Categories
Agenda D'ale mele Info-box News Politică Stirea Zilei

VIDEO/FOTO: RAMONA Marian a fost aleasa presedintele femeilor PDL din Spermezeu. Frumoasa blonda este iubita sefului de post din comuna

Politica se multa la tara. Organizarea este foarte importanta, iar reorganizarea in opozitie este si mai importanta.

Partidul Democrat Liberal a mizat si mizeaza in continuare pe femei, asa ca a inceput sa cladeasca structuri ale femeilor in teritoriu… adica in judet.

Startul s-a dat vineri seara, la Spermezeu, unde democrat – liberalii au construit prima organizatie de femei din judet.

Presedinte a fost aleasa domnisoara Ramona Marian, de meserie factor postal, care promite multe pentru politica locala si cred ca nu va trece mult si o sa o vedem  foarte activa si in cea judeteana.

v. m. bratfalean

Categories
Bistrita Politică

Administrația Fondului pentru Mediu ar putea fi condusă de un bistrițean

Un inginer din Bistrița, care și-a finalizat studiile în Statele Unite ale Americii și care a lucrat în SUA mai multă vreme, a fost propus pentru a ocupa fotoliul de director al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), care funcționează în cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor.

Fostul președinte al AFM, Radu Popa, a fost revocat din funcție chiar de către premierul Victor Ponta la doar patru luni de la numirea sa în acest post. Acesta a condus Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București începând cu aprilie 2009. În decizia de revocare se arată că măsura a fost luată la propunerea ministrului Mediului, formulată la 25 septembrie.

În ceea ce îl privește pe bistrițeanul propus să preia acest post, el este Sorin Paul Miclea care are aproape 40 de ani. Face parte din organizația județeană a Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud și este specializat pe proiecte europene de mediu.

Categories
Agenda Bistrita News

DORU HODOȘ NU MAI VREA LA CONDUCEREA CNS CARTEL ALFA!

Președintele Confederației Naționale Sindicale ”Cartel Alfa” ! filiala Bistrița-Năsăud, și anume, Doru Hodoș, a anunțat că mandatul său expiră  mâine și că nu va mai candida la viitoarele alegeri pentru această funcție, care vor avea loc la finalul acestei luni.

„Mâine expiră mandatul meu de președintele la filiala bistrițeană și am decis să nu mai particip la viitoarele alegeri, motivele pot fi de mai multe feluri … 20 de ani probabil, sunt destui … în acest moment mișcarea sindicală și societatea românească se află în impas … nu mai am capacitatea să mobilizez societatea … să spun că noi suntem o forță.”a declarat președintele CNS Cartel Alfa BN, Doru Hodoș.

Doru Hodoș a mai precizat faptul că va renunța la toate funcțiile de conducere pe care le are. Însă va activa  în continuare ca și consilier juridic la o firmă bistrițeană. Doru Hodoș a mai adăugat că nu s-au făcut presiuni asupra lui pentru a nu mai candidat la funcția de președinte al filialei județene a Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa.

„Nu nici vorbă de presiuni, pur și simplu o să încerc să-mi desfășor activitatea în domeniul meu professional. Mă retrag din toate funcțiile pe care le dețin. Am deținut și funcția de președinte a sindicalui Iproeb. Nu mi—am mai depus candidaturi, astfel că nu voi mai deține funcții de conducere și organizare a sindicatului.” a completat cel care de mâine nu va mai fi președintele CNS Cartel Alfa BN.

 

Categories
Bistrita Politică

Suspendarea președintelui Traian Băsescu e constituțională. Antonescu este președinte interimar

Președintele Senatului, Crin Antonescu, este președinte interimar al României, a decis Curtea Constituțională , constatând că procedura de suspendare a lui Traian Băsescu din funcția de șef al statului a fost respectată, transmite Mediafax.

Curtea a examinat cererea privind constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României.

“În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a hotărât: 1. Constată că procedura privind suspendarea din funcția de Președinte al României a domnului Traian Băsescu a fost respectată; 2. Constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României; 3. Constată că, în conformitate cu dispozițiile art.98 alin.(1) din Constituție, interimatul funcției de Președinte al României se asigură de președintele Senatului, domnul George-Crin-Laurențiu Antonescu”, se arată într-un comunicat al Curții.

Curtea precizează că argumentația reținută în motivarea soluției pronunțate va fi prezentată în cuprinsul hotărârii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

“Hotărârea este definitivă și general obligatorie și se comunică Parlamentului și Guvernului”, precizează Curtea.

Curtea Constituțională a mai constatat că cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și președintele României, pe de altă parte, formulată de Președintele României, este inadmisibilă.

Sursa foto: www.realitatea.net

Categories
Agenda Bistrita News

Noul șef al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud nu are bani în bănci

Jurnaliștii de la Econtext au dat publicității o analiză privind situația financiară a noilor șefi ai consiliilor județene de la nivelul întregii țări. Analiza este axată pe sumele totale pe care președinții le-au depozitat în bănci.

Dacă există cazuri în care unii președinți au în conturi sute de mii de euro, există și cazuri în care alții nu au niciun ban în conturi.

Este și situația președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care, conform Econtext nu deține bani în conturi. El figurează pe ultima poziție într-un clasament național din acest punct de vedere. La fel ca Radu Moldovan, fără conturi în bănci sunt și președinții consiliilor județene din Olt, Argeș, Gorj, Galați, Covasna, Călărați, Hunedoara, Bihor, Maramureș sau Timiș.

În schimb, primele poziții sunt ocupate de președintele CJ Brașov, Aristotel Căncescu, care are peste 3,8 milioane de euro în conturi și de președintele CJ Contanța, NMicușor Constantinescu, care are aproximativ 750.000 de euro.

Întreaga analiză marca Econtext poate fi accesată aici.

Categories
Bistrita Politică

FOTO: Radu Moldovan a primit certificatul care atestă că a câștigat alegerile locale

Co-președintele Uniunii Social Liberale Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a intrat astăzi în posesia certificatului care atestă faptul că a câștigat alegerile locale din data de 10 iunie. Astfel, acesta a primit cele mai multe voturi din partea electoratului, fiind ales președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Președintele Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud, Raghina Berari, a fost cea care a înmânat certificatele nu doar noului președinte al CJ BN ci și noilor consilieri județeni.

Evenimentul s-a desfășurat în sala de ședințe a Palatului Administrativ, prezent în sală fiind și noul prefect al județului, Nastasia Ani Bob.

Actualul Consiliu Județean Bistrița-Năsăud va fi investit în funcție în mod oficial cel mai probabil joi,  21 iunie.

Radu Moldovan a declarat că “prezența mea aici în calitate de președinte al CJ BN este o onoare și în același timp o mare responsabilitate pentru mine. Îmi doresc tare mult ca regulile să fie respectate de acum încolo și există toată deschiderea și disponibilitatea mea pentru a uza de tot ceea ce ni se pune la dispoziție pentru a dezvolta județul nostru, care este unul foarte sărac. Indiferent de partidul din care facem parte vreau să colaborăm în acest mandat”.

Radu Moldovan a câștigat alegerile cu 45 la sută dintre voturi, iar USL BN are majoritate în CJ BN. Șeful CJ BN are drept de vot la fel ca și orice alt consilier județean, astfel că USL deține 16 voturi din 31, având majoritate în acest for. Lista de consilieri județeni a USL a fost votată de 44,33% dintre electori.

Categories
Agenda Bistrita News

Președintele Tribunalului Bistrița-Năsăud, Nicolae Marian, nu are datorii la bănci

Jurnaliștii de la Econtext au dat publicității un material în care prezintă situația datoriilor celor mai importanți judecători din țară.

Dacă există judecători care au datorii de sute de mii de euro, nu același lucru se poate spune și despre președintele Tribunalului Bistrița-Năsăud, judecătorul Nicolae Marian.

Conform analizei Econtext, acesta nu are datorii la bănci. Judecătorul care are cele mai mari datorii, care depășesc 400.000 de euro este Mona Lisa Neagoe, de la București.

Recent, tot cei de la Econtext au realizat și un clasament al judecătorilor din punct de vedere al salariilor încasate. La acest capitol, Nicolae Marian se situa pe locul 9, cu un salariu lunar de 10.969 lei.

Totodată, conform declarației sale de avere judecătorul bistrițean deține două autoturisme: un Volkswagen Passat și un Opel Vectra.

Întregul material realizat de Econtext poate fi accesat aici.

Categories
Alegeri Bistrita

UDMR BN are un nou președinte la municipiu

Ieri, la sediul organizației județene a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România Bistrița-Năsăud a avut loc Adunarea Generală. În cadrul evenimentului s-a ales noul președinte  al organizației municipale. Singurul care și-a anunțat intenția de a candida pentru această funcție a fost profesorul Antal Attila.

Adunarea Generală l-a ales cu unanimitate de voturi pe Antal Attila ca președinte al organizației  municipale a UDMR pentru următorii doi ani.

Președintele nou ales, în discursul său a declarat că este conștient de faptul că urmează o perioadă dificilă, dar cu multă perseverență se pot atinge obiectivele stabilite. Printre sarcinile cele mai urgente și importante se numără  numirea în funcție a biroului executiv și sectorizarea orașului, astfel încât să fie contactate cât mai multe persoane.

La fel de importante sunt de asemenea evenimentele culturale și activitățile de tineret, sport sau de agrement unde vor fi invitați toți bistrițenii maghiari și nu numai.

Categories
Bistrita News Opinii

MARIN NEACȘU: Avem un președinte paranoic ?

Ipoteza aceasta a mai fost vehiculată prin media, de oameni mai mult sau mai puțin pregătiți în domeniu. Paranoia a devenit o boală atât de cunoscută încât nici nu mai avem nevoie de specialiști, fiecare își poate da cu părerea vizavi de ea sau de ce consideră ei că înseamnă să fii paranoic.

Ca și în cazul discuțiilor vizavi de starea de urgență, mulți vorbesc fără să citească, fără să cunoască ce spun „astrele” sau mai bine zis cărțile sau legile despre un subiect sau altul, doar de dragul de a se ști ascultați. Hai să discutăm cu definițiile pe masă:

1.Wikipedia spune: „Paranoia este un proces de gândire puternic afectat de anxietate sau frică, de multe ori până la iraționalitate și delir. Gândirea paranoică este caracterizată de obicei de neîncredere sau suspiciune față de ceilalți. În greacă, παράνοια (paranoia) înseamnă nebunie (para=în afara; nous=minte). Istoric, această caracterizare a fost folosită pentru a descrie orice formă de delir.”

2.  În Dicționarul medical  paranoia este explicată ca o „psihoză caracterizată printr-un delir sistematic, fără diminuarea capacităților intelectuale. Paranoia apare de cele mai multe ori la subiecții predispuși: supraestimarea de sine (orgoliu, megalomanie), rigiditate psihică (neîncredere, dogmatism), erori de judecată cauzate de premise subiective, deși raționamentul este logic. Delirul de paranoia se dezvoltă în mod coerent, uneori plauzibil, urmând o serie de interpretări si de polarizări afective: idealism pasionat, gelozie, revendicare privind un prejudiciu minor sau imaginar, erotomanie etc. Acest delir sfârșește prin a se constitui într-un sistem permanent și de neclintit, funcționarea gândirii, voinței și acțiunii rămânând clară și ordonată.”

3. În tratatele de psihologie scrie : „Paranoia se definește ca delir cronic, bine structurat și organizat, în care bolnavul manifestă un orgoliu excesiv determinat de hipervalorizare, de exces de autoapreciere.

De asemenea, se caracterizează prin componenta cu care, în general, este identificată paranoia în limbajul comun: neîncredere în ceilalți, suspiciune. Paranoicul are tendința de a persevera în propriile judecăți și convingeri, fără nici o intenție de a verifica valabilitatea lor.

Ceea ce elimină paranoicul ! dintr-o nevoie maladivă de certitudine cu orice preț ! sunt nuanțele, ambiguitățile, evoluția în timp a sentimentelor, ideilor și  intereselor celorlalți. Pentru el, lucrurile sunt ori albe, ori negre ! mai precis, negre! ! și așa rămân.

Paranoia este o psihoză care se manifestă predominant pe tărâm cognitiv. Paranoicul, victima unei mreje de închipuiri, nu este lipsit de logică. El conexează fapte întâmplătoare, fără legătură între ele și creează din ele un sistem de argumentație logice care îl conduc spre convingerile sale morbide. Așa se face că el va vedea mereu altceva în spatele aparenței, va interpreta în maniera sa vorbele celorlalți, va căuta ! și va găsi! ! în toate împrejurările trădarea, subminarea autorității sale, prejudicierea intenționată, lipsa de considerație din partea celorlalți.„

Aceste fiind spuse, am să revin la subiectul articolului, luând în calcul trei din ultimele reacții și acte ale celui care se află în acest moment în fruntea statului, despre care unele persoane din media sau politice au făcut afirmații defăimătoare nejustificate:

1.Demiterea doctorului Arafat. Toată lumea știe acum de ce a fost demis. Pentru că a avut îndrăzneala să se opună unei legi pe care el o considera proastă. Ei și ? Parcă parlamentarii din opoziție nu s-au opus de atâtea ori unor legi care oricum ar fi fost și au și fost votate de parlament sau adoptate prin răspundere guvernamentală? I-a demis cineva, a făcut președintele scandal ? Nu. Atunci care a fost problema cu Arafat? Păi Arafat făcea parte din cei ce TREBUIAU SĂ EXECUTE ORDINELE COMANDANTULUI ȘI ORICE  ACT DE NESUPUNERE ÎNSEMNA TRĂDARE. Iar trădarea se pedepsește în regatul Băsescu. În plus, între cei doi avusese loc o convorbire telefonică, așa cum au declarat ambii și cum Arafat îndrăznise să își mențină punctul de vedere și să îl înfrunte, chestiunea devenise deja una personală pe care personalitatea domnului Băsescu nu o putea admite. Nu avea de unde să știe domnul Băsescu că acest gest va face din Arafat un element mult mai periculos și că o simplă ghicitoare se va transforma în amenințare la adresa propriului scaun, adică exact ceea ce încercase să evite. Așa e viața. Că Arafat a avut dreptate sau nu, încă nu e dovedit, nici președintele nu a spus-o, nici cei din minister, dar faptul că speriat de amploarea manifestațiilor, domnul Băsescu a cedat și a ordonat, fără a mai spune ghicitori, readucerea domnului doctor mă convinge de faptul că nu adevărul, ci teama l-au determinat să o facă. Teama de ce ?

2. Domnul Ponta după ce s-a plimbat cu președintele până la Predeal, în coloana oficială, vine pe post și cere nici mai mult nici mai puțin decât instaurarea stării de urgență. Un alt act de trădare. Păi starea de urgență în mintea unora înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât militarizarea conducerii țării. Că e așa sau nu, poate oricine să vadă, citind ce scrie legea :

„Ordonanța nr. 1 /1999 ORDONANÅ¢Ă DE URGENÅ¢Ă privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență

Art. 7. − (1) La instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale și locale, legate de aplicarea dispozițiilor art. 20 din prezența ordonanță de urgență, trec în competența autorităților civile și militare prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență.

Art. 8. − În exercitarea atribuțiilor ce le revin pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, autoritățile militare emit ordonanțe militare care au putere de lege, cu respectarea dispozițiilor art. 4 din prezenta ordonanță de urgență.

Art. 4. − Pe durata stării de asediu și a stării de urgență, proporțional cu gravitatea situației ce a determinat instituirea acestora și numai dacă este necesar, poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale înscrise în Constituție, cu acordul ministrului justiției.”

Articolul 7(1) este foarte clar când specifică faptul că UNELE ATRIBUÅ¢II TREC ÎN COMPETENÅ¢A  autorităților civile și militare , PREVĂZUTE ÎN DECRETUL DE CONSTITUIRE….

Deci nu este obligatoriu ca toate atribuțiunile să treacă în competența armatei, iar domeniile în care se face acest transfer vor fi cele prevăzute în decretul semnat de președinte. Și atunci care este pericolul ? De ce îi e frică domnului președinte?

Articolul 4, cel cu care domnul președinte și alți susținători ai domniei sale sperie lumea vizavi de restrângerea unor drepturi cetățenești, spune foarte clar că : – ,, proporțional cu gravitatea situației ce a determinat instituirea acestora și numai dacă este necesar, poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale înscrise în Constituție, cu acordul ministrului justiției.”

Și atunci de ce sunt speriați oamenii, dacă legea spune că NUMAI DACĂ ESTE NECESAR ȘI PROPORÅ¢IONAL CU GRAVITATEA SITUAÅ¢IEI ?

De ce este  din nou speriat domnul președinte ? Domnia sa declară: – ” Nu declar stare de urgență în Buzău, poate fi o capcană. ! ori a fost vorba de o capcană în care să fie atras președintele, ori a fost vorba de necunoașterea legii „ Să îmi fie cu iertare, acest argument nu mă convinge de faptul că nu este cazul instituirii stării de urgență, dar corelat cu cele ce spun medicii și psihiatrii mă convinge că avem în față un caz care trebuie luat în seamă.

3.Al treilea caz în ultimul timp este destituirea (altă ghicitoare?) directorului Transelectrica, Horia Hăhăianu. Acesta afirmase că din cauza deficitului de energie electrică din Sistemul Energetic Național, în anumite ore nu există destule resurse pentru acoperirea necesarului de consum și de export. Imediat este destituit,  tot după o discuție cu domnul Băsescu.  Domnilor, de aici se trage o concluzie clară: Nu răspundeți când vă sună președintele, că după aia sunteți destituiți. Eu deja mi-am setat telefonul să respingă  apelul tovarășului. Nu contează faptul că la fel ca în cazul Arafat, domnul Hăhăianu ( Doamne ce coincidență stranie, domnul Hăhăianu să fie demis de Hăhăitul! ) a avut dreptate, fapt confirmat de Hotărârea de Guvern abia semnată de proaspătul prim ministru, prin care se acordă Transelectrica dreptul de a întrerupe exportul de energie  în caz de forță majoră, ca și limitarea distribuției către unii consumatori, adică exact ce ceruse ultimul demis,  contează faptul că Hăhăianu s-a opus Hăhăitului punând în discuție opiniile cotrocenești. Nu mai avem de-a face în aceste trei cazuri cu decizii luate în spiritul legii, nici al logicii nici în interesul cetățeanului, mai ales că cei din arcul guvernamental consideră !prin cuvântul celor pe care îi trimit să vorbească pe post ! că din cei 74 de oameni decedați în ultima lună din cauza condițiilor meteo, doar unul a murit din cauza gerului, ceilalți au fost beți. Nu mai comentez disprețul, indiferența și nesimțirea cu care ne privesc cei din fruntea țării, eu mă gândesc dacă nu cumva e momentul să reflectăm mai serios la întrebarea pusă în titlul articolului, pentru că dacă încercăm să legăm faptele de definiții, chiar fără a fi specialiști nu putem să nu ne speriem.

MARIN NEACȘU

(Biroul de presă al PRM Bistrița – Năsăud)

Categories
Bistrita Politică

Ovidiu Crețu protestează în numele bistrițenilor, pentru că Primăria Bistrița nu a primit niciun leu

La ședința extraordinară de ieri a Consiliului Local Bistrița-Năsăud, în cadrul căreia s-a votat un proiect de hotărâre privind repartizarea unor fonduri către primăriile din județ, Primăria Bistrița a fost săltată. Pe lista privind alocările, în dreptul acesteia figurau zero lei.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Liviu Rusu, a explicat motivele care au dus la luarea acestei decizii în momentul în care s-a făcut repartizarea banilor.

“Anul trecut, CJ BN a efectuat mai multe lucrări de reabilitare la drumuri. În proiectele noastre au fost prinse și drumul de la Sigmir și cel de pe Dealul Budacului, zona Lempeș. E un aport substanțial, Bistrița e un oraș curat acum, nu mai are praf. În plus, Primăria Bistrița este un oraș cu un buget mare” a spus Rusu.

Vis-a-vis de declarațiile făcute de Liviu Rusu, primarul Ovidiu Crețu a declarat că “într-adevăr Bistrița este un oraș cu un buget mare pentru că există firme li contribuabili care plătest taxe și impozite. Dar este strigător la cer cum consideră Consiliul Județean Bistrița-Năsăud să împartă acești bani. Dina cest motiv eu am decis să protestez”.

Ovidiu Crețu se află la această oră în mijlocul celor circa 500 de protestatari adunați în piața Petru Rareș din municipiu, protestatari veniți din majoritatea comunele care au primari din partea USL BN.

Deși la repartizarea de ieri Primăria Bistrița nu a primit niciun leu, în total, de la Finanțele Publice, instituția a primit suma de 47,5 de milioane de lei.