacol în acest sport bărbătesc…