Categories
Agenda News Stirea Zilei

Tradiția pierde teren în rândurile tinerilor, iar bătrâni din Ciceu Poieni nu mai au putere pentru a o duce mai departe!

poieni1Dacă pe vremea bunicilor și a părinților, aceștia se adunau cu câteva zile înainte pentru a stabili tot ce ține de mersul la colindat, mai nou invitațiile sunt trimise pe facebook, locația și ora sunt stabilite tot acolo.

În Ciceu Poieni nu e casă unde cu câteva zile înainte de Crăciun gospodinele, în special cele mai în vârstă, să nu facă în cuptor, câte un lighean plin cu „colaci”. Aceștia sunt serviți cu orice bunătate ce se găsește pe masa de Crăciun.

Copii care au început din această dimineață cu colindul, primesc bani sau dulciuri, nici într-un caz nuci, biscuiți, „colaci” sau mere, cum îmi povesteau bunicii și părinții mei că primeau când erau tineri și se bucurau nespus de mult de toate darurile. Mai mult decât atât, doar „gazdele își permiteau să-i cinstească pe colindători cu mere sau biscuiți”, mi-a explicat un locuitor din Ciceu Poieni.poieni 2

Gospodarii se trezesc de dimineață pentru a mătura pragul casei, în Ajun de Crăciun, pentru ca norocul să nu-i părăsească nici în anul ce urmează.

Traista țesută în război de bunicile noastre, destinată strângerii darurilor primite în urma colindatului, a fost dată uitării, fiind înlocuită cu gențile moderne.

Colindatul se făcea afară pe prispă sau pe scări la intrarea în casă. Înainte de începerea colindei se întreba: „Sloboziți Crăciunu-n casă?”, iar gazda răspundea „Slobozim, slobozim”.  Rar se întâmplă astăzi ca toate aceste lucruri să mai fie respectate.

Centrul satului e frumos împodobit, luminile călăuzindu-i pe colindători în noaptea de Ajun.

Din păcate toate tradițiile au pălit inevitabil în fața procesului de modernizare. Nu ar strica dacă fiecare ar căuta în „lada bunicilor” toate „comorile” pe care ni le-au lăsat moștenire, toate obiceiurile și datinile și mai ales respectul față de acestea și față de Sărbătorile de Crăciun.

 

Claudia Dunca

Categories
Agenda Comunitate Cultura News Sat online

FOTO: Zilele Monorului, eveniment cu tradiție, un motiv de reîntoarcere acasă pentru fii satului

Picture 016

Anual, la început de toamnă, mai exact în primul weekend al lunii septembrie monorenii din toate colțurile județului și a țării sunt așteptați acasă, la sărbătoarea comunității. De 11 ani Zilele Monorului sunt un prilej de bucurie pentru cetățenii comunei, dar și pentru cei care sunt plecați prin lume, dar care sunt invitați să petreacă clipe frumoase acasă, alături de cei dragi.Picture 011Picture 010Picture 009

Administrația locală ține la organizarea acestui eveniment, care din punct de vedere cultural este cel mai important de pe parcursul unui an. Cu această ocazie artiștii locali sunt puși în valoare, iar elitele care au dus și duc numele comunei prin țară și străinătate se bucură de aprecierea consătenilor.   Picture 008Picture 022Picture 002

Ediția a XI-a a Zilelor comunei Monor s-a desfășurat pe durata a două zile, 31 august, respectiv 1 septembrie. După cum i-a obișnuit pe oameni, Ioan Cira, primarul comunei, s-a asigurat că și în acest an va avea cel puțin un obiectiv de inaugurat, astfel că s-a tăiat panglica bazei sportive din Monor, acolo unde au avut loc și câteva partide amicale de volei și handbal.Picture 021Picture 020Picture 019

 

Simion Cișmaș, George Echim și Toderică Echim au lansat trei volume „Lăturenii din Monor”, „ Frumoasa Cale”, respectiv „ Plantele în mituri și legende”, care au fost apreciate de iubitorii de carte și nu numai.Picture 007Picture 006Picture 001

Atât sâmbătă, cât și duminică seară cântecul, jocul și voia bună au fost la ele acasă, atmosfera fiind întreținută de artiștii invitați să le descrețească frunțile monorenilor. Au urcat pe scena amplasată în perimetrul noii baze sportive Emanuel Cârstea, ansambluri din Sibiului, Șarul Dornei, Tg. Mureș, Bistrița, Vadu Izei și bineînțeles Monor. Totul s-a încheiat cu un frumos foc de artificii și cu urările de bine și sănătate între monoreni și oaspeții lor, care se vor petrece împreună foarte probabil și anul viitor.

Geta Singeorzan

Categories
Agenda News Opinii Recomandate

Tradiții în Cireșar

A șasea lună a Calendarului gregorianpoartă numele după Zeița Iuno, soția lui Jupiter și protectoarea femeilor măritate.
La români, în tradiția populară, iunie se numește „cireșar” după primele fructe care se coc în această perioadă.
Se spune că:
–        dacă fulgeră și tună în iunie, vara va fi ploioasă și cu belșug la grâu;
–        dacă plouă mult, se strică via;
-             - dacă e secetă, va fi belșug la porumb;
-            - dacă sunt omizi, recolta la grâu și struguri va fi mănoasă;
-             - nu se mână oile în locuri umede să nu facă gălbează;
-              - acum se seamănă  ridichile și guliile de toamnă, conopida de iarnă și se sapă viile a doua oară.
În această lună vegetația ajunge la maturitate.
Cea mai lungă zi din an este 21 iunie, ziua solstițiului de vară.
Tot în această lună, la 24 iunie, conform calendarului popular, țăranul român sărbătoreșteSânzienele sau Drăgaica, iar după calendarul creștin, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Sânzienele – sărbătoarea solstițială care ne amintește de divinitatea lunară, echinocțială și agrară, identificata cu Diana și Iuno în Panteonul roman și cu Hera și Artemis în Panteonul grec, protectoare ale lanurilor înspicate de grâu și a femeilor măritate.
Sânziana sau Drăgaica sunt denumiri date, în funcție de zonele etnografice, unei zâne care, conform unor vechi credințe, plutește peste păduri în ziua solstițiului de vară, împreună cu alaiul nupțial format din zâne fecioare.
Conform afirmațiilor etnologului Aurel Bodiu, ritualurile acestei sărbători le întâlnim în spațiul balcanic într-un areal foarte larg, fiind cuprinse de întreaga cultură mediteraneană.
Denumirea dacă a obiceiurilor autohtone legate de Sânziene s-a pierdut în timp, păstrându-se cel roman - Sânziana (de la Sancta Diana), care circulă și azi în Ardeal, dar și cel slav - Drăgaica,care a venit mai târziu și circulă în Muntenia și Oltenia.
Se spune din vechime că „Sânzienele” erau zâne ale pădurii, ale câmpurilor și ale florilor. Bătrânii le spuneau femei sfinte care umblă noaptea pe câmp, fete răpite de zmei, închise în palate fermecate, pe fundul apelor și lăsate să vină pe pământ doar în noaptea de Sânziene.
În această noapte, se crede că Sânzieneleiau puterea și mirosul florilor, însă dau roadă semințelor, ard pășunile, dar feresc holdele de piatră și de furtuni.
Ca aproape toate tradițiile noastre și practicile acestei sărbători legate de cultul recoltei, al vegetației și al fecundității, păstrează, un amestec fascinant de creștinism și magie: „înNoaptea de Sânziene, Dumnezeu rânduiește un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile și cerurile cu stele și vânturile” – M. Sadoveanu.
În zorii zilei de Sânziene, femeile se purificau spălându-se cu apă neîncepută din fântâni sau izvoare, se îmbrăcau în straie de sărbătoare și ieșeau la câmp pentru a culege ierburi de leac și descântece, pe care le duceau la biserică, având credința că prin sfințire vor fi curățite de influențele negative ale Rusaliilor sau Ielelor (zânele rele ale pădurilor).
Pe parcursul anului, femeile se spălau cu apa în care puneau aceste plante împreună cu florile de sânzie, astfel împrumutând din frumusețea, vigoarea și forța terapeutică a florilor soarelui(cum li se mai spune sânzienelor).
Se spune că după această zi, plantele de leac își pierd valențele tămăduitoare, de-acum mai pot fi culese doar flori albe și galbene de sânziene (iarba Sfântului Ion) pentru vindecarea frigurilor, vătămăturii sau a guturaiului.
În Ziua de Sînzieniene amuțește cucul, înecându-se cu grăunțe de orz. Această pasăre-oracol, își începe cântul la Blagoveștenie și îl încheie la Sânziene, transformându-se, apoi, în uliu.
Din această zi, plantele nu mai cresc, doar rodesc, soarele strălucind acum mai puternic decât în oricare altă perioadă a verii.
În Noaptea de Sânziene răsare Găinușa, se mărește noaptea și ne îndreptăm spre toamnă.
Împletirea cununii este un obicei cu valențe oraculare pentru fiecare membru din familie. Simbol solar, cununa de sânziene este reprezentarea fitomorfă a zeiței agrare.
Pentru bărbați, cununile se împletesc în formă de cruce, iar pentru fete în forma de cerc, se aruncă pe acoperișul casei și se așteaptăsemnul de viață lungă, noroc, sau căsătorie grabnică.
Credințele populare spun că în anumite zone, pe drumul de întoarcere spre sat, fetele privesc prin cununa de sânziene și în funcție de vârsta și însușirile fizice ale persoanei văzute, își imaginează ursitul.  Etnologul Aurel Bodiu numește acest gest, prin care se descoperă o lume simbolică, trecere prin metaforă.
În alte locuri, fetele își pun sub cap flori de sânziene neîmpletite, pentru a visa cu cel ursit, iar în alte părți, dimineața înainte de răsăritul soarelui, fete și feciori intră în ocolul vitelor cu cununi împletite și le aruncă în coarnele vitelor. Dacă vita, în cornul căreia s-a oprit cununa, este tânără, așa va fi și perechea celui sau celei ce-a aruncat, în caz contrar, ursitul sau ursita vor fi mai bătrâni.
Cununi de flori se pun și la cornul casei și acareturilor, pentru a fi în paza duhurilor bune.
Se crede că la miezul Nopții de Sânziene, înflorește iarba-fiarelor cu care se pot descuia toate lacătele, din acest motiv ea este căutată, în special, de către tâlhari.
În Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea, sărbătoarea sinonimă cu Sânzienele poartă denumirea: Drăgaicele. Despre ele se spune că se nasc la echinocțiul de primăvară din Calendarul iulian (9 martie), cresc și se maturizează miraculos până la 24 iunie, ziua solstițiului de vară dinCalendarul Gregorian.
De ziua lor, Drăgaicele plutesc prin aer, cântând si dansând, îmbogățind recoltele, dând putere tămăduitoare plantelor sau proorocind norocul tinerelor fecioare (foto AIEF – C. Popescu).
În sudul țării, în ajunul Drăgaicelor, se întâlnesc fetele de măritat cu flăcăii de însurat, aprind făclii pe care le învârtesc în sensul mișcării solare și strigă:
“Du-te Soare, vino, Lună
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea, floare,
Galbenă, mirositoare,
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie,
Floare pentru cununie,
Babele să le rostească,
Până-n toamnă să nuntească.”
Bătrânii spun că în Noaptea de Sânziene se adună Ielele și dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut.
Odinioară, cu ocazia acestei sărbători, se organizau târguri, locuri prielnice pentru tinerii care se cunoșteau aici și legau căsătorii.
Sân Petru de Vară – Sărbătoarea lupilor (29 iunie)
Sfântul Petru este cel mai iubit și respectat sfânt din calendarul tradițional românesc, în foarte multe povestiri și legende fiind cel despre care se spune că, împreună cu Dumnezeu, umbla pe pământ.
Sfântul Petru este patronul agricultorilor, el ține grindina și stăpânește piatra. Pentru că este numit și patronul lupilor, cei care țin această sărbătoare vor avea liniște, pentru că turmele de oi sau cirezile de vite le vor fi apărate.
O legendă ne spune că: odată, când sfinții umblau pe pământ, Sf. Petru și Pavel au intrat într-o cârciumă, unde-au găsit o mulțime de oameni la o petrecere. Sfinții li s-au alăturat acestora, dar după ce-au obosit, și-au dat seama că nu le-a plăcut și, pentru a-i pedepsi pe oamenii care i-au determinat să petreacă, au hotărât ca de-atunci, în această zi să se țină post.
Conform calendarului ortodox, în perioada 4-28 iunie nu se fac nunți, aceasta fiind perioada de post a Sfinților Petru și Pavel.
La Sânpetru de vară apar licuricii, despre care se crede că ar fi scântei căzute pe pământ după ce sfântul plesnește din bici. Sf. Petru trimite licuricii pentru a-i îndruma pe cei rătăciți în pădure.
Numele sfântului îl găsim și în colindele românești, când, împreună cu Dumnezeu, mergeau atât la casa bogatului, unde nu erau primiți, cât și la cea a săracului, care întotdeauna își împărțea puținul cu oaspeții drumeți.
La marile sărbători, când se spune că se deschid cerurile, Sf. Petru este văzut în dreapta lui Dumnezeu ținând cheile Raiului, el fiind cel care, în funcție de faptele noastre, ne primește, sau nu, în Grădina lui Dumnezeu.

 

Publicat de Maria GOLBAN pe http://folclornepieritor.blogspot.com/

Categories
Bistrita Lifestyle Recomandate

Marian Grustor si radacinile sale

Marian Grustor a tinut sa se imbrace traditional, la „Hora Somesana”, chiar daca aceasta traditie a disparut de mult, fiindca oamenii de la tara nu mai umbla cu astfel de haine.

Intr-un mod spiritualizat folclorul s-a mutat la oras unde este cultivat si dus la tara sub forma de spectacol.

Pe cine mai reprezinta portul sau obiceiurile nu stiu …

In orice caz ele nu mai reprezinta satul romanesc. Cultivarea artistica a folclorului se mai face din teama sa nu ne pirdem cu totul identitatea.

Dar in viitor … ?

v. m. bratfalean