Ponturi

De ce ne păcălim

Unii istorici consideră că acest obicei este originar din Franţa, pornind de la mutarea zilei de Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie, odată cu adoptarea calendarului gregorian, în secolul al XVI-lea.

Cei care au continuat să celebreze Anul Nou pe 1 aprilie în loc de 1 ianuarie erau numiţi ”păcăliţii de aprilie”.

O altă poveste plasează mai exact originile acestei sărbători în Edictul lui Roussillon (1564, Franţa), care decreta că prima zi a Anului Nou, sărbătorită până atunci de Paşti, se muta pe 1 ianuarie.

Sărbătoarea Paştilor, cu o dată variabilă, se întâmpla să aibă loc adesea în aprilie, astfel că ”păcăliţii de aprilie” au devenit cei care au păstrat tradiţia celor două sărbători în această lună, potrivit dictionary.com.

Unele legende evidenţiază că glumele şi farsele din jurul primei zile a lunii aprilie datează din vremea romanilor. Romanii şi celţii sărbătoreau un festival de glume în perioada echinocţiului de primăvară.

În Marea Britanie şi Canada, farsele de Ziua internaţională a păcălelilor – ”Fool’s Day” – se fac până la amiază, după acest moment al zilei considerându-se că poartă ghinion să mai faci farse.

Oricine uită această regulă devine chiar el ”April Fool”.

În Franţa, Belgia, Olanda, Italia şi zonele unde se vorbeşte franceza din Canada şi Elveţia, tradiţia de 1 aprilie este cunoscută ca ”Poisson d’Avril” (”peşte de aprilie”).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi