25/09/2017

A renunţat la orice beneficiu, pentru a avea grijă de cei care i-au dat viaţă! Aflaţi despre ce interpretă din judeţ este vorba!

onita1Oniţa Ciuta din Rebrişoara şi-a făcut un nume în ceea ce priveşte muzica de petrecere, fiind sufletul multor nunţi şi petreceri din judeţ şi nu numai, pe unde a fost invitată.

A fost printre singurii artişti care au obţinut un atestat de profesionist în anul 1982, la Bucureşti şi de asemenea se poate mândri cu o sumedenie de premii, in special I şi II, obţinute la diverse festivaluri şi concursuri din ţară.

Cu toate că ar fi avut posibilitatea să plece chiar din România, cu contracte care i-ar fi permis să aibă avantaje materiale consistente, a refuzat acest lucru, având în ţară, la Rebrişoara, un motiv mult mai bine întemeiat, pentru care trebuia să ramână acolo.

Oniţa Ciuta a ales să stea până la capăt lângă părinţii ei. Le-a oferit acestora o bătrâneţe liniştită şi fericită. Pe mama sa a pierdut-o acum trei ani, iar tatăl, la 92 de ani,  a trecut la cele veşnice în a treia zi de Crăciun.onita2

„Încă imi este greu să vorbesc. Mi-e dor de ei foarte tare, dar am sufletul împăcat că am fost lângă ei până la sfârşit”, ne-a declarat Oniţa.

Nu ştiu câţi copii se pot lăuda cu acest lucru, ţinând cont că pe mulţi, sărăcia şi lipsurile îi împinge să plece departe de familii, iar părinţii, neajutoraţi, rămân în voia sorţii în ţară, chinuindu-şi zilele.

Oniţa are o fată, care din păcate nu a urmat-o în ceea ce priveşte cariera muzicală.

Pentru cei care nu ştiu prea multe despre Oniţa Ciuta din Rebrişoara, trebuie să precizez că are lansate pe piaţă şase albume, dintre care patru sunt de petrecere iar celelalte reflectă traiul şi dorul oamenilor de pe valea Someşului.

Au trecut şapte ani de la lansarea ultimului album, timp pe care a ales să îl dedice celor care i-au dat viaţă, iar acum că aceştia nu mai sunt, nu vrea să renunţe. Se gândeşte la un alt album, în care să-şi cânte dorul, viaţa şi trăirile sale.

O felicităm pe Oniţa pentru tot ce a realizat, pentru decizia de a sta lângă părinţi, putând să o dâm ca şi exemplu pentru toţi românii!

 

Claudia Dunca

FIROANA: de la TV Bistrita la Premiile GOPO

Ovidiu Danci a facut pasul in lumea mondena a capitalei. In urma cu cateva zile a dat lovitura cu Firoana la Premiile Gopo.

Firoana si Pavaluc a fost un proiect, gandit de Ovidiu Danci pentru TV Bistrita, si s-a lansat cu el in toamna anului 2010. Nu a fost un proiect rasunator, sau foarte rasunator pentru ca, conjudetenii nostri au o problema cu proiectele autohtone – intr-un cuvand simt nevoia sa le omoare din fasa:) si nu le dau foarte multe sanse. Cei 17 ani de media ma fac sa afirm asta.

Conducerea de atunci a TV Bistrita nu a inteles si nu a sustinut proiectul si dupa cateva luni acesta a disparut de pe ecranul televizorului. Ovidiu nu s-a lasat omorat si a dus-o pe Firoana peste tot pe unde a putut (pe bani foarte putini, scriu asta pentru ca am fost de fata la o negociere, care era jenanta) la nunti, inclusiv la celebra nunta a lui Fuji de la Cluj, la botezuri, cumetrii si alt gen de evenimente. I-a facut Firoanei si un show de noapte la Radio Somes, unde era foarte ascultata.

Pavaluc s-a pierdut pe drum, nu comentez de ce, poate alta data voi scrie sau voi vorbi despre asta pe TV Bistrita.

A pus-o pe Firoana pe Facebook, iar mai apoi viata l-a determinat s-o “ucida” pe biata Firoana de la Rebrisoara. Apropo, avem doua vedete din Rebrisoara: Firoana si Anca Carcu… sa vedem ce destine le astepta pe ambele.

Stiu si de ce a ucis-o dar nu facem vorbire aici si acum… dar Firoana ca o taranca neaosa a rezistat vremurilor de orice fel si luni seara s-a aratat in toata splendoarea ei, la Premiile Gopo.

Sufletul meu de taranca din Salcuta a stiut ca Firoana va rezista si va fi cel mai bun rol al balerinului Ovidiu Danci. Ma bucur ca am avut dreptate. Eu o iubesc pe Firoana! A fost dragoste la prima vedere.

Foto: cancan.ro

v. m. bratfalean

Ioan Oltean sustine Rebrisoara

Ioan Oltean continuă să susţină RebrişoaraDeputatul Ioan Oltean a susţinut, în ultimii patru ani, investiţiile în comuna Rebrişoara. Unul dintre cele mai importante obiective locale este asfaltarea a doi kilometri de drum, pentru care s-au alocat 1, 2 milioane de lei din fonduri guvernamentale, prin sprijinul lui Ioan Oltean. Primarul comunei Rebrişoara, Viorel Clapău, declară: „În această legislatură, vrem să modernizăm comuna, să realizăm 6 kilometri de asfalt, 2 kilometri de asfalt peste Someş şi podul de peste Someş. De asemenea, vrem să reabilităm drumul de pe Gersa şi să reabilităm şcolile din comună. Pentru aceste investiţii, e nevoie de aproximativ 3 milioane de Euro, bani pe care am încredere că îi vom obţine, din fonduri europene şi din fonduri guvernamentale, cu ajutorul lui Ioan Oltean.”

 

Departamentrul de imagine si comunicare ARD Bistrita-Nasaud

Final de săptămână plin de evenimente culturale la Rebrişoara

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Consiliul Local şi Primăria Rebrişoara, Şcoala Generală „Iacob şi Ioachim Mureşanu” Rebrişoara și Editura „Eikon” Cluj-Napoca vă invită la manifestarea culturală „Comemorarea patronilor spirituali ai Şcolii Generale din Rebrişoara: Iacob şi Ioachim Mureşanu”, în data de 29 și 30 septembrie 2012, ediţia I ce are loc la Rebrişoara, județul Bistrița-Năsăud.

Programul manifestării:

SÂMBĂTĂ, 29  SEPTEMBRIE 2012

8.30-9.00 – Primirea oaspeţilor şi vizitarea şcolii

9.00-9.30 – Depunerea unor coroane de flori la grupul statuar „Iacob şi Ioachim Mureşanu” (realizat de Corneliu Medrea în 1940)

9.30-10.00 – Salutul transmis participanţilor de către primarul Viorel Clapău. Mesajele reprezentanţilor Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Academiei Române – Filiala Cluj, Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Muzeului „Casa Mureşenilor” Braşov, Astrei Centrale şi Şcolii Generale „Iacob şi Ioachim Mureşanu” Rebrişoara

10.00-11.30 – Lansare de carte: „Iacob şi Ioachim Mureşanu – patronii spirituali ai Şcolii din Rebrişoara, judeţul Bistriţa-Năsăud”, prof. Leon Muti, Editura „EIKON”, Cluj-Napoca, 2012. Prezintă: autorul; acad. prof. univ. dr. Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române; prof. dr. Adrian Onofreiu, Arhivele Statului Bistriţa-Năsăud; Vasile George Dâncu , directorul Editurii „EIKON”, Cluj-Napoca

11.30-14.00 Evocarea celor două personalităţi: Iacob şi Ioachim Mureşanu. 289 de ani de la prima atestare documentară a Şcolii din Rebrişoara (1723)

Comunicări ştiinţifice:

dr. Valer Rus, directorul Muzeului „Casa Mureşenilor” Braşov: „Iconografia lui Iacob Mureşanu păstrată în Arhiva Mureşenilor”;

muzeograf Marinela Barna, Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov:  „Iacob Mureşanu  – redactor şi editor al «Gazetei Transilvaniei»”;

Ovidiu Savu, muzeograf, şef Serviciu Istorie la Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov: „Itinerariul spiritual al lui Iacob Mureşanu;

prof. dr. Gheorghe Pleş: „Iacob Petru Mureşanu – compozitorul”;

jurist Pompei Raus: „Ioachim Mureşanu, juristul Districtului Năsăud”;

colonel (r.) Ioan Mureşan: „Ana Mureşenilor”, evocare;

dir. prof. Rodovica Ciuta: „Scurt istoric al unităţilor de învăţământ din comuna Rebrişoara”;

dir. adj. prof. ing. Domnica Cârcu: „Şcoala Generală «Iacob şi Ioachim Mureşanu» Rebrişoara-prezent şi viitor”;

prof. Ioan Seni, preşedintele Despărţământului Năsăud al Astrei: „Cultura rebrişoreană în peisajul spiritual naţional”;

Din amintirile foştilor directori: prof. Nicolae Istrate, prof. Macedon Doboaca, prof. Silvia Anton, prof. Macedon Ilovan;

Un prieten al rebrişorenilor: profesorul Leon Hogiu, ex-inspector şcolar general

15.00-17.00 – Vizită la Biserica veche din Grui (1721), Biserica ortodoxă Rebrişoara-Centru, Biserica penticostală „Bethel” Rebrişoara, Şcoala cu clasele I-IV „Ignat Seni”, Muzeul sătesc al „ASTREI” locale; reculegere la Monumentul Eroilor şi parastas la mormântul părinţilor lui Iacob Mureşanu

17.00-18.00 – Vizionarea filmelor „Rebrişoara” (Studiourile „Fortuna”, Cluj-Napoca), „Peştera Tăuşoarelor” (documentar de Dumitru Rotar, Muzeul Grăniceresc Năsăud) şi dansul „Romana” (material pus la dispoziţie de către Muzeul „Casa Mureşenilor”)

18.00-19.30 – Program artistic.

DUMINICĂ, 30 SEPTEMBRIE 2012

8.30-9.00 – Primirea participanţilor la Simpozionul Naţional „Personalităţi din Ardealul secolului al XIX-lea în domeniul învăţământului, jurnalisticii, teologiei, ştiinţelor juridice şi muzicii care au activat pentru conservarea, îmbogăţirea şi promovarea specificului românesc”

9.00-13.00 – Desfăşurarea simpozionului pe secţiuni şi prezentarea creaţiilor literare – partea  I

14.00-15.00 – Vizitarea expoziţiilor cu lucrările elevilor (desen, pictură)

15.00-15.30 – Prezentarea Albumului cu fotografii vechi

15.30-17.00 – Desfăşurarea simpozionului pe secţiuni şi prezentarea creaţiilor literare – partea  a II-a

17.00-18.00 – Concluzii.

FOTO: Localnicii din Rebrișoara regretă trecerea în neființă a primarului Nicolae Bodiu

O veste tristă zguduia aseară întreaga comunitate din Rebrișoara. Cel care a fost alături de oameni aproape 20 de ani, primarul Nicolae Bodiu, a trecut în neființă.

Primarul a decedat aseară, acesta luptându-se în ultimul timp cu boala, care în final l-a învins, lăsând în urmă multă durere și lacrimi.

Familia bărbatului este profund îndoliată, iar localnicii din Rebrișoara regretă nespus moartea primarului.

“A fost un om foarte îndrăgit de oamenii de aici. Ne-a ajutat foarte mult. Pe lângă faptul că a fost un primar bun, a fost și un prieten adevărat. Regretăm nespus moartea sa prematură” spune un om care locuiește în comuna Rebrișoara.

La sediul Primăriei Rebrișoara, angajații sunt în doliu, iar la intrarea în primărie a fost amplasat un steag negru, ca un ultim omagiu adus primarului, care avea doar 56 de ani.

Familia lui Nicolae Bodiu face la această oră pregătirile necesare pentru înmormântarea acestuia. Primarul va fi condus pe ultimul său drum vineri, în jurul orei 12:00.

Primarul comunei Rebrişoara, Nicolae Bodiu, a decedat

Primarul comunei Rebrişoara, Nicolae Bodiu, a pierdut aseară lupa cu viaţa. A luptat cu boala mai mulţi ani la rând, însă, în final, aceasta l-a răpus.

Nicoale Bodiu făcea parte din PSD BN şi era primar în comuna Rebrişoara de aproximativ 20 de ani, aflându-se la cel de-al 5-lea mandat.El intenţiona chiar să candideze la alegerile locale din acest an, însă nu a mai apucat.

Se pare că primarul era bolnav de ciroză şi, aseară, a decedat, la doar 56 de ani.

Înmormântarea acestuia va avea loc vineri.

Un caz similar s-a petrecut anul trecut, când primarul comunei Şieu Odorhei a decedat şi el la vârsta de 57 de ani în urma unui infarct.

Sursa foto: www.gazetadebistrita.ro

REBRISOARA: Bărbatul care a tăiat copacul care a căzut peste un copil, omorându-l, este cercetat penal

Bărbatul din comuna Rebrişoara, judeţul Bistriţa-Năsăud, care a tăiat copacul ce s-a prăbuşit peste un băiat de 14 ani şi l-a omorât este cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, un bărbat de 33 ani din Rebrişoara este cercetat penal pentru ucidere din culpă după ce poliţiştii au stabilit că el a tăiat arborele care a căzut peste adolescentul de 14 ani din satul Gersa.

Conform sursei citate, accidentul s-a petrecut miercuri, la ora 13.30, în comuna Rebrişoara, satul Gersa I, în zona pârâului Dobodiţa.

În urma anchetei poliţiştilor a reieşit că adolescentul tracta lemne împreună cu tatăl său. Băiatul a fost lovit în cap de un copac în cădere, iar în urma loviturii a murit.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud declarau că la faţa locului a mers un echipaj SMURD de la Năsăud, dar paramedicii nu au mai putut face nimic să îl salveze pe copil, care a suferit un traumatism cranio-cerebral deschis.

ISU Bistriţa-Năsăud a sesizat Poliţia, care a deschis o anchetă.

 

Ucidere din culpă în cazul morţii tânărului de 14 ani din Rebrişoara strivit de un copac

Ieri, medicii bistriţeni au fost solicitaţi să intervină pentru a acorda primul ajutor unui tânăr de 14 ani pentre care a căzut un copac. Accidentul s-a petrecut pe raza comunei Rebrişoara, în satul Gersa, în zona pârâului ,,Dobodiţa”.

Antonela Gorgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, spune că “M. D. de 14 ani din localitatea Rebrişoara,  în timp ce tracta lemne împreună cu tatăl său, a fost lovit în zona capului de un copac în cădere”.

Medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut să facă nimic pentru băiat, decât să constate decedul acestuia.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii şi criminaliştii, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că arborele a fost tăiat de M. Marin de 33 ani din aceeaşi localitate.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Sursa foto: www.radiocampus.ablog.ro

REBRIŞOARA: Pieton lovit de o maşină

În această după-amiază, un accident rutier soldat cu o victimă s-a petrecut în localitatea Rebrişoara. Un pieton a fost accidentat de un autoturism. Este vorba despre un bărbat de circa 60 de ani, care primeşte în aceste momente îngrijiri medicale.

Un echipaj SMUURD de Prim Ajutor de la Năsăud s-a deplasat la locul accidentului pentru a îi acorda primul ajutor victimei. Din primele informaţii bărbatul este conştient, starea sa fiind stabilă.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

ACTUALIZARE

În accident a fost implicat un biciclist de 69 de ani. Acesta a fost lovit de o maşină, însă, şoferul acesteia a fugit de la locul accidentului. Poliţiştii bistriţeni au efectuat cercetări şi la scurt timp l-au prins pe cel care l-a accidentat pe biciclist. Şoferul a fost depistat pe raza localităţii Feldru. Bărbatul accidentat a primit îngrijiri medicale şi starea sa este stabilă.

FOTO: arhivă

REBRIŞOARA: Persoană rănită în urma unui accident rutier

În urmă cu puţin timp, un apel sosit la numărul unic de urgenţe 112 anunţa producerea unui accident pe raza localităţii Rebrişoara.

Din primele informaţii se pare că ar vorba despre un accident minor, petrecut într-o parcare.

O persoană a suferit leziuni minore, însă, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud a plecat spre acea zonă pentru a îi acorda primul ajutor victimei. Starea persoanei rănite este stabilă şi se află în afara oricărui pericol.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

ACTUALIZARE

Accidentul s-a produs după ce un şofer neatent a vrut să iasă dintr-o parcare şi nu s-a asigurat corespunzator. Acesta a lovit o maşină care circula regulamentar şi care, în urma impactului a ajuns într-un autotren care staţiona. În urma accidentului, o pasageră din maşina care circula regulamentar a fostaccidentată, însă, a suferit doar răni minore.

FOTO: arhivă