26/09/2017

Adrian Florin Chereji – primul PRIMAR liber al Bistritei are sugestii pentru orasul drag

OPINII DE CETĂŢEAN

Având în vedere faptul că în data de 21 iunie 2013 suntem invitaţi la dezbaterea publică privind Planul urbanistic general al municipiului Bistriţa şi Regulamentul de urbanism al municipiului, îmi permit să vin cu câteva comentarii şi propuneri, în faţa opiniei publice bistriţene, prin publicarea în principalele canale de mas-media bistriţene şi pe contul meu de facebook, deoarece nu sunt sigur că voi putea participa la şedinţa din 21 iunie 2013.

În cazul în care programul îmi va permite, voi fi prezent să-mi susţin punctele de vedere şi propunerile pentru PUG şi Regulamentul de urbanism.

Recunosc că nu am aprofundat toată documentaţia aferentă PUG şi Regulamentului de urbanism ce se află în dezbaterea publică. Este un volum foarte mare de informaţie şi trebuie mult timp ca să poţi afirma că ai studiat profund această temă, care este foarte importantă pentru dezvoltarea municipiului Bistriţa în următoarele decenii şi care poate lăsa amprente pentru câteva secole de acum încolo.

Îmi permit să fac o apreciere generală asupra documentaţiei care este la dispoziţia publicului: două dosare stufoase, cu multe generalităţi, care folosesc metoda consacrată „copy-paste” ( la mare respect în România), fără a o adapta la realităţile municipiului Bistriţa.

Ştiam că râul Bistriţa ardeleană, care străbate oraşul nostru, izvorăşte din Munţii Călimani, de sub vârful Bistricioru, dar am avut un mare regret să aflu, din această lucrare plătită cu mulţi bani, că Bistricioru are altitudinea de 562 m, când  ştiu sigur că Bistricioru are altitudinea de 1990 m ( izvorul râului fiind la cca 1600 m).

Sunt foarte multe argumente în a susţine că documentaţia este foarte superficială. Vă mai dau un exemplu: la pag. 15 din Regulament, cap I.81 este următoarea prevedere:

„ Interzicerea autorizării executării construcţiilor în zonele expuse la riscuri este interzisă până în momentul diminuării, respectiv eliminării riscului respectiv din zona respectivă”

Analizaţi vă rog, nu atât gramatical, cât în minima logică urbanistică, interdicţia de mai sus.

După cum am menţionat sunt multe alte aspecte care mă îndreptăţesc să afirm că documentaţia este copy-paste (se poartă în România), sunt pasaje unde sunt menţionate municipiile Târgovişte sau Ploieşti, în loc de Bistriţa. Numai privind din această prismă, lucrarea ar trebui refuzată şi atribuită altui proiectant, care cunoaşte realităţile bistriţene.

Analiza SWAT privind dezvoltarea municipiului Bistriţa nu are nici un element specific municipiului nostru, sunt convins că a fost copiată din planurile urbanistice ale altor oraşe.

Trecând concret la câteva prevederi ale PUG 2013, fac următoarele aprecieri:

  1. INTRAVILANUL ORAŞULUI BISTRIŢA

I.1 Mi se pare  ciudat faptul că perimetre cu construcţii sunt lăsate în extravilan(poate cel mai elocvent exemplu este perimetrul situat între drumul ce duce la Sigmir şi pădurea Schulerwald, unde sunt multe case/vile care nu sunt introduse în intravilan) dar apar, pe ici pe acolo ( pe unde au case/vile persoane care au reuşit să-i convingă pe autorii PUG) mici insule de intravilan la câteva sute de metri de perimetrul construibil. Mă întreb, de ce X care are o casă la cca 200 m de drumul Bistriţa-Ghinda este propus pentru intravilan, iar tot drumul de acces până la această casă este extravilan??? Numai că-l cheamă XYZ sau că are o palincă bună pentru protocol (fără a face referire la alte posibile recompense materiale sau de altă natură).

2. Salut faptul că pădurea Schulerwald este propusă pentru a fi introdusă în intravilanul oraşului Bistriţa, ca spaţiu verde – pădure de agrement. Vin cu întrebarea: de ce nu este propunerea de a intra în intravilan, ca spaţiu verde- pădure de agrement, şi pădurea Codrişor (Schifferberg) ? Există plan urbanistic zonal pentru amenajarea pădurii Codrişor şi a malurilor râului Bistriţa ca zonă de agrement. De ce nu este luat în considerare acest PUZ? Pentru faptul că se susţine şi de cei ce propun noul PUG aberaţia cu şoseaua de centură prin Dealul Codrişor???

Am auzit comentarii că pădurea Codrişor nu poate intra în intravilan pentru că ar fi încălcate prevederi ale Codului Silvic. Oare cum,aceleaşi reguli permit introducerea pădurii Schulerwald în intravilan iar pădurea Codrişor nu poate fi intravilan al oraşului?

Susţin ferm că pădurea Codrişor(Schifferberg) este mai accesibilă ca spaţiu verde pentru bistriţeni, are tradiţie în acest sens (până în 1970 era efectiv o extindere a parcului municipal, mulţi ani serbările câmpeneşti de 1 Mai sau 23 august erau organizate în poiana lui Becheş, deasupra dealului Codrişor.

Aberaţia cu şoseaua de centură prin dealul Codrişor trebuie să fie abandonată.

Argumente:

  1. Distrugem o zonă de agrement importantă pentru Bistriţa (dealul Codrişor)
  2. Am aduce un factor poluant major (o arteră de circulaţie de mare trafic) foarte aproape de centrul oraşului (3-400 m în linie dreaptă de axa centrală a oraşului Bistriţa)

3. Nu se rezolvă problema tranzitului peelaţiade trafic foarte importantă : Bucureşti- Braşov- Tg-Mureş spre Valea Someşului şi Maramureşul istoric; tot acest flux auto va trebui să folosească actuala şosea de centură; nu ştiu cât reprezintă acest flux de trafic, dar sunt convins că este foarte important.

  1. Propuneri pentru Regulamentul de urbanism

Pentru a diminua efectele nocive ale intervenţiilor la reţelele subterane ( apa/canal/gaz/electricitate) propun următoarele prevederi în Regulamentul de urbanism:

  1. Primăria municipiului Bistriţa trebuie să notifice/înştiinţeze cu 12 luni înainte de reparaţia capitală/reabilitarea unei străzi toţi proprietarii de terenuri de pe acea stradă pentru a-şi realiza branşamentele de utilităţi până la limita proprietăţilor; după reabilitarea străzii respective fiind interzise orice lucrări de branşament la reţelele utilitare (doar cu foraj subteran sau cu refacerea integrală a stratului asfaltic pe strada respectivă)
  2. Primăria municipiului Bistriţa trebuie să notifice  proprietarii de reţele edilitare subterane cu 12 luni înainte de reparaţia capitală/reabilitarea unei străzi pentru ca aceştia să ia măsurile ce se impun pentru elimina riscul de intervenţii accidentale la aceste reţele. În cazul în care proprietarii reţelelor subterane de pe străzile reabilitate de Primăria municipiului Bistriţa vor avea intervenţii pe durata de 15 ani de la reabilitarea străzii, vor fi obligate să repare covorul asfaltic pe întreaga suprafaţă  a străzii, nu numai în zona defectului.

 

  1. Pentru a elimina o sursă importantă de praf în oraş propun introducerea, în Regulamentul de urbanism a următoarelor prevederi:
  1. Autorizaţia de construcţie va fi emisă numai după ce solicitantul dovedeşte faptul că are contract cu firmă specializată în colectarea şi transportul deşeurilor de şantier în containere adecvate;
  2. Se interzice depozitarea materialelor de construcţie (nisip,mortar, etc) pe spaţiul public sau privat direct pe sol;
Florin Chereji, cetatean al mun.Bistrita

STUDIU Mediafax Monitorizare: Care sunt cele mai mediatizate mărci auto în prima jumătate a anului?

Piaţa auto a fost prezentă în media (TV, presă scrisă şi mediu online) în prima jumătate a anului 2012 cu peste 165.000 de referiri la branduri auto româneşti şi străine, cele mai vizibile fiind Dacia, Ford, Renault, BMW şi Mercedes, potrivit unui studiu realizat de Mediafax Monitorizare.

Studiul a fost făcut în perioada 1 ianuarie – 30 Iunie 2012 din peste 44.000 de surse, din care 154 titluri de presă scrisă, 1.080 site-uri, 26.457 bloguri, 14 canale de televiziune şi 16.525 de conturi de twitter. Au fost monitorizate 32 de branduri auto: Aston Martin, Audi, Bentley, BMW, Chevrolet, Citroen, Dacia, Ferrari, Fiat, Ford, General Motors, Honda, Hyundai, Jaguar, Kia, Lamborghini, Maserati, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Porsche, Range Rover, Renault, Seat, Skoda, Subaru, Suzuki, Toyota, Volkswagen.

Distribuţia numărului de apariţii pe medii este majoritară pentru mediul online, 90% din apariţiile brandurilor auto apărând pe site-uri, bloguri şi conturi de twitter, 8% în presa scrisă şi 2% pe staţiile TV.

Deşi televiziunile au un impact semnificativ, cele mai puţine referiri – 3.462 – au fost la canalele TV monitorizate. Televiziunea cu cele mai multe menţiuni despre piaţa auto este Digi 24, deşi această televiziune de ştiri s-a lansat în data de 1 martie 2012, după începerea studiului Mediafax Monitorizare. Astfel, Digi 24 a avut 577 de menţiuni despre brandurile auro, urmată de o altă televiziune de ştiri, Realitatea TV, cu 522 şi de televiziunea generalistă ProTV cu 422 de menţiuni. Un număr de 1.922 din referiri au fost înregistrate pe canalele de ştiri, reprezentând 55% din totalul monitorizat pe TV. Cele mai mediatizate branduri în TV au fost: Dacia (634 referiri), Ford (359 referiri), Renault (272) şi Mercedes (192).

În presa scrisă, cele mai multe referiri le-au avut brandurile Ford – 986, Renault – 968 şi Dacia – 926, dintr-un total de aproximativ 12.500. În ceea ce priveşte tipul publicaţiilor, cele de specialitate au generat 47.5% din apariţiile în produsele presei scrise. Autobild se află în topul publicaţiilor scrise, cu un număr de 1467 de referiri la brandurile auto monitorizate, urmat de Auto Moto şi Sport (cu 945 referiri) şi cotidianul Ziarul Financiar (718 referiri).

Un alt indicator urmărit a fost cel al favorabilităţii faţă de brandurile monitorizate. Astfel, cumulând apariţiile din presa scrisă şi TV, primele 10 branduri care au înregistrat cele mai multe referiri înregistrează o pondere semnificativ favorabilă în totalul menţiunilor – peste 65%.

Totuşi, Dacia înregistrează cea mai mare pondere a referirilor nefavorabile – 15%. Nivelul ridicat al acestui indicator poate fi explicat de volumul mare de apariţii îm diverse contexte care atrage după sine şi un număr mai mare de critici şi de corelaţia cu brand românesc versus străin. O altă posibilă explicaţie este mediatizarea pe care a avut-o întreruperea temporară a activităţii uzinei la sfârşitul lunii iunie.

Mult mai bogat în apariţii, mediul online ocupă primul loc în topul canalelor de comunicare în care brandurile auto au fost subiect al articolelor de pe site-uri sau din mesajele tweet-uite. Site-urile înregistrează ponderea cea mai mare în totalul referirilor înregistrate, cu un număr de circa 111.000, urmate de mesajele pe twitter cu 31.000 de referinţe şi bloguri cu 8.500. Datorită volumului mare de informaţii de care dispun, agregatoarele de ştiri sunt pe primele trei locuri în topul site-urilor care au generat cele mai multe referiri la brandurile auto – ziarelive.ro – circa 9.000 apariţii, stirea.net – circa 7,300 apariţii, presaonline.com – circa 4.200 apariţii. Primul site specializat – 4tunnig.ro – apare abia pe locul 6 în acest top, cu circa 2.400 apariţii. Site-urile specializate nu depăşesc 7% din totalul volumului de apariţii ale brandurilor auto în online, cele mai bine plasate fiind 4tunning.ro, automarket.ro şi promotor.ro.

Cel mai mare număr de apariţiii într-un blog s-au înregistrat în autoevolution.com, blog optimizat pentru română, engleză şi spaniolă, fiind monitorizate peste 1.400 de referiri în primul semestru al lui 2012.

Dacia, BMW şi Ford sunt brandurile care au avut cele mai multe apariţii în zona de online cu 16.700, 15.900 şi 11.100 de apariţii, cu menţiunea că ordinea se schimbă doar în segmentul bloguri, unde top 3 este BMW, Dacia şi Ford.

Comparând ponderile apariţiilor diferitelor branduri în media clasică (presă scrisă şi TV) cu mediul on-line, constatăm că Dacia, BMW, Ferrari, Nissan şi Lamborghini au o pondere semnificativ mai mare în totalul volumului mediatizărilor din online vs media clasică, ceea ce duce la confirmarea unei afinităţi mai mari a informaţiilor din online pentru brandurile de mai sus.

De la teste cu automobile care tocmai au ieşit pe piaţă, imagini-spion ale noilor generaţii de maşini, comunicate de presă, relatări de la Saloanele Auto aşteptate de pasionaţi şi până la analize economice sau ofertele de preţ, piaţa auto a înregistrat o vizibilitate ridicată (în special în online) prin ştiri şi articole care au modificat percepţia publicului despre brandurile auto.

Mediafax Monitorizare face parte din Mediafax Group şi este primul serviciu românesc de monitorizare profesionistă a presei, lansat în 1998. În prezent, Mediafax Monitorizare furnizează rapoarte zilnice şi analize de imagine unui portofoliu de circa 350 de clienţi corporate şi instituţionali.

 

Primăria Bistriţa a comandat un studiu în vederea amenajării unor piste de biciclete

Primăria municipiului Bistriţa a lansat în urmă cu câtea zile spre consultare publică un studiu de soluţie care analizează posibilitatea amenajării unor piste pentru biciclişti în oraş şi ce modificări trebuie făcute pentru a putea realiza acest obiectiv de investiţii.

Studiul care are nu mai puţin de 120 de pagini a fost executat de o firmă din Germania, mai precis din Herzogenrath, oraş înfrăţit cu Bistriţa.

Acesta arată că pentru realizarea unor piste sigure pentru biciclişti, ar fi necesar ca municipalitatea să taie o parte dintre arborii situaţi pe străzile pe care sunt propuse a se amenaja piste.

Cel mai mare obstacol pentru realizarea de piste de biciclism sunt copacii existenţi pe stradă. Bistriţa este un oraş cu un inventar complet în ceea ce priveşte copacii de pe stradă. În competiţia pentru spaţiu s-a decis să se ia fiecare caz în parte pentru a nu fi necesar să se mute toată zona de parcare de autovehicule. Este de așteptat ca traficul curent să crească deoarece în prezent se fososește foarte des mașina, în ciuda promovării ciclismului. Ciclismul presupune prin urmare să se utilizeze spaţiul existent şi, astfel, este posibil să fie nevoie să se taie din copacii de aliniament de la stradă. Ca parte a acestui studiu nu pot fi găsite alte acţiuni, în sensul de protecţie al mediului. Se poate însă compensa prin plantarea arborilor în alte zone” se precizează în studiu.

Astfel, studiul mai arată că ar trebui tăiaţi circa 600 de copaci, care acum sunt situaţi pe străzile pe care se doreşte realizarea pistelor. Este vorba aici despre străzi precum Ştefan cel Mare (8 copaci), Bulevardul 1 Decembrie (17 copaci), Andrei Mureşanu (18 copaci), G-ral Grigore Bălan (11 copaci), Crişan (6 copaci), Libertăţii (4 copaci), Aleea Şoimilor (9 copaci), Aleea Tihuţei (6 copaci), General Eremia Grigorescu (47 de copaci), Intrarea Zorelelor (30 de copaci), Aleea Ineu (17 copaci), Cerbului (10 copaci), Petre Ispirescu (10 copaci) şi multe alte artere din oraş şi din localităţile componente.

În ceea ce priveşte costurile realizării unor astfel de piste, în studiu se precizează că în total, pe aproximativ 112 km pot fi create instalațiii pentru biciclete, la un cost de aproximativ 20 de milioane de lei.

Studiul integral poate fi consultat pe site-ul Primăriei Bistriţa, iar bistriţenii care vor să facă propuneri au această posibilitate.

Liberalii nu agreează proiectul privind pârtia de schi dorită de primar

Proiectul privind amenajarea unei pârtii de schi în complexul Wonderland propus a se realiza la Bistriţa nu este bine privit de grupul consilierilor liberali.

Viceprimarul Andrei Rusu este de părere că studiul de fezabilitate pentru acest proiect nu a fost întocmit corect, adică nu s-au ţinut cont de mai multe aspecte, printre care cele legate de temperaturile medii şi grosimea stratului de zăpadă.

În primă fază, proiectanţii nu au ţinut cont de temperaturile medii şi grosimea stratului de zăpadă. Ulterior, în data de 12 iulie, ei ne-au pus la dispoziţie o adresă a Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, deci adresa a fost depusă după ce eu am făcut sesizarea de a avea aceste informaţii. Temperatura medie în ultimii zece ani este între 1 şi 2 grade Celsius în perioada decembrie/martie, iar grosimea stratului de zăpadă este 0. Aceste date tehnice ridică mari semne de întrebare privind fezabilitatea acestui proiect” a precizat Andrei Rusu.

O altă problemă ridicată de viceprimar vizează amortizarea acestei investiţii, care în opinia sa nu va fi aşa de rapidă precum s-a prconizat.

Astfel că, astăzi, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Bistriţa, consilierii liberali nu vor vota acest proiect care prevede aprobarea studiului de fezabilitate a pârtiei de schi din Wonderland.

Sursa foto: www.ziarulring.ro

(PROpolitica) Doar pentru cei care înţeleg: Începe bătălia pentru hrană, apă şi aer: deja 925 de milioane de persoane suferă de foame pe mapamond

Fiindcă e sâmbătă şi “vorba” lui Dobra de aseară din emisiune, cică toată lumea e la Zilele Bistriţei, mai puţin eu, propun policienilor, deci şi lui Dobra un exerciţiu de comunicare. Un demers ceva mai serios. În rest, distracţie plăcută la Zilele Bistriţei

PS Analiza sondajelor o fac, aşa că staţi pe aproape, mai ales că a venit şi sondajul PSD
Episodul 1: FOAMETEA
Peste câteva decenii, oamenii se vor confrunta cu o lipsă acută de alimente, apă şi chiar aer, avertizează Organizaţia Naţiunilor Unite. Suprapopularea planetei, prevăzută încă din secolul trecut de experţi, se întâmplă deja şi va duce la un dezastru planetar. Deja 925 de milioane de persoane suferă de foame pe mapamond.
Populaţia lumii va atinge 7 miliarde de oameni, iar către 2023 – 8 miliarde, arată ONU, într-un raport publicat pe site-ul său. O astfel de situaţie va afecta negativ nivelul de trai al oamenilor. Deja 925 de milioane de persoane suferă de foame pe mapamond.
Conform previziunilor oamenilor de ştiinţă americani, până în 2050, populaţia pământului ar putea ajunge la 9 miliarde de persoane, iar atunci oamenii vor începe să se lupte la propriu între ei pentru hrană.
Organizaţia a încercat să atragă atenţia opiniei publice mondiale asupra suprapopulării planetei, ceea ce o ameninţă cu un dezastru planetar: peste câteva decenii, oamenii se vor confrunta cu o lipsă acută de alimente, apă şi chiar aer.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, subliniază: “Avem destulă mâncare pentru a hrăni toată lumea şi, totuşi, un miliard de oameni suferă de foame. Bolile şi epidemiile continuă să se răspândească în pofida progreselor ştiinţei şi medicinei. Conflictele, războaiele şi cursa înarmărilor seamănă moarte şi suferinţă”.
Ban Ki -moon şi-a exprimat speranţa că mişcările de masă populare, cum ar fi “primăvara arabă” vor pune capăt tuturor acestor inegalităţi. “În acest an am văzut cum o putere populară gigantică poate învinge tirania şi disperarea, cerând să se facă dreptate”, subliniază el în discurs.
De altfel, economia mondială este la numai “un şoc distanţă” de o criză de amploare a aprovizionării şi preţurilor la alimente, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, informează Bloomberg.
Anul trecut, 44 de milioane de oameni au coborât sub pragul sărăciei din cauza preţurilor mai mari la alimente, a estimat Zoellick. Un avans de 10% al indicelui preţurilor ar împinge alte 10 milioane de persoane sub limita sărăciei, a adăugat el. Indicele preţurilor la alimente calculat de Organizaţia Naţiunilor Unite a înregistrat o crştere de 25% anul trecut, cel mai rapid avans din 1991, iar în februarie a atins un nivel record.
“Creşterea preţurilor la mâncare este în prezent cea mai mare ameninţare pentru săraci. Suntem la numai un şoc distanţă de o criză de amploare. În multe cazuri stocurile sunt scăzute. Un singur eveniment major legat de vreme în unele din aceste regiuni ar putea împinge oamenii peste limite”, a declarat Zoellick în timpul unei conferinţe de presă organizată la finalul unei serii de întâlniri între reprezentanţi ai BM şi Fondului Monetar Internaţional.
Fermierii din Rusia, la un moment dat al doilea mare exportator de cereale la nivel global, cultivă în acest an agricol cea mai redusă suprafaţă din ultimii patru ani, după ce sostarea exporturilor de către guvern a păstrat preţurile scăzute.
De altfel, harta lumii se redesenează, în ultima perioadă, şi ţări precum China, Coreea de Sud, Japonia, Arabia Saudită sau Kuwait sunt tot mai interesate să cumpere sau să arendeze pe termen lung întinderi importante de teren agricol în încercarea de a satisface cererea internă tot mai mare pentru produse alimentare, scrie presa internaţională, potrivit unui articol din ZF.
Achiziţia de teren arabil în ţări sărace nu este un fenomen nou, însă această practică este adusă în lumină de creşterea semnificativă a numărului de tranzacţii din ultimii ani.
Institutul pentru Cercetarea Politicilor Alimentare (IFPRI) estimează că în ultimii cinci ani ţările sărace au vândut între 15 şi 20 de milioane de hectare de teren arabil, o suprafaţă egală cu cea pe care Franţa o dedică agriculturii, cu o cincime din terenul agricol al Uniunii Europene sau cu întreaga suprafaţă a statului Uruguay, scrie The Guardian.
În ceea ce priveşte suprapopularea, primele în topul creşterii populaţiei sunt ţările în curs de dezvoltare, cărora le revin 95% din creşterea populaţiei pe glob.
India va deveni ţara cu cea mai mare populaţie, depăşind China în 2025, potrivit U.S. Census Bureau, citat de Time. SUA va rămâne în acelaşi loc: pe poziţia a treia, chiar dacă populaţia va creşte de la 300 de milioane de locuitori la 423 de milioane. Cele care vor avea de suferit vor fi Japonia şi Rusia, care, din cauza ratei natalităţii scăzute, vor trece de pe locurile 9 şi 10 pe 16 şi 17.
Potrivit autorilor studiului, boomul din China începe, în sfârşit, să scadă, iar în Europa de Vest, unele ţări care aveau probleme cu natalitatea trec pe un trend crescător, cum este cazul Spaniei şi al Italiei.
Cele mai mari creşteri în populaţie vor avea lor în Nigeria (de la 166 de milioane la 400 în 2050) şi Etiopia – al cărei număr de locuitor se va tripla.
Cea mai nefericită schimbare va avea loc în Rusia, mai arată studiul. Ţara urmează un trend descrescător din 1992 şi în viitor populaţia va scădea de la 139 de milioane de locuitori la 109 milioane în 2050.

http://www.politicabn.blogspot.com/