În Bistrița-Năsăud, circa 38.000 de hectare au fost cultivate

Agricultorii bistrițeni dau semne că se ocupă din nou de pământ. Așa reiese din primele cifre referitoare la culturile care au fost deja semănate. Prin urmare, vorbim de aproape 38.000 de hectare de teren semănat. Vestea bună este că perioadă nu s-a încheiat, iar agricultorii continuă aceste lucrări. Iată că la jumătatea lunii mai, cifrele […]

Bistrița-Năsăud, printre județele fruntașe în ceea ce privește hectarele de teren degradat

Jurnaliștii de la Econtext au întocmit un raport privind numărul total al suprafețelor de tere degradate de la nivelul tuturor județelor din țară. În analiză este cuprins și județul Bistrița-Năsăud, unde, în anul 2010 existau nu mai puțin de 23.506 hectare de teren degradat. Județul nostru se află printre primele 5 la nivelul întregii țări, […]

Autoritățile locale vor teren de sport cu gazon artificial și iluminat nocturn la Colegiul Național Andrei Mureșanu

Conducerea Colegiului Național  „Andrei Mureșanu” Bistrița a depus o adresă la Primăria Bistrița prin care solicită amenajarea în incinta liceului a unui teren de sport pentru desfășurarea activităților sportive. În acest sens, municipalitatea a decis să scoată la licitație publică terenul respectiv, care are o suprafață de 828 de metri pătrați. Consilierii locali care se […]

MAPN a renunțat la contractul încheiat cu Primăria Bistrița privind concesioarea Dealului Cocoșului

Consiliul Local al municipiului Bistrița s-a reunit astăzi într-o ședință extraordinară pe a cărei ordine de zi figura un singur proiect de hotărâre. Este vorba despre un proiect în urma căruia va încetaprin acordul părților un contract de comodat încheiat în anul 2003 între municipiul Bistrița și Ministerul Apărării Naționale. Contractul se referă la un […]

Primarul Ovidiu Crețu se află pe locul 7 într-un top al primarilor, realizat în funcție de suprafețele de teren pe care le dețin

Jurnaliștii de la Econtext au realizat un top al primarilor din România, clasament stabilit pe baza suprafețelor de teren pe care primarii le dețin. Este vorba despre “o analiză asupra proprietăților imobiliare deținute de primarii din orașele reședință de județ ale României. Mai exact, cât pământ, intravilan sau extravilan, au cei 42 de primari din […]

Dedeman cumpără un teren de 20.000 mp de la firma Ario Bistrița, tranzacție de 1,6 milioane euro

Retailerul de materiale de construcții și amenajări interioare Dedeman Bacău cumpără de la firma Ario (ARIO), aflată în reorganizare judiciară, un teren de circa 20.000 de metri pătrați în Bistrița, pentru care va plăti aproape 1,6 milioane de euro. Vânzarea terenului va fi discutată de acționarii Ario Bistrița pe 5 octombrie, în cadrul unei adunări […]